În vechiul regim, toată lumea trebuia să muncească. Cine nu muncea, era suspect și instituțiile statului intrau în alertă încercănd să înțeleagă de ce persoanele respective nu vor să muncească deși li s-au repartizat locuri de muncă. Un articol din Steagul roșu a analizat câteva din aceste cazuri. (n.red.)
Această anchetă și-a avut punctul de pornire într-o relatare a tovarășului Ioan Cotleș, organizator la Oficiul județean al forțelor de muncă: “Sunt încă în municipiul Bacău destui tineri care refuză să muncească, fiind încurajați, deopotrivă, atât de „generozitatea“ nocivă a părinților, cât și de indiferența celor din jur. Dacă-i întrebăm unde vor să lucreze, ne răspund că le subminează personalitatea.
Dar ce înseamnă CU ADEVĂRAT personalitate? Domeniul principal în care se afirmă și se dezvoltă personalitatea autentică este domeniul muncii. Creând un cadru nou și stimulator al muncii, PREȚUIND MUNCA, societatea noastră facilitează o largă și multiplă afirmare a personalității umane. Care e, atunci, personalitatea unui parazit social, mulțumit cu gândul că „bani și mâncare găsește la părinți“?
Care e justificarea existenței lui ca cetățean? Și ce finalitate poate avea o asemenea mentalitate? Iată doar câteva dintre întrebările care ne-au însoțit. Căutând răspuns la aceste întrebări — și la altele, ivite pe parcurs —, am pătruns în cercul strict al răsfățaților „dandy“, întreținuți ai părinților, ai fraților sau ai soțiilor, rătăciți în nisipul mișcător al inutilității sociale.
Menționăm că au fost efectuate mai multe asemenea anchete care, cumulate cu numeroasele dezbateri și discuții organizate de U.T.C., Oficiul forțelor de muncă, Consiliul municipal al sindicatelor și Inspectoratul județean de miliție, au avut ca rezultat integrarea în activitatea productivă a peste 600 de tineri.
Cazurile consemnate mai jos sunt, evident, cazuri izolate, tineri care continuă să refuze orice ofertă de încadrare, adăpostindu-se în spatele unor „argumente” extrem de șubrede. Asupra acestor ultime manifestări de parazitism social solicităm opinia cititorilor noștri:
0 ispășire pentru „furturi în vacanță”
Tânărul Constantin A., 20 de ani. Tatăl lucrează la Baia comunală. Mama, salariată la Spital. Patru repartiții de la Oficiul județean al forțelor de muncă. La I.I.L. „Moldova“ a stat numai cinci zile. La U.R.A. nu s-a prezentat, acuzând o afecțiune de coloană. La Fabrica de bere nu s-a angajat, pentru că „nu i-a convenit“. Se lamentează: „Cum să lucrez? Nu sunt o fire dinamică. Nu sunt om de acțiune, nu vedeți?“. Dar, pe când era elev în clasa a X-a la unul din liceele băcăuane, a fost arestat pentru… „furturi în vacanță“. Furase pe tren, furase în câteva orașe. Și-a ispășit pedeapsa la 9 octombrie 1972. „Au părinții destul și pentru mine. Când găsesc o muncă mai convenabilă, mă angajez“. Îl întrebăm ce muncă i-ar conveni. „De exemplu, paznic la o întreprindere. Sau curier. Dar tot mai bine este să aștept. Am timp…“
„Vreau să învăț meseria tatălui!“ (dar tata… vinde semințe!)
Mircea, la 14 ani, învăța meserie la o școală de reeducare din județul Ialomița, dar… „a venit tata și m-a luat de-acolo, învăț meserie acasă. Vreau să-nvăț meseria tatălui. E zugrav“. Ion L„ 42 ani: „Sunt, într-adevăr, zugrav. Dar nu mai lucrez de doi ani și ceva“. Din ce trăiești? — îl întrebăm. „Lucrează nevasta mea, lucrează fata. Mai am un băiat, care-i muncitor la U.R.A. Fiecare îmi dă câte ceva“. De unde are bani tatăl tău? — îl întrebăm pe Mircea L. „Mai vinde și el semințe, mă mai trimite și pe mine… Frate-meu mai mare, când ia salarul, îi dă toți banii lui tata“. Mircea L…. 14 ani… privire neliniștită, lașă, mereu bănuitoare. Un boț de plastilină în mâinile lui taică-său: „Vreau să-nvăț meseria tatălui…“. Și tatăl vinde semințe. Având în buzunar, de câteva luni, două repartiții de la Oficiul județan al forțelor de muncă.
Lui Radu Dinu F. i s-au oferit încă trei șanse
Radu Dinu F., 25 de ani. Roșu la față, nebărbierit, cu ochii injectați de băutură, cu părul răvășit, pare cu 10 ani mai vârstnic. A fost condamnat de 3 ori, pentru furt de biciclete, scandaluri și manifestări huliganice în localuri publice. Lucrase câtva timp la Fabrica „Partizanul“, ca ștanțor. De trei luni, de când și-a ispășit ultima pedeapsă, n-a mai lucrat nicăieri, deși i s-a dat o repartiție pentru I.I.L. „Moldova“: „N-am mai apucat să ajung la „Moldova“, m-am dus să beau un șpriț în gară și m-a momit un delegat de la Constanța. Zicea că-n port se câștigă bine. Dar nici n-am ajuns bine acolo, că s-au luat niște derbedei de mine, m-au bătut măr și mi-au rupt clavicula. Acum de când am venit, m-am făcut băiat de treabă“. Dar de ce nu lucrezi? — e întrebat. „Eu nu lucrez? Cum să nu lucrez. Uite, chiar azi am săpat grădina cuiva. Mi-a dat 30 de lei și o cană mare cu vin“. Ce-ai făcut cu banii? „Am dat 20 lei acasă și ceilalți 10 i-am băut“. Plânge: „Mai dați-mi o șansă, domnu’!…“. Dar de la Fabrica „Partizanul“ a plecat de patru ori („așa, voiam să fiu mai liber“), deși dăduse de trei ori angajament scris „că-și bagă mințile-n cap“. Promite din nou: „Mai dați-mi o șansă!“. I-au fost oferite trei posibilități de încadrare, la alegere. A optat pentru S.C.V.A. Dar nu s-a prezentat nici acum…
Un lăcătuș ajustor, cu mina pe bici și cu ochii la găini
Ioan S„ zis „Felinar“, 27 ani. Absolvent al școlii profesionale, calificat lăcătuș ajustor. A lucrat câteva luni la I.T.I. Iași, sera I.C.B. Bacău și Fabrica de bere. Acum e căruș: „Câștig și eu cu calul și căruța, muncă veselă, așa a fost și meseria părinților“. A ispășit de curând o condamnare de 1 an și 6 luni, pentru furt de găini. Maiorul Mihai Neagu, comandant adjunct al Miliției municipiului Bacău, ne informează că Ioan S. este mereu în atenția organelor de miliție. Unde vrei să te încadrezi? — e întrebat. Ezită: „Știu eu, cred că la Combustibil, am căruță…“. I s-a dat o repartiție pentru Uzina metalurgică. Va lucra exact în meseria lui, lăcătuș ajustor. Ia repartiția, o privește și spune cu o urmă de regret: „Tot mai bine era în căruță…“.
„Nu-i pentru mine o navetă de 4 km!“
Dumitru Z„ 26 ani, căsătorit, are un copil. N-a mai lucrat de patru ani, de când „s-a eliberat din armată“, înalt, bine făcut, îmbrăcat cu oarecare eleganță. De unde are bani? Întrebarea nu pare să-l surprindă: „Eu nu fur, tovarășe comandant, îmi dă soția (soția e salariată la Fabrica „Partizanul“, are 1.100 lei pe lună, n. red.). Sunt calificat frizer, am vrut și eu post în oraș. Mi-au dat la 4 km, îmi rup pantofii. Nu merită“. Dar a primit în ultimul an repartiții pentru Combustibil, I.R.E., I.C.B., Fabrica de cărămizi, Fabrica „Letea“… „Aia nu-i muncă, pentru mine, tovarășe. Eu caut ceva mai ușor“. În cele din urmă, optează totuși pentru Fabrica de cărămizi. Și încearcă să ne convingă că „se sacrifică numai pentru noi“.
N. RED. Încheiem aici prima parte a anchetei noastre, lăsând comentariile pe seama cititorilor. Opiniile primite la redacție vor constitui, de altfel, comentariul „neutru“ al anchetei.
Anchetă consemnată de Ștefan OLTEANU”
Steagul roșu – 7 ianuarie 1973
