Ne aflăm cu toţii la momentul când ne pregătim să intrăm în Postul Paștelui. Deja din timpul săptămânii lăsatului sec de carne, care precede „Duminica Iertării”, două zile – miercurea şi vinerea – au fost rezervate spre o „postire” deplină: Sfânta Liturghie nu se oficiază iar întreaga rânduială şi tipicul slujbelor poartă caracteristicile liturgice ale Postului. Duminica lăsatului sec de carne mai poartă numele de «Duminica Izgonirii lui Adam din Rai». Această denumire totalizează întreaga pregătire pentru Post. Acum ştim că omul a fost creat pentru Rai, pentru cunoaşterea lui Dumnezeu şi pentru comuniunea harică cu El. Păcatul omului l-a lipsit pe om de acea viaţă binecuvântată iar existenţa lui pe pământ s-a transformat într-un exil. Hristos, Mântuitorul lumii, deschide uşa raiului celui ce-L urmează, iar Biserica, prin dezvăluirea frumuseţii Împărăţiei lui Dumnezeu, prin viaţa noastră, un pelerinaj către patria cerească. Astfel, la începutul Postului suntem ca şi Adam: «Scosu-s-a Adam din Rai pentru mâncare; pentru aceasta şi şezând în preajma lui plângea tânguindu-se şi cu glas de umilinţă zicea: Vai mie ce am pătimit eu ticălosul». Postul Paştelui începe de fapt de la Vecernia din această Duminică.
Sfinţii noştri părinţi aseamănă postul cu o scară cu 40 de trepte. O scară ce urcă pe om prin înfrânare de la pământ la cer. La ospăţul cel de jos al scării stă Adam. Jos plângem noi cu strămoşul Adam şi cu Eva, iar sus aşteaptă Milostivul Dumnezeu şi priveşte să vadă lupta noastră, lucrarea noastră, dragostea noastră, cum urcăm pe aceste scări, pe aceste trepte ale postului. Fiecare dintre aceste trepte ale scării reprezintă o zi. În aceste 40 de zile ale Sfântului Post să nu fie una să o petrecem fără de folos. «Într-o zi fă milostenie, într-o zi fă pace între cei ce se duşmănesc, într-o zi deschide ochii sufletului unui necredincios, în altă zi însoţeşte un mort la groapă; în altă zi scrie ceva de mână, o rugăciune, o cântare sfântă, o învăţătură sfântă, şi împarte cu cel neştiutor tot felul de fapte bune, împreună cu postul, cu rugăciunea şi cu smerenia. Şi aşa să urcăm zi de zi pe scara aceasta până acolo sus la Stăpânul nostru, unde ne vom bucura de milostivirea lui Dumnezeu »- spun Sfinţii. Trebuie să ţinem seama că dacă e vorba de post, postul este un canon şi dacă vrem să facem pocăinţă cu adevărat, să arătăm şi noi Domnului Hristos că-L iubim şi ne pocăim, ne chinuim cu ceva, suferim şi simţim ceva. Altfel nu este pocăinţa aşa cum ar trebui.
„Într-o zi fă milostenie, într-o zi fă pace între cei ce se duşmănesc…”
Pr. Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău
