2 mai 2024
Advertorial politicIlie Ghiorghiță, candidatul PNL la Primăria Sascut: „Problema apei se poate rezolva...

Ilie Ghiorghiță, candidatul PNL la Primăria Sascut: „Problema apei se poate rezolva la Sascut cu fonduri europene, doar că primarul nu vrea transparență în cheltuirea banilor”

Orice comunitate s-ar mândri cu un om ca Ilie Ghiorghiță, serios și hotărât, disciplinat și care ține mult la oameni. O viață a lucrat ca militar, a fost avansat înainte de termen de două ori și a fost decorat de însuși Președintele României. Caracterul său, blând, dar ferm, poate fi descris cel mai bine când afli că este un gospodar desăvârșit și un familist convins, cu respect față de neam și  de tradiție,  și care ține mult la casa părintească din Sascut, locul în care s-a născut în urmă cu 58 de ani.

– Domnule Ilie Ghiorghiță, știu că nu ați mai făcut politică până anul trecut, în 2019. Ce v-a determinat să deveniți activ și de ce ați ales Partidul Național Liberal?

– Vedeți dumneavoastră, eu am plecat la 30 de ani de acasă cu geanta în spinare, cu borcanul de mâncare la mine, nu sunt genul de om care să intre în găști, să vedem ce foloase mai putem obține, cum putem să ne îmbogățim. Sunt un om care își iubește semenii și mă doare când îi văd împovărați, când văd că nimeni nu-i ascultă. Este trist să vezi cum sunt purtați mereu pe drumuri, mulți dintre oamenii în vârstă. Eu am alte idealuri în viață, care țin de cinste, de corectitudine, nu-mi este indiferent ce spun sascutenii despre mine atunci când mă întâlnesc cu ei pe stradă. Propuneri de a intra în politică am avut, să știți. Ioan Răuță, actualul primar, mi-a propus de mai multe ori, dar știți, pe mine  nu mă deranjează social democrația, mă deranjează că oamenii sunt mereu mințiți. Au vrut să mă atragă în PSD, dar am văzut numai minciuni. Sunt un om demn, cu coloană vertebrală. Urăsc mentalitatea de a promite că dăm ceva și apoi, patru ani, oamenii să stea cu gurile căscate și să tot aștepte să le pice în gură. Cred foarte mult într-o echipă care să lucreze pentru comună. De aceea am ales PNL.

– Știu că, recent, ați atras atenția unui pericol care amenință comuna Sascut și ați protestat, inclusiv cu consilierii PNL. Despre ce era vorba?

– Într-adevăr, un mare pericol amenință comuna noastră! Un pericol căruia va trebui să-i facem față și noi, dar și copiii și nepoții noștri. Pentru că, recent, primarul Ioan Răuță, împreună cu clica PSD, au decis să îndatoreze comuna Sascut și să împrumute 100 de miliarde de lei vechi. De ce au făcut acest lucru? De ce au apelat la calea cea mai ușoară, când au avut atâta timp la dispoziție  să atragă fonduri europene, să acceseze fonduri guvernamentale, să bată la ușile ministerelor? Trei ani au avut guvernul lor, condus de Viorica Dăncilă și Liviu Dragnea. Puteau să aducă bani în comună, bani pentru dezvoltare și investiții, nu să dea fuga la bancă și să împrumute. La acest demers, consilierii PNL s-au opus și au protestat în fața Primăriei. Pentru că așa vrea Ioan Răuță să mai câștige încă un mandat: fără transparență, fără respect față de oamenii din comună, doar prin minciună, amenințări și șantaj. Mă mir cum de nu a chemat Poliția Locală să ne aresteze, pentru că am protestat.

– Înțeleg că sunteți supărat și că aceasta nu este cea mai mare problemă a comunei Sascut…

Apa, apa este cea mai mare problemă a comunei noastre. Din păcate, de la preluarea mandatului, prima grijă a primarului Ioan Răuță a fost să majoreze  impozitele, cu 35% față de anul 2016,  iar taxa de salubritate (gunoiul) a crescut de la 42 lei/persoană, la 92 lei/persoană. În campania electorală din 2016, Răuță a promis anularea taxei, prin referendum. O minciună sfruntată! În realitate, a majorat și taxele și impozitele, pentru a-și putea asigura salariul de peste 100 milioane lei pe lună. Observăm cum în ultimii patru ani, localitățile învecinate sunt dezvoltate prin proiecte finanțate din bani europeni, însă peste comuna noastă se așterne praful. Știm bine toți că, în 2016, primarul Ioan Răuță revenea la primărie și mulți au crezut că măcar de această dată o să-și respecte promisiunile: locuri de muncă, policlinică, asfaltări, alimentarea cu apă potabilă a tuturor satelor, schimbarea conductelor existente, aflate în stare avansată de degradare, canalizare, racordarea satelor la gaz metan (magistrala de transport gaze traversează comuna noastră, ceea ce ar fi un mare avantaj pentru noi),  reabilitarea termică a locuințelor, construirea de blocuri ANL, reamenajare și extindere pieței, amenajarea de piste pentru bicicliști, rigole betonate, șanțuri de protecție, igienizarea râpilor, înființarea unei Case de Cultură în Sascut, cadastru general gratuit pentru întreaga comună etc. După patru ani, azi, în 2020, constatăm că nimic din toate astea nu s-au întâmplat! Câte s-ar fi putut face! Comuna noastră, care a fost cândva fruntașă, a devenit ”cenușăreasa” județului Bacău!

– Dar ați încercat un dialog cu actuala conducere a Primăriei Sascut?

– În calitate de președinte al organizației locale a PNL Sascut, împreună cu consilierii locali liberali, am solicitat în repetate rânduri, inclusiv prin adrese scrise, lămuriri privind unele lucrări, care nu au fost decontate, și lămuriri despre finanțarea acestora,  însă nu am primit răspuns. Cum să faci investiții fără acceptul Consiliului Local, fără finanțare, producând în acest fel datorii despre care nimeni nu știe, dar pe care le plătim noi, copiii și nepoții noștri! Suntem singura primărie din județ pe site-ul căreia nu se regăsesc proiecte, licitații, executanți, termene, prețuri. Primarul nu are nici ochi să vadă și nici urechi să audă. Ce o fi având de ascuns? Vă spun eu: banii publici! Despre bani nu dorește să dea explicații nimănui. Noi credem că acest mod de a conduce o comunitate trebuie să înceteze! Știm cu toții de la copiii, rudele și prietenii plecați în străinătate, că acolo lucrurile merg altfel. Și noi vrem să fie ca acolo, iar practicile ascunse ale primarului Răuță  trebuie să înceteze! Comuna Sascut trebuie să redevină ceea ce a fost, așa încât copiii noștri să vină cu drag acasă!

– În aceste condiții, ce este de făcut?

– Sunt multe, foarte multe de făcut. În primul rând, refacerea relației administrative dintre cetățeni și primar, o mai bună comunicare și mai multă transparență în cheltuirea banilor publici, prin publicarea contractelor pe site-ul primăriei. Apoi, chibzuință la cheltuit bani, exact ca într-o casă, astfel încât să fie bani și pentru școli și grădinițe, și pentru construirea unui Centru Multicultural, dar și a unui dispensar. Asfaltarea, care este o mare problemă la noi în comună, cum este și îmbunătățirea sistemului de alimentare cu apă potabilă și înființarea sistemului de aducțiune și alimentară cu apă potabilă în satul Berești.

– Cum vedeți rezolvată problema apei?

– Pentru toate investițiile despre care spuneam mai sus, inclusiv pentru apă, există bani, doar să vrei să îi aduci în comună! Fondurile europene pot fi atrase, cu proiecte, numai că trebuie cheltuite transparent, trebuie justificat fiecare leuț. Or, actualul primar tocmai asta n-a dorit: să spună ce face cu banii! Urgentarea lucrărilor de alimentare cu gaz metan  este iarăși o prioritate, ca și atragerea de investitori și încurajarea acestora, prin politici fiscale care să ducă la crearea de locuri de muncă bine plătite. Sprijinirea lăcașelor de cult este, de asemenea, o prioritate. Sunt multe, foarte multe de făcut în comuna Sascut și eu nădăjduiesc că, împreună, cu calm și înțelepciune, le vom duce pe toate la bun sfârșit.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri