27 aprilie 2024
ActualitateIgienizate la oras, dar cu probleme in unele sate

Igienizate la oras, dar cu probleme in unele sate

Mai sunt câteva zile pâna la inceperea noului an scolar, iar in toate unitatile de invatamânt santierele sunt in plina activitate. Bani au fost, spun unii directori, asa ca igienizarea de vara s-a putut realiza in conditii destul de bune. La oras insa, pentru ca la tara inca mai sunt probleme.

Noul an scolar sta sa bata la usa, iar in unitatile de invatamânt din Bacau curatenia claselor este in toi. Spre deosebire de anii trecuti, in aceasta vara Primaria Bacau a alocat suficienti bani, spun chiar directorii de scoli, pentru igienizarea salilor de curs si chiar pentru unele reparatii urgente.

“La repartizarea sumelor s-a tinut cont de nevoi si de solicitari. Unele scoli au cerut mai mult, altele mai putin. In total, pentru igienizarea unitatilor de invatamânt din municipiul Bacau s-a cheltuit un milion de lei” – spune Romeo Stavarache, primarul municipiului Bacau.



Acolo unde a fost nevoie s-a mai apelat si la fonduri proprii, dar si la ajutorul sponsorilor si al parintilor. “Am reusit sa reparam acoperisul, am rezolvat problema infiltratiilor, am reparat si sala de sport. S-au facut multe in vara aceasta. Am primit bani de la primarie, iar din fonduri proprii am mai realizat si altele. E bine. Asteptam elevii sa ne deschida portile”, a declarat prof. Andriana Vrabie, directorul Scolii “Octavian Voicu”.

“Si noi am facut multe investitii. In afara de igienizarea curenta, specifica perioadei de vara si a vacantei mari, am avut bani de la primarie pentru acoperis si pentru gradinitele din subordine. La noi oricând poate sa inceapa noul an scolar”, a precizat si prof. Florentina Vieru, director Scoala “Ion Creanga”. “Am primit bani pentru remedierea unei probleme la Scoala «Ion Luca», pe care o am in structura, unde erau probleme la retelele de apa, o problema stringenta, care a consumat destui bani, pe care i-am primit de la Primaria Bacau, iar igienizarea am facut-o din fonduri proprii”, a explicat si prof. Viorel Coseraru, directorul Colegiului Tehnic “Letea” Bacau. La alte colegii si scoli curatenia s-a realizat cu personalul propriu, din banii obtinuti in timp din chirii si alte venituri.

Scoliile buhusene, santiere… relaxate

La Buhusi scolile si gradinitele sunt santiere. “Am alocat suplimentar aproape jumatate de miliard vechi pentru efectuarea unor lucrari de reparatii si igienizari, pentru diferite reabilitari. În unele scoli si gradinite lucreaza si salariati de-ai nostri, pentru pregatirea noului an scolar. Dat fiind faptul ca în anii anteriori am investit mult în scoli, nu avem lucrari de amploare”, ne-a spus primarul Ionel Turcea. La Scoala “Mihail Andrei” este reabilitat în aceste zile acoperisul unui corp de cladire. În corpul A al liceului va fi reînnoit, de asemenea, acoperisul.

La Scoala “Mihai Eminescu” este schimbata instalatia sanitara, iar cea de a treia sala pentru grupa pregatitoare prinde deja un atragator contur. În toate scolile si gradinitele se efectueaza lucrari de igienizare partiala sau totala a salilor de clasa, laboratoarelor, grupurilor sanitare. Am întâlnit peste tot niste santiere…relaxate. Managerii scolilor ne-au spus ca noul an scolar va începe în conditii igienico-sanitare foarte bune. (Ion Fercu)

Scoli cu probleme mari pe Valea Zeletinului

Aspectul scolilor din mediul rural difera mult intre institutiile din centrele comunelor si cele din localitatile arondate. Cele din centrele comunale sunt ochioase, zugravite, cu termopane, in plin proces de igienizare.

In schimb, prin sate, multe scoli parca sunt abandonate, cu lacate grele pe usi, in asteptarea cuiva care sa dea un var pe pereti sau macar sa stearga praful de pe mobilier. Bunaoara, in satul Burdusaci, din comuna Rachitoasa, scoala se afla in grea suferinta si are nevoie de ajutor. Intrarea este strajuita de bustul economistului si sociologului Stefan Zeletin, dar lucrurile bune se cam opresc aici. Un cal paste linistit in curte, pe usi zace un lacat mare, prin ochiurile sparte de geam se vede ca e nevoie de cutenie temeinica, iar intr-o magazie de plasa se vad câteva lemne de foc, ramase probabil din rezerva de iarna trecuta. Peste drum strajuieste biserica a carei turla mai pastreaza spartura facuta de o mitraliera ruseasca în al doilea razboi mondial.

“Vom face igienizari, anul scolar va incepe in conditii relative bune. Avem insa mari probleme cu fondurile. Problemele s-au acutizat de când s-a desfiintat centrul bugetar de la Podu Turcului. Si scoala din Dumbrava are nevoie de reparatii” spune secretarul Primariei Rachitoasa, Adrian Galita.

Ceva mai bine par sa stea lucrurile in comuna Motoseni. “Am facut aprovizionarea cu lemne de foc in proportie de 90% si lucram la igienizarea scolilor. Sunt necesare lucrari de consolidare la Scoala Sendresti, pe care le vom efectua din fonduri din bugetul local”, declara viceprimarul Silviu Sava.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri