29 aprilie 2024
ActualitateGelateria Italiană Pallina și în Arena Mall

Gelateria Italiană Pallina și în Arena Mall

Suntem în sezonul rece, însă pofticioșii se pot bucura de gustul deosebit al înghețatei acum și într-o nouă locație, în Arena Mall Bacău, etajul 2. După succesul înregistrat vara trecută cu sortimentele de înghețată produsă în laboratoarele proprii, Pallina Gelateria a inaugurat un nou punct de lucru, în afară de cel din zona Casei de Cultură.

Ieri, băcăuanii au primit cu brațele deschise noua gelaterie și cu minute bune înainte de inaugurare s-au așezat la rând știind că primele două ore vor avea parte de înghețată în mod gratuit. Astfel, copiii, adolescenții, părinții și bunicii s-au bucurat ieri, 8 februarie, de deliciile dulci și reci ale celui de-al doilea punct de lucru al gelateriei italiene Pallina… la mall.

Noua locație are o serie de noutăți despre care ne-au vorbit reprezentanții gelateriei. Vitrina de pasticerie cu o multitudine de produse, cannoli sicilieni tocmai din Catania, o varietate de gusturi și culori, acestea și multe alte surprize îi așteaptă pe băcăuani. Principalele atracții, spun reprezentanții Gelateriei Pallina, sunt colțul detox și fântâna de ciocolată. Colțul detox presupune o multitudine de extracții de fructe și legume la rece, care sunt complet diferite față de sucurile naturale unde extracția se face la cald. Avantajul unei astfel de băuturi constă în faptul că pulpa fructului rămâne intactă și toate proprietățile acestuia se păstrează. Totodată, reprezentanții gelateriei au menționat că oricine își poate crea propria rețetă detox, dar în general se amestecă trei fructe sau legume, pentru a se păstra gustul fiecărui ingredient.



Pallina, cupa de înghețată sau gustul

Numele gelateriei este italian și a fost ales pentru că este facil de pronunțat în limba română, dar și pentru că semnifică de fapt gustul sau o cupă de înghețață în italiană.

Loredana Duma și Nicola Persico, reprezentanții Gelateriei Pallina, au mai spus că se pregătesc să deschidă și un al treilea punct, însă totul este deocamdată o mare surpriză pentru băcăuani.

„În vitrinele noastre se găsesc în general 18 gusturi în același timp, dar avem până la 30 de astfel de sortimente, în funcție de sezon. Noi folosim fructe proaspete, cele care se găsesc în comerț, dar preferăm cu precădere fructele de sezon pentru că sunt mai gustoase. De săptămâna viitoare vom avea și o parte de colazione (mic dejun specific italienesc ) pentru că am observat că este apreciat.”
Nicola Persico, proprietarul Gelateriei Italiene Pallina

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri