Sesizarea lui Ion Padureanu adresata redactiei Desteptarea, cu privire la pasajul Letea, nu este singulara. Reporterii nostri au consemnat de mai multe ori ce au fost si ce au devenit subpasajele din Gara si cel de la Letea. Ambele au fost construite cu scopul evident de a asigura protectia pietonilor, fiind solutii care evita liniile ferate si pericolele ce deriva de aici. In toate marile orase s-au construit, s-au amenajat asemenea cai subterane de circulatie, de acces rapid si in siguranta pentru cei care folosesc trenurile sau, cum este cazul subpasajului de la Letea, pentru a asigura o legatura sigura intre cartierele Letea si Narcisei. Ce se intâmpla acum, starea deplorabila in care a ajuns, depaseste nu numai bunul simt, nu numai neglijenta in administrarea unor bunuri intrate in patrimoniul material al institutiei care administreaza orasul, ci sfideaza cu buna stiinta grija pentru siguranta si sanatatea locuitorilor acestui oras.
Dar nu numai cele doua subpasaje au fost lasate in paragina, neprotejate, neintretinute, distruse, ca despre distrugere este vorba, ci si alte cai de acces/traversare din oras au ajuns aproape in aceeasi stare. Sa ne uitam la pasajul de lânga Cinematograful Central, la vechiul si batrânul pasaj de la CEC, altadata mândria orasului, dar si la cel de sub blocul Patrascanu.
Singura legatura civilizata dintre Cartierul Letea si zona Narcisa a fost subpasajul construit la inceputul anilor ’90. Mii de oameni invadau acea cale de acces in drumul lor sigur catre unitatile industriale din sudul orasului, zeci de elevi il parcurgeau pentru a ajunge la scolile si liceele din oras. A fost o solutie pentru a evita traversarea liniilor de cale ferata, un pericol iminent pentru producerea de accidente. De-a lungul anilor, zeci de persoane si-au gasit sfârsitul intre linii, ca urmare a grabei, a neatentiei, astfel ca amenajarea subpasajului si-a justificat investitia. Nu dupa putin timp, lipsa unei intretineri corespunzatoare, a pazei, a investitiilor curente in vederea asigurarii iluminatului, a curateniei au condus la distrugerea lenta dar sigura a acestui pasaj, acum fiind pe post de veceu public. Locuitorii din cartier il ocolesc, preferând in continuare sa traverseze peste linii. Administratia Sechelariu a procedat la repararea lui, fiind redat circulatiei. S-a gasit si o solutie pentru o mai buna supraveghere si intretinere: la capatul dinspre Narcisa s-a amenajat un spatiu comercial, patronul lui angajându-se ca in schimbul chiriei sa asigure o intretinere minima, iar fluenta clientilor sa dea viata pasajului. In ultimii opt ani, Primaria a uitat de existenta acestei cai de acces, chiar daca cetatenii au reclamat in numeroase rânduri starea deplorabila de degradare, fiind preocupata mai mult de investitii de fatada, unele adevarate constructii megalitice, a caror utilitate are caracter exclusivit, astfel ca cetatenii sunt nevoiti sa faca zilnic slalom printre trenuri. “S-a distrus totul, iluminatul, scarile, peretii, curge apa printre ziduri, nimeni nu mai indrazneste sa intre in acel pasaj. Niciun veceu public nu este asa cum arata acum tunelul. Consideram ca el trebuie sa devina util, folositor, deoarece nu numai ca s-au cheltuit niste bani, dar asigura o legatura directa si civilizata intre noi si oras”, ne scrie Ion Padureanu.
In 2010, Primaria a obtinut o finantare de 2 milioane de euro, prin Programul Operational Regional (POR), insa nu a reusit (sau nu a dorit) sa organizeze licitatia pentru desemnarea constructorului. Clauza a fost clara: daca lucrarile nu se finalizeaza pâna la sfârsitul anului 2010, Primaria pierde banii. Purtatorul de cuvânt al Primariei, Ionut Tomescu, declara la acea vreme pentru un ziar central: “Nu pot spune când vor începe lucrarile si nici cum va arata în final pasajul. Conform contractului semnat cu reprezentantii POR, avem obligatia ca pâna la finele anului sa terminam lucrarea, altfel pierdem banii.” Si i-a pierdut. Erau bani nerambursabili, trebuia facut un efort minim pentru organizarea unei licitatii. De ce nu l-a facut? Administratia Stavarache nu a trecut examenul timpului si al competentei, astfel ca in continuare Pasajul Letea ramâne o mare gaura neagra, o pata urâta pe fata orasului. Si nu este singura.
Gheorghe Baltatescu
