3 mai 2024
ActualitateGala Voluntarilor Valoare Plus

Gala Voluntarilor Valoare Plus

Asociația Valoare Plus va organiza, vineri, 26 ianuarie, cea de a II-a ediția a Galei Voluntarilor. Evenimentul va avea loc la Universitatea „George Bacovia”, în sala B1, începând cu ora 16,30. Vor participa voluntarii asociației, reprezentanții organizațiilor partenere și ai companiilor care au susținut proiectele și activitățile derulate de gazde.

„Prin Gala Voluntarilor Valoare Plus, asociația își propune să premieze persoanele care s-au implicat, în 2017, în proiectele organizației, având astfel o contribuție importantă în dezvoltarea comunității locale și regionale”, explică Marian Pădureț, președinte.

Între acțiunile și proiectele desfășurate anul trecut de Valoare Plus se numără „Casa Denis”, construită în Luncani pentru o familie a cărei locuință a fost distrusă de incendiu, campania de donare de alimente și îmbrăcăminte, „Alo! Tata! E ziua ta”, conferința „Păstrează-ți libertatea! Traficul de persoane înrobește!” și campania „Ne pasă de cei ce n-au casă”, din decembrie. În cadrul acesteia, timp de 12 zile, voluntarii „Valoare Plus” au umblat prin toate cotloanele Bacăului pentru a duce o masă caldă oamenilor fără adăpost.



spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri