Pot părea gesturi singulare, însă fiecare în parte şi toate la un loc au semnificaţii deosebite, importanţa lor în ceea ce sociologii, psihologii, medicii, şi, de nu, politicienii denumesc umanitate, dragostea dintre cupluri, dintre părinţi şi copii, dintre oameni în general.
Este esenţa fiinţelor umane. Zilele trecute, un grup de medici tineri şi viitori medici din Iaşi, constituiţi în ceea ce ei au denumit „Caravana cu medici”, s-au deplasat în comuna Răchitoasa şi, o zi întreagă, au consultat peste 100 de persoane, marea lor majoritate bătrâni, uitaţi prin toate uliţele satelor, bolnavi, singuri. Au stat de vorbă cu ei, le-au luat analize, le-au făcut recomandări şi i-au îmbărbătat. Totul gratuit. Unii nu mai fuseseră la un medic specialist de peste 20 de ani, singurul la care merg săptămânal este preotul satului. Face şi el ce poate cu sufletul. Sunt nişte îngeri, spunea o bătrână.
Ieri, la Sala Ateneu, 53 de cupluri din Bacău, care au împlinit 50 de când au spus DA la Starea civilă, ani cu bucurii şi necazuri, cu muncă şi mai puţină odihnă, trecând nopţile la pătuţul copilului îmbujorat de febră sau a nepoţilor cu visuri zbuciumate, au fost sărbătoriţi de primărie.
Tânărul viceprimar i-a felicitat, le-a oferit câte o floare şi un plic cu o sumă de bani. Veselie, amintiri, fotografii, poveşti de viaţă. O bătrână, zilele trecute, s-a trezit la uşă cu un jandarm care-i aducea portmoneul pierdut în aglomeraţia străzii. L-a sărutat. Sunt părinţii şi bunicii noştri, care, în sufletul lor mai pâlpâie o fărâmă de speranţă: nu vor fi uitaţi, nu vor fi singuri la bătrâneţe. Şi, la cine se gândesc? Doar ei ştiu.
