Fotbal: În sfârșit, au pus mâna pe Cupă!

 

La inițiativa FRF, trofeul Cupa României are un traseu itinerant prin țară, propunând o competiție interactivă, bazată pe reportaje cu vedete locale care vor fi publicate pe pagina de facebook a evenimentului. Rezultatele așa-ziselor meciuri vor fi decise de voturile, simbolizate de emoticoane, pe care fanii le vor acorda reportajelor. Ieri, trofeul a ajuns în Bacău.

Gheorghe Burleanu

Cupa României a ajuns în Bacău. Cu 30 de ani mai târziu, dar a ajuns! „Mamă, de când o așteptam”, spune Gheorghe Burleanu, unul dintre eroii finalei de Cupă din 1991, în care FC Bacău a fost învinsă cu 2-1 de Universitatea Craiova. O finală cu cântec. Muzica și versurile? Ion Crăciunescu, arbitrul oltean care le-a pus atunci… oltenilor trofeul pe tavă. „A fost japcă! Ne-au dat un gol din ofsaid. Tușierul Salomir a stat un minut cu steagul sus, dar nea Nelu Crăciunescu n-a vrut să știe nimic. A validat golul și m-a amenințat cu cartonașul roșu”, își amintește Gică Burleanu care, ieri, a pus, în sfârșit, mâna pe trofeu: „Mamă, dar cât cântărește? Pare mai greu decât nevastă-mea”. Zâmbetele sunt la ordinea zilei. Ca și amintirile. Toate, prinse într-un proiect al Federației Române de Fotbal menit să popularizeze competiția și în vremurile actuale ale pandemiei. Ideea FRF este de a crea o competiție interactivă, ale cărei rezultate să fie decise de suporteri. Mai exact, de voturile pe care aceștia le acordă reportajelor realizate de FRF de-a lungul unui parcurs itinerant prin țară, cu vedete ale fotbalului local. Ieri, a fost rândul Bacăului. În condițiile în care stadionul „Municipal” este o ruină, trofeul a ajuns la baza „Dribling”, administrată chiar de căpitanul finalistei din 91, Gică Burleanu. Alături de Burleanu, în fața camerelor de luat vederi au apărut și alte legende ale fotbalului băcăuan.

Gogu Munteanu

De la Gogu Munteanu, la Cristi Ciocoiu și Radu Ciobanu. „Eu nu am avut treabă cu trofeul. A avut, în schimb, fiu-miu”, a zâmbit Gogu Munteanu, făcând trimitere la reușitele fiului său, Vlăduț, din perioada Dinamo. Aprig centru-înaintaș, Gogu a rememorat două meciuri de Cupă cu Steaua, ambele pierdute: unul la Brăila, altul la Galați. „Era vremea bilelor încălzite încă din optimile de finală, ca nu cumva Steaua și Dinamo să se întâlnească înainte de ultimul act al competiției. Dar, ca să vă spun drept, și eu așteptam cu nerăbdare , cu pasiune și cu interes o finală Steaua- Dinamo”.

Cristi Ciocoiu

Cristi Ciocoiu a jucat două finale de Cupă a României. Ambele pentru Steaua. Și niciuna contra lui Dinamo. La finalul anilor ’90, Rapidul lui Mircea Lucescu devenise principala rivală a Stelei. „Am marcat în ambele finale și pe amândouă le-am câștigat”, spune Ciocoiu, care adaugă: „E frumos să ajungi într-o finală de Cupă, dar și mai frumos e să o câștigi. Altfel, rămâi cu un mare regret, așa cum au rămas colegii mei de la Bacău în 1991”. De regretat n-au regretat doar finaliștii din 1991. Ci și semifinaliștii din 1999. Atunci, FCM Bacău a avut un parcurs superb, întrerupt, din nou cu ajutorul arbitrilor, de Rapidul lui „Il Luce”.

Radu Ciobanu

Radu Ciobanu era component de bază al acelei echipe: „Vreme de zece ani am jucat pentru echipa Bacăului, cu care am câștigat o Cupă a Ligii și am obținut două locuri 5 în prima divizie. Din păcate, nu am jucat într-o cupă europeană. Celălalt mare regret este modul în care am pierdut semifinala cu Rapidul din 99”.

Pe final, e loc însă de un nou zâmbet. Vine tot din Cupă. Și-l oferă Radu Ciobanu, amintindu-și de o optime de finală cu Universitatea Craiova, jucată în februarie 1998, pe teren neutru, la Ploiești: „Nea Florin Halagian a deplasat întreg lotul timp de o săptămână la Ploiești, pentru a pregăti cât mai bine jocul. În preziua meciului, eu și regretatul Sorin Condurache am aflat că nu suntem nici măcar rezerve. Ne-am urcat în tren și am plecat acasă. A doua zi ne-am prezentat la antrenament. Nimeni nu ne-a certat, semn că absența noastră trecuse nevăzută. Cu atât mai bine, altfel riscam o amendă zdravănă”.



PUBLICITATE