6 mai 2024
ActualitateFocar de pestă porcină africană, la Asău

Focar de pestă porcină africană, la Asău

După o perioadă în care părea că a luat o pauză, pesta porcină africană este semnalată din nou, în exploatațiile particulare din județ. De data asta, virusul a fost descoperit în ograda unui gospodar din localitatea Straja, comuna Asău.

Ca de obicei, în astfel de situații, autoritățile au luat măsurile de urgență care se impuneau în scopul combaterii focarului de pestă porcină africană, stabilindu-se zone de protecție și supravegehere, concomitent cu impunerea restricțiilor în zonă. Potrivit Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Bacău, în acest caz nou descoperit la Asău, au fost aplicate și două amenzi, în valoare totală de 1.800 de lei.

„O sancțiune de 1.200 de lei a fost aplicată pentru nerespectarea măsurilor stabilite de autoritățile sanitare veterinare și pentru siguranța alimentelor competente privind destinația, industrializarea sau distrugerea deșeurilor de origine animală, iar alta de 600 de lei pentru nedeclararea de către deţinătorii de animale a obţinerii, prin fătare, cumpărare, donaţie sau în alte moduri, a animalelor, precum şi înstrăinarea acestora fără documentele prevăzute de legislaţia sanitară veterinară şi pentru siguranţa alimentelor”, au precizat reprezentanții DSVSA Bacău.



Bine de știut

De reținut că, în județ, mai sunt active 167 de cazuri de pestă porcină africană, însă la porcii mistreți din Fondurile cinegetice. În plus, este bine de știut că proprietarii de porci au obligația legală de a anunța imediat medicul veterinar în cazul apariției oricăror semne de boală sau de mortalitate la animalele din gospodărie. Totodată, există și o serie de reguli în privința creșterii porcilor, de la interdicția creșterii libere a porcinelor domestice în vecinătatea pădurilor, precum și pe suprafața gropilor de gunoi și în raza acestora, până la împrejnuirea spațiilor, cu respectarea condițiilor de igienă, microclimat și bunăstare etc.

Se interzice sacrificarea porcilor din gospodărie fără anunțarea medicului veterinar, precum și scoaterea din exploatație a cărnii de porc și produselor provenite de la aceștia, consumul acestora făcându-se numai acasă, evident, după examenul de specialitate asigurat de către medicul veterinar arondat.
Florentin Radu

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri