Informare generală
Am auzit-o întâi la radioul public (în buletinele de ştiri de la primele ore ale zilei), după care ne-a fost repetată la mai toate televiziunile luni, 12 februarie, la încheierea celor dintâi probe ale bacalaureatului de iarnă (cum deja i se spune examenului naţional destinat absolvenţilor/elevilor de liceu). Aşadar, probele au început în prima zi a săptămânii, încât doar ceea ce se întâmplă în următoarea zi poate fi considerat ca o continuare. Corect ar fi fost fără acel „şi”: „Examenul va continua mâine”.
Sună cunoscut?
Da, e poveste nu veche, ci foarte veche, întâlnită mai des în ştirile despre competiţii sportive: „Concursul va continua şi mâine”, deşi primele probe abia avuseseră loc. Şi alte subiecte sunt contaminate de nedoritul „şi”: „Audierile vor continua şi în următoarele zile” sau „Testările vor continua şi joi”.
Ce-i acest buclucaş „şi”?
Face parte din seria adverbelor de mod, cu toate că suntem tentaţi să-l considerăm conjuncţie. (De fapt, la origine a legat două unităţi sintactice de acelaşi fel: „El şi ea întârzie”, după care am suprimat un element al subiectului multiplu, ajungând la enunţul „Şi ea întârzie”. Am comunicat astfel despre o realitate directă, „ea”, dar am păstrat în subconştient perechea acesteia, „el”, adică o realitate subînţeleasă. Câtă vreme acel „şi” nu este cuvânt de legătură, calitatea sa de conjuncţie încetează. Prin schimbarea valorii gramaticale/conversiune, „şi” a devenit adverb. Gramaticienii îi spun semiadverb, iar din punctul de vedere al rostirii în enunţ, se remarcă accentul, apăsat, pe cuvânt. Încercaţi: când spunem „Iubeşte sportul şi lectura”, „şi”-ul este conjuncţie pentru că înşiruie două complemente directe (pronunţarea este liniară, egală cu toate elementele din jur), în timp ce fragmentul „Iubeşte şi lectura” determină rostirea pregnantă pe „şi”, pentru a-i întări valoarea cumulativă. Cu alte cuvinte, semiadverbul absoarbe integral energia de comunicare a enunţului, ilustrând ceea ce am numi „cuvânt suprem”. Aşa-i că eticheta „Şi în rate”, văzută uneori pe un produs comercial, spune mai mult decât înşiruirea „Acest produs poate fi achiziţionat cu plata în numerar sau în rate”? Fosta conjuncţie, pusă în fruntea unui şir de trei cuvinte, este învestită de serviciul marketing al magazinului cu o forţă suverană. (Autoritatea derivă şi din vechime: latinescul „sic”, care l-a dat pe „şi” al nostru, nu a fost niciodată conjuncţie, ci numai adverb pentru „aşa”, „în aceste împrejurări”, „cu această condiţie” etc. Prima atestare – 1521 – coincide cu anul consemnării celui dintâi text în limba română: „Scrisoarea lui Neacşu din Câmpulung”.)
Victime colaterale
Am verificat prin dialogul cu câţiva cunoscuţi efectul mesajului inclus în enunţul din titlu şi mi s-a confirmat o bănuială: forţarea introducerii lui „şi” induce o senzaţie negativă. Destinatarul resimte un fel de ameninţare în legătură cu ceea ce urmează să se întâmple (a se compara „Examenul continuă marţi” – pentru a transmite un adevăr natural, despre un eveniment aflat într-o succesiune previzibilă – cu „Examenul continuă şi marţi” – pentru a supradimensiona un fapt declarat, fără voie, indezirabil).
Cum numim greşeala?
Aţi recunoscut că avem de a face cu un „şi” pleonastic. O situaţie aparte o constituie dublarea lui „şi” în vorbirea din Transilvania, unde se mai aude că un semen „Are minte şi şi noroc”. Accentuarea pe al doilea „şi” ne sprijină să-l considerăm adverb, diferit de primul „şi”, rostit liniar, de vreme ce coordonează două complemente directe. Varianta literară: „Are minte şi are şi noroc”.
