Ne apropiem cu paşi repezi de începutul Postului Sfintelor Paşti, perioadă de mare importanţă pentru toţi creştinii, care au în răstimpul acestor 40 de zile şansa curăţirii de păcate şi a creşterii duhovniceşti, prin iertare reciprocă, rugăciune, post şi milostenie, prin practicarea adevăratei pocăinţe şi smerenii. Duminica care urmează, numită şi Duminica lăsatului sec de carne sau Duminica Înfricoşătoarei Judecăţi, aduce prin Evanghelia ce se citeşte la Sfânta Liturghie o lumină în plus în sufletele credincioşilor cu privire la modul în care trebuie să se comporte în această viaţă, la iubirea milostivă pe care trebuie să o arate oamenilor aflaţi în nevoi.
Judecata omului imediat după moartea acestuia este o judecată incompletă şi provizorie, deoarece se aşteaptă să fie evaluate şi urmările faptelor sale, bune sau rele, până la sfârşitul lumii. De aceea, numai Judecata de Apoi sau Judecata finală şi universală este completă şi definitivă. Judecata universală este înfricoşătoare pentru că, aşa cum aflăm din Evanghelia acestei Duminici, la sfârşitul veacurilor, la a doua Sa venire, Mântuitorul Hristos Se va arăta cu putere şi cu slavă multă, împreună cu sfinţii îngeri, ca să judece toate neamurile, adică toate generaţiile şi toate popoarele. Cei care au arătat iubire milostivă faţă de aproapele aflat în nevoie sunt numiţi de Mântuitorul binecuvântaţi şi aşezaţi de-a dreapta: „Veniţi, binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi Împărăţia cea pregătită vouă de la întemeierea lumii. Căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc; însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau; străin am fost şi M-aţi primit; gol am fost şi M-aţi îmbrăcat; bolnav am fost şi M-aţi cercetat; în temniţă am fost şi aţi venit la Mine”(Matei 25, 34-35). Cei care au omis să facă fapte de milostenie, cu toate că le-a stat în putere, sunt numiţi blestemaţi şi aşezaţi de-a stânga: „Duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic, care este gătit diavolului și îngerilor lui”(Matei, 25, 41).
Nimeni, nici cei milostivi, nici cei nemilostivi, nu se aştepta să afle că în oamenii flămânzi şi însetaţi, în oamenii străini şi săraci (goi), în oamenii bolnavi şi în oamenii întemniţaţi era tainic prezent Iisus Hristos, Dumnezeu-Omul. Smerenia lui Hristos garantează libertatea noastră, pentru că, Dumnezeu fiind, ar putea să ne oblige să facem binele, dar smerindu-Se pe Sine din iubire pentru noi, ne lasă să alegem cum răspundem acestei iubiri dumnezeieşti.
Pr.dr.Marius Popescu, Parohia „Sfântul Ioan” Bacău
