„Şi chemând la Sine mulţimea, împreună cu ucenicii Săi, Iisus le-a zis: Oricine voieşte să vină după Mine să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie… Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său?” (Marcu 8,34-36) – sunt cuvinte mai actuale ca niciodată într-o lume ca cea de astăzi, în care Evanghelia este abandonată la nivel de vorbă în vânt și în care domnesc tot mai sufocant confuzia, duhul lumesc, amestecul răvășitor de concepții și de valori. Rostind aceste cuvinte, Iisus Hristos ne dezvăluie incomparabila valoare a sufletului şi importanţa unică a mântuirii lui. De ce este „sufletul” așa de scump înaintea lui Dumnezeu, încât nimic din lumea aceasta nu-i vrednic de el?

Ca să ne putem da seama ce este sufletul și ce însemnătate are el pentru viața noastră pământească, cel mai simplu este să comparăm trupul unui om mort de curând, cu trupul unui om viu. Și cadavrul are oase, mușchi, nervi și sânge; dar nu se mișcă, nu simte, nu vorbește și nu gândește ca omul viu. Ce-i lipsește oare? Îi lipsește puterea aceasta tainică și nevăzută insuflată de Însuși Dumnezeu în făptura primului om, putere care pune în mișcare trupul și pe care o numim suflet !

Sufletul este și va rămâne pentru viața de aici o mare taină ascunsă vremelnic în trupul omenesc. El a fost comparat cu un diamant ceresc de mare preț. „Dacă privim prin el făpturile și lucrurile lumii, toate strălucesc cu o frumusețe care întrece toate frumusețile acestei lumi. Dacă privim prin el mormintele, ele se deschid și morții se văd ca și viii. Dacă privim prin el Cerul, cu lumea duhurilor înțelegătoare, toate se luminează și vedem plinătatea Împărăției vieții”(Părintele Sofian). Sufletul omenesc este asemenea Tatălui în ceea ce privește mintea, care este izvorul cunoștinței; este asemenea Fiului în ceea ce privește Cuvântul lăuntric așezat în noi de la Botez și Care este începutul înțelepciunii; și este asemenea Duhului Sfânt în ceea ce privește libertatea voinței, care este rădăcina tuturor bunătăților.

În suflet stă toată superioritatea ființei umane față de restul viețuitoarelor, în el se află tot ceea ce face din om stăpânul universului. În suflet stau rațiunea sau mintea, priceperea și judecata, cu ajutorul cărora omul pătrunde tainele naturii și o cucerește spre folosul său.

Prin darul vorbirii oamenii se înțeleg și se apropie unii de alții, iar prin darul creării valorilor de artă și prin celelalte daruri spirituale, omul se ridică deasupra tuturor celorlalte făpturi de pe pământ.

Ne întrebăm de ce ? Pentru că originea sufletului este Dumnezeu, iar locașul lui este omul. Măreția, valoarea și noblețea sufletului stau în originea sa dumnezeiască. De aceea sufletul este neprețuit. Sau altfel spus, putem pierde orice, afară de suflet, căci dacă ne rămâne acesta încă n-am pierdut nimic. Toate se pot reface, se pot dobândi la loc afară de suflet. Tocmai pentru a nu ne pierde sufletele Dumnezeu l-a trimis pe Fiul Său. Prin Iisus, nimeni nu îşi pierde sufletul. Prin Iisus, poarta către Dumnezeu şi către mântuire este mereu deschisă. Prin Iisus noi devenim vii pentru Dumnezeu şi pentru semeni. Prin Iisus putem să câştigăm ceva mai valoros decât întreg universul: „Căci ce-i foloseşte omului să câştige lumea întreagă, dacă-şi pierde sufletul său ?”

Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tămăduirii” Bacău

Alte articole