9 mai 2024
AdvertorialDorin Chirilescu: Băcăuanii au nevoie în continuare de un reprezentant independent

Dorin Chirilescu: Băcăuanii au nevoie în continuare de un reprezentant independent

  • Cine este consilierul independent Dorin Chirilescu?

– La fel cum v-am răspuns și în 2020, în primul rând sunt băcăuan. O spun din nou, pentru că acest aspect este perceput o calitate pentru cei care au curaj să își asume o candidatură pentru o funcție publică. Am 42 de ani, sunt căsătorit și tatăl unui băiețel simpatic și creț, iar ca profesie, activez în domeniul informaticii de aproape două decenii, cu rezultate premiate la nivel local și national.

Am terminat două facultăți, Marketing și Informatică, în cadrul Universității „Vasile Alecsandri” din Bacău, și am absolvit două mastere, unul în cadrul aceleiași Universități „Vasile Alecsandri”, specializarea Informatică aplicată în Științe și Tehnologie, și unul la cea mai veche universitate din țară, respectiv Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, specializarea Administrarea Afacerilor.

  • Domnule Chirilescu, ce v-a determinat să candidați din nou ca independent?

– Este adevărat că am ales calea cea mai grea spre administrația publică locală, candidând din nou ca INDEPENDENT. Poate că mi-ar fi fost mai ușor dacă intram într-un partid politic, pentru ca alții să strângă cele aproape 2000 de semnături pentru mine, dar recunosc că mereu am acceptat provocările, iar dialogul în stradă, direct cu cetățenii, mă încarcă cu energia necesară pentru a continua să lupt pentru orașul nostru.



Băcăuanii au nevoie în continuare de un reprezentant independent la Primărie sau în Consiliul Local, care să aibă curaj și atitudine atunci când partidele politice uită de nevoile cetățenilor. Pentru că sunt un om care duce lucrurile până la capăt, vreau să continui proiectele pe care le-am început în actualul mandat, pentru a aduce Bacăul în rândul orașelor moderne, precum cele din vestul României.

Îmi doresc să fim suficient de exigenți astfel încât să punem în funcții cu răspundere decizională doar oameni competenți și cu respect față de băcăuani. Am avut și am curajul și determinarea să iau atitudine atunci când orașul nostru suferă din cauza incompetenței, dovadă fiind numeroasele mele intervenții în ședințele de consiliu în legătură cu modul în care se cheltuie banii publici sau se vând terenurile care aparțin băcăuanilor. Am  încercat mereu să apăr interesele cetățenilor, care pentru mine sunt mai presus decât cele politico-administrative ale partidelor.

·         Ce ați făcut până acum pentru băcăuani?

– Această întrebare ar trebui adresată tuturor candidaților care vor intra în competiția electorală pentru noile alegeri locale de pe 9 iunie. Trebuie să facem o selecție mai riguroasă a oamenilor ce vor reprezenta orașul în continuare, bazată pe educație, experiență profesională și un istoric al faptelor, al lucrurilor făcute pentru băcăuani. Mai pe scurt, întrebările cetățenilor către candidații care acum vin și le cer semnăturile de susținere ar trebui să fie: „Cine ești?” și „Ce ai făcut pentru cetățeni și oraș până acum?”.

Activitatea mea pentru comunitate poate fi consultată pe rețelele de socializare Facebook și Tik Tok, pe blogul personal dorinchirilescu.ro, sau chiar pe internet, fiind prezent atât în presa locală și națională cu diverse subiecte politico-administrative de interes pentru comunitatea noastră și nu numai. Ca independent, resursele mele sunt limitate, astfel mi-am făcut cunoscută vocea cu ajutorul cetățenilor, prin comentarii, distribuiri sau discuții directe cu persoanele care mi-au semnalat diverse probleme, dar pentru că nu am reușit să ajung cu informația la majoritatea băcăuanilor, vă propun să trecem în revistă câteva puncte mai importante, pe care să le discutăm în comparație cu programul meu electoral din 2020.

În campania din 2020, am adus în atenția publică subiecte de interes local precum:

  • Demolarea garajelor și transformarea lor în parcări publice pentru toți băcăuanii;

Am fost singurul candidat din campania din 2020 care a avut curaj și le-a spus cetățenilor ADEVĂRUL: garajele trebuiau demolate pentru a face locuri de parcare pentru băcăuani, fiind necesar să ne conectăm la realitatea parametrilor de trafic și a numărului de mașini existent de peste 70.000 de mașini vs doar 25.000 de parcări publice disponibile. M-am deplasat atunci și la Cluj, pentru a transmite imagini în direct din parcarea supraetajată din str. Primăverii, care transformase 44 de garaje într-un parking supraetajat cu 255 de locuri de parcare moderne, locuri pentru persoanele cu handicap sau boxe pentru biciclete. În mod evident, am pierdut mii de voturi pentru asta, dar iată că am avut dreptate și inevitabilul s-a produs. Din punct de vedere administrativ, am votat TOATE proiectele de demolare a garajelor, dar am și solicitat public refacerea zonelor respective pentru a fi accesibile cetățenilor din zonele dezafectate.

  • Identificarea de soluții pentru rezolvarea problemei de alimentare cu apa curentă a orașului nostru;

Am fost printre cei mai activi consilieri în ceea ce privește acest subiect, cu numeroase intervenții legate de recepționarea Rezervei de Apă a Municipiului Bacău, respectarea procedurilor legale de transfer și am ținut în permanență legătura cu cetățenii pentru a le oferi informații atunci când s-au produs avarii. Mai pe scurt, de la live-urile pe care le făceam din calitate de simplu cetățean, am trecut la supervizarea procedurilor administrative și semnalarea problemelor în legătură cu apa din calitatea de consilier local.

  • Darea în folosință a Spitalului Municipal;

Am fost printre consilierii care au aprobat transferul spitalului municipal către administrația județeană pentru a se putea atrage fondurile europene necesare dării acestui obiectiv în folosință. Era singura șansă de a merge mai departe cu acest obiectiv ce aștepta să fie finalizat de peste 15 ani și voi continua să susțin demersurile administrative necesare pentru ca băcăuanii să poată fi tratați în această unitate din punct de vedere medical.

  • Stimulentul financiar de 1000 de lei pentru nou-născuți;

Așa cum am promis în campania electorală din 2020, am inițiat și propus măsuri de susținere a familiilor de tineri din orașul nostru, iar una dintre ele a fost promovarea proiectului de hotărâre privind acordarea stimulentului financiar de 1000 de lei pentru nou-născuții băcăuani. Argumentam la momentul respectiv necesitatea implementării unor asemenea măsuri de suport pentru familiile de băcăuani, prin utilizarea de informații statistice oficiale care prezentau un fenomen alarmant: Bacăul pierduse aproape 1000 de nașteri în comparație cu șase ani în urmă. În calitate de consilier local, am considerat că am datoria să analizez viitorul comunității noastre și pe termen mediu și lung, ori fenomenul depopulării Bacăului e un subiect deja cunoscut și de actualitate. După aproape doi ani de procese cu directori din primărie și o opoziție vehementă a executivului băcăuan pe acest subiect, am reușit să câștigăm și astăzi acest ajutor de 1000 de lei se acordă nou-născuților băcăuani.

Am trecut în revistă doar câteva dintre punctele principale, pentru a scoate în evidență faptul că din calitatea de consilier local, m-am ocupat de ceea ce am promis în campania din 2020, dar am avut și alte initiative precum înființarea din punct de vedere administrativ a stațiilor de autobuz din cartierul Bacovia de pe strada Tazlăului, amenajarea unor treceri de pietoni unde, din cauza lipsei de vizibilitate, exista riscul producerii de accidente rutiere, de asigurarea fondurilor necesare exproprierii terenului privat din curtea școlii Mihai Drăgan, pentru ca aceasta să poată fi reabilitată, și a fondurilor necesare reparării străzii Depoului, o arteră rutieră ce ar putea decongestiona o parte din traficul rutier din zona de nord a orașului.

·         Cu alte cuvinte, v-ați ținut de cuvânt față de ce ați promis?

Pot spune că am fost consecvent în promovarea subiectelor pe care le-am adus în dezbaterea publică din campania electorală din 2020.  Așa consider că trebuie să se comporte un politician care cere din nou votul cetățenilor, să realizeze o comparație între ce a promis și ce a realizat la final de mandat.

·         Dacă nu mă înșel, tot datorită dvs, astăzi băcăuanii își pot achita diverse taxe și impozite direct la Poștă, nu-i așa?

Dacă băcăuanii plătesc astăzi taxele și impozitele la Poșta Română, o fac datorită proiectul meu ce le oferă posibilitatea să le achite direct la oficiul poștal (informatizat) din zona în care locuiesc, pentru a evita cozile interminabile și nervii întinși la maxim din incinta Direcției de Taxe și Impozite a municipalității băcăuane. Despre această inițiativă scria la acel moment și Asociația Națională a Antreprenorilor, astfel mă bucur că Bacăul a fost menționat într-o tentă pozitivă, marcând acest subiect;

·         În încheiere, ce mesaj doriți să le transmiteți băcăuanilor?

Doresc să le transmit să fie încrezători în propriile alegeri, să fie exigenți cu cei care vin să le ceară încrederea și să nu uite că atunci când intră în cabina de vot, intră singuri, iar decizia de a-i alege pe cei care îi vor reprezenta pentru următorii patru ani le aparține în totalitate.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri