26 aprilie 2024
ActualitateDespre responsabilitate si filtre

Despre responsabilitate si filtre

La fiecare patru ani, inainte de alegeri aud aceeasi placa venita din partea ba analistilor, ba politicienilor de orice doctrina: fiti responsabili, mergeti la vot. Ei bine, de data asta eu nu mai vreau sa fiu responsabil. Am tot fost responsabil de cand am facut 18 ani si nu m-am ales cu nimic. Unul dintre candidatii din toamna aceasta, in aFerma Politica”, imi spunea ca lumea trebuie sa mearga la vot si sa treaca prin filtrul gandirii programele candidatilor. Ei bine, asa am facut si eu. Am trecut prin filtrul gandirii la fiecare scrutin. Pana am ajuns sa mi se infunde filtrele si sa mi se gripeze creierul de atatea tampenii promise si care nu s-au materializat. De data aceasta, m-am hotarat: nu mai vreau sa fiu responsabil. In fond, de ce as fi? Pentru a le face unor personaje conturile mai grase decat sunt deja? Sau pentru a trimite in parlament niste personaje simpatice doar atunci cand stau la un pahar de vorba? Ei bine, sanatate, dragilor! Imi doresc sa fiu iresponsabil si sa fac altceva mult mai interesant in duminica alegerilor. Nici macar votul acesta uninominal nu mi-a provocat vreo tresarire democratica, ci mai degraba o lehamite si mai mare atunci cand am observat ce blaturi ordinare s-au facut in judet intre partide si candidatii lor. Este deja un scenariu cunoscut. Pe plan local au muschii umflati la maximum, vorbesc, gesticuleaza, explica, ataca adversarii, isi dau cu parerea si promit solemn sa nu faca la fel ca aei”. Cand ajung la Bucuresti, brusc muschii le scad considerabil, tonul vocii se inmoaie, explicatiile dispar si se contopesc in marea masa amorfa de parlamentari. Chiar credeti ca votul acesta va schimba ceva? Este vreunul dintre dumneavoastra care se amageste cu faptul ca un personaj din acesta odata ales se intoarce in comunitate sa explice macar o data la luna ce naiba presteaza el la Casa Poporului? Care este diferenta dintre cel mai hulit personaj politic si cel mai stimat? Niciuna esentiala, niciuna de substanta. Cineva imi spunea ca este o diferenta: bunul simt. Din pacate, bunul simt nu ii ofera personajului posibilitatea de a face legi mai bune, care sa se aplice corect, indiferent de nume si forta financiara. Dupa cum spuneam, filtrul mi s-a infundat, creierul mi-e gripat, iar fiorul responsabilitatii s-a diminuat cu fiecare patru ani. Alegeti-va singuri si lasati-ne in pace cu promisiunile voastre cu tot!Scris de Ionut Avram

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri