Este o fază memorabilă în serialul Pistruiatul, în care, după Insurecție, puștiul duce muniție într-un coșciug. O patrulă germană îl oprește și ofițerul neamț îl întreabă: Was ist das? – Ce e asta? La care Pistruiatul își încrucișează mâinile pe piept, închide ochii și dă capul pe spate: “Mă-ta!”. Neamțul dă din mâini a lehamite și-l lasă să treacă.
Și mai e un fragment care mă amuză, e cel citat de Radu Rosetti, care povestește, cum pe vremea ocupației austriece a Moldovei, în bâlciul de la Bacău, niște nemți și-au închipuit că pot face ordine cum vor ei. Numai că au dat de niște jăndari moldoveni care le-au tras o mamă de bătaie de a rămas de pomină.
Suntem sub ocupație? Unii spun că nu și vor să interzică orice cuvânt spus sau scris care ar afirma acest lucru. Ca în povestirea lui Voltaire, ni se tot repetă că suntem în cea mai bună dintre lumile posibile chiar și atunci când lucrurile merg prost; merg rău, ni se spune de undeva de sus, din norii în care-și petrece timpul elita noastră, dar asta pentru că nu vă dați întreaga silință, nu exportați suficient lemn, mai aveți câte ceva prin bătătură ce nu ați dat deja domnilor de la UE, ați fi spus voi ceva de rău, că doar nu degeaba vă critică înălțimile lor de la Bruxelles…
Alecsandri a cules o poezie populară care spunea așa: “Frunză verde de negară,/ Vai! sărmană biata țară,/ Cum te-ajunge focul iară!/ Rușii vin, te calicesc,/ Nemții te batjocoresc/ Și ciocoii te hulesc!/ Nu mi-e ciudă de străini,/Cât de pământeni haini,/ Că tu dragă le-ai fost mumă/ Și ei singuri te sugrumă!/ Nu mi-e ciudă de muscali, / Nici de nemții bocăncari/Cât mi-e ciudă de ciocoi / Că te lasă la nevoi/De țipă sufletu-n noi”.
Ciocoismul este o caracteristică și a epocii noastre, pentru că există români care, ca să parvină, să se îmbogățească, sunt dispuși să calce în picioare orice: istorie, tradiții, oameni.
Tot de la Radu Rosetti, avem un exemplu de ciocoism cu final nasol: puțin înainte de 1859, Poartă Otomană l-a numit caimacam (locțiitor de domn) al Moldovei pe Toderiță Balș, care promisese că va prigoni partida unionistă. Și așa a și făcut: a scos din slujbe toți unioniștii numiți de domnul Grigore Ghica, a persecutat boierii care se declaraseră pentru unire, ba a pus și ispravnicii, împreună cu trupele austriece, să forțeze țăranii să semneze petiții cum că nu vor unirea. Toate acestea sub atenta coordonare a consulului austriac. Până când într-o zi Toderiță Balș a murit de pneumonie. La înmormântarea sa n-au vrut să vină boierii, ci au venit doar cei puși în pâine de el și care fuseseră amenințați cu pierderea slujbelor dacă lipsesc. Iar cei care au organizat ceremonia au uitat sau au neglijat să pregătească pomana pentru calici așa că aceștia, drept răzbunare, în loc să bocească, au întâmpinat convoiul cu strigăte de “Ura”.
