În primele șapte luni ale acestui an, Inspectoratul Județean de Poliție Bacău a înregistrat 117 sesizări cu privire la dispariția unor persoane, toate cazurile fiind considerate plecări voluntare. Din cele 117 cazuri, 89 se află încă în curs de soluționare, în multe cazuri fiind vorba despre copii.
Psihologii specializați în problemele de comportament ale copiilor afirmă că între cauzele „fugii de acasă” se află neglijarea. Dreptul copiilor la o familie „nu se rezumă doar la a avea părinți și o casă”, ei au nevoie de atenție, iubire și comunicare.
“Neglijarea copiiilor de către părinți, nealocarea unui timp zilnic pentru a vorbi cu copiii, constrângerile pe care copiii le simt din partea părinților în ceea ce privește performanța școlară sunt factori care pot duce la plecarea voluntară a minorilor de acasă”, explică Delia Colac, psiholog clinician, coordonatorul Complexului de primire în regim de urgență din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău.
Din punct de vedere psihologic, „fuga de acasă” poate fi un indicator al violenței în familie. Copilul este supus fie direct unei forme de abuz – fizic, emoțional, sexual sau neglijat grav -, fie indirect, fiind prezent la acțiunile violente dintre părinți, afirmă Delia Colac. Concret, orice copil are nevoie de atenție, afecțiune, comunicare, are nevoie de timp zilnic suficient acordat de părinți, iar presiunea acestora vis-a-vis de performanțele școlare nu este sănătoasă.
„În practică a apărut, în ultimii doi ani, un fenomen îngrijorător vis-a-vis de plecarea voluntară a tinerilor, în special a fetelor, la sugestia prietenilor. Din acest punct de vedere, rețelele de socializare de tip facebook s-au dovedit a fi extrem de periculoase: fete cu vârste între 13-16 ani intră în relații cu adulți cu varste peste 30 ani, locuiesc cu aceștia, iar părinții sunt nevoiți să apeleze la autorități întrucât situația le-a scăpat de sub control”, arată Delia Colac.
Părintele, un prieten sau un șef?
Despre lipsa încrederii și neglijare vorbește și Irina Cărare, psiholog în cadrul Biroului de consiliere „Familie și copii” al DGASPC. Cazurile de părăsire a domiciliului de către minori apar în „familiile dezorganizate”, în care adulții „nu sunt preocupați de ceea ce li se întâmplă copiilor”, când e prezentă violența în familie, dar lipsește comunicarea, afirtmă specialistul.
„Copilul nu are cu cine să se consulte, nu are un sprijin, nu se simte înțeles.
Lipsa timpului petrecut cu copilul duce la înstrăinarea acestuia de părinți. Copilul nu găsește în părinte un prieten în fața căruia să-și deschidă sufletul, căruia să-i povestească ce i se întâmplă peste zi și atunci, pentru a se răzbuna sau a le da o lecție părinților, fuge de acasă. Fuga ar putea fi văzută și ca o evadare către o lume mai bună, în care poate fi independent”, explică Irina Cărare. Soluții? Comunicarea cu copii, timp de calitate petrecut alături de ei, implicarea copiilor în activitățile familiei, crearea unei relații de prietenie cu copiii pentru ca aceștia să aibă încredere să-i spună adultului tot ce îi frământă.
Peste 95% dintre copiii care dispar fug de acasă voluntar.
Pentru copii: Luați în considerare câteva lucruri!
1. Există întotdeauna cineva care te va asculta și ajuta – nu ești singur(ă).
2. Asigură-te că anunți pe cineva atunci când îți schimbi planurile.
3. Este în regulă să spui NU în fața oricărui lucru care te face să simți disconfort sau care te sperie.
4. Dacă ești abordat de o persoană care ți se pare suspectă, țipă și spune-i să stea departe de tine.
5. Dacă ești în pericol sau te simți în nesiguranță anunță poliția sau o persoană de încredere.
6. Comunică cu părinții tăi, sunt cele mai apropiate persoane care te pot ajuta. Atunci când crezi că nu poți vorbi cu ei, caută un psiholog sau un consilier.
7. Învață cum te poți duce și întoarce în siguranță de la școală și unde poți găsi ajutor dacă este nevoie.
8.Nu te apropia de o mașină și nu intra în mașină dacă cineva oprește lângă tine și îți pune întrebări.
9. Învață cum să fii în siguranță pe internet: nu oferi date personale despre tine sau familia ta, cum ar fi vârsta, numărul de telefon, fotografii personale, adresa școlii la care înveți.
10. Învață să îți alegi prietenii cu care îți petreci timpul: să aveți aceleași preocupări, să vă plimbați, să faceți sport.
Pentru părinți: Ce e de făcut
1. Crearea în cadrul familiei a unei relații bazate pe afecțiune, încredere, nonviolență, întelegerea nevoilor copilului și acceptarea acestora, de către părinți;
2. Existența unui echilibru în relația dintre părinți, cu privire la creșterea, îngrijirea și educația copilului. Critica din partea unui părinte la adresa celuilalt este un factor destabilizator pentru relația cu copilul;
3. Monitorizarea activității copilului în spațiul online, fără ca părinții să transforme acest proces într-un control represiv;
4. Comunicare deschisă și corectă cu copilul despre sexualitate;
5. Existența unui set de reguli ce trebuie respectate de copil.
Delia Colac, psiholog clinician
