Traiul la țară avea avantajul sau dezavantajul – depinde cum consideri – că erau mai puține tentații. Magazinele aveau program destul de scurt și, deși aveau o ofertă destul de generoasă pentru adulți, nu prea aveau cu ce ne ademeni. Bun, o prăjitură și un suc, și după aia? Că te mai saturi de atâta dulce. Pufuleți și pufarine?! Grisine?! Așa că banii se adunau pe carnetele CEC. Ceea ce era destul de trist, pentru că, odată depuși, rar îi mai vedeai, pentru că, de obicei, se retrăgeau pentru haine, încălțări, și mai puțin pentru bani de buzunar. Dar de unde veneau acești bani?
Am povestit, niște bani veneau de la practica agricolă. Sume destul de însemnate – pentru noi – se strângeau din mersul cu Plugușorul, cu Steaua, cu Moș Crăciun sau cu Sorcova. Mai erau zilele de naștere sau onomasticele, când, unele rude, prinse cu trebuiri sau pur și simplu pentru că nu aveau idee ce cadou să ne cumpere, ne dădeau bani. Mai câștigam ceva mărunțiș pentru mici comisioane, deși uneori se plătea în natură. Adică, avea cineva chef de o înghețată și nu avea nici o tragere de inimă să meargă să cumpere? Te striga de la fereastră, îți dădea banii și te trimitea la magazin, cu indicația expresă că una e pentru ține. Locuiam la bloc și nu era organizat un serviciu de colectare a gunoiului, așa că într-o zi din lună, adulții se strângeau, chemau un tractor de la SMA și încărcau gunoiul de la ghenă iar pe noi ne puneau să adunăm toate hârtiile și ambalajele din jurul blocului. Pentru asta primeam bomboane.
Când mergeam la cumpărături cu părinții, era lege: restul în monede ne aparținea. Apoi, cum am mai povestit, era obiceiul să se arunce bani la fiecare din cele 12 „vămi” pe care le străbătea un cortegiu funerar. Nu în ultimul rând, cereai bani de buzunar de la părinți, dar nu obțineai prea mulți, ceva de genul 10-15 lei pe săptămână cel mult. În timpul vacanțelor existau copii care munceau angajați cu forme legale. Într-o vară am vrut și eu să merg cu alți copii să dau la lopata în silozul de grâu.
A pus tata mâna pe telefon, a sunat la Baza de Recepție, a vorbit cu șeful și nu s-a putut. I s-a spus că numai unor copii cu probleme în familie li se acceptă să muncească, să mai facă și ei un ban. De fapt, cred și acum că era o practică destul de ilegală. Munca era foarte grea și destul de periculoasă: grâul venit de pe câmp era uscat și apoi transportat pe bandă rulantă în siloz. De pe bandă, grâul curgea pe niște ștuțuri și noi trebuia să nivelam cu lopețile astfel încât să se ridice uniform stratul de boabe, să ajungă în fiecare colț și, în același timp, să nu se blocheze ștuțul. Dacă se bloca țeava, se bloca banda și se oprea tot fluxul. Cum nu am primit acordul legal să muncesc, m-am dus cu niște colegi fără să spun cine sunt. M-au primit și m-au pus la muncă. Programul era de 10 ore, dar ni se plăteau doar opt.
Avantajul era că nu munceam non stop. După o repriză de muncă, trebuia să așteptăm să se usuce următoarea șarjă. Uneori, ne mai luau și la alte treburi în intervalul ăsta, dar rar, pentru că trebuia să fim pregătiți să lopătam grâul. Am lucrat 14 zile, intram dimineața la 8.00 și ieșeam seara la 6.00, plin de praf, murdar și cu dureri musculare. Pentru astea două săptămâni am primit peste 800 de lei, bani mulți pentru un copil de 14 ani. Vreo 25 de lei mi i-au dat în timbre de ajutor pentru fondul umanitar pentru Africa sau ceva de genul asta. Evident că am fost foarte bucuros NOT! Bă, din banii mei?! Știți câte prăjituri se puteau lua de 25 de lei? Cu banii ăștia luam 10 sucuri la cofetărie! Am fost furios o zi întreagă pe tema asta…
