Dupa ce am mai crescut, am lasat clopotelul si buhaiul si m-am inscris la Capra. Pregatirile incepeau de la fârsitul lunii noiembrie: se stabileau “posturile”, in cel mai frumos obicei de Anul Nou din sat: cine joaca capra, jucatorul caprei, Capitanul, mirele si mireasa, cavalerii, sanitarul, militianul, baba si mosneagul, vânatorul, caiutii, dansatori in frumoase costume populare, Scaraoschi, soldatii, popa si ceata mascatilor. Era un obicei doar al barbatilor, unul curat, cu origini stravechi. Bataia mare era pe muzicanti, deoarece erau putini prin zona, iar sa tocmesti din alte localitati te costa cam tot ce strângeam noi in noaptea dintre ani. Fiecare “personaj” isi confectiona singur costumul, ajutat de surori, frati, parinti si bunici, dar si de fetele din sat. La mare cinste era Tricolorul, pe care il purtau dansatorii. Adunam tot ce gaseam prin camari, poduri, sacrificam covoare, piei de oaie, franjuri, hârtie creponata, stelute, cutii de conserve, oglinzi, cruci, ciomege, sabii, pusti, pistoale din lemn, pene de curcan sau gâste, câlti, faina alba, smoala, crema de ghete. Cel mai dificil se dovedea confectionarea mastilor: mestesug vechi, pastrat de cei mai in vârsta. Mastile erau emblema fiecarei Capre. Vaduveam vacile si oile de clopote, talangi, lanturi si funii, impleteam bice. Pe lânga taierea porcului, pregatirea Caprei domina zilele de dinainte de sarbatori. Repetitii dupa repetitii. Doi ani la rând, tata s-a angajat sa ne ajute, a amenajat intr-o bucatarie de vara locul pentru adunare. Cum muzicantii nu veneau in fiecare seara la repetitii, tata ne cânta la fluer sârba, hora si batuta, jocul caprei, al “frumosilor” si “urâtilor”, tot programul pe care urma sa-l sustinem la casele oamenilor. Ne invata cântecul Caprei, uratura, strigaturile, cum sa ne deplasam prin sat, sa intram in gospodariile oamenilor, negocierile, prezentarea in fata primarului, confruntarea cu alte Capre din comuna, asa cum a invatat si el de la bunicul Silimon. Rivali ne erau cei din Cucuieti, o Capra mai mare, alai pe masura, cu o galerie de invidiat, formata din cele mai frumoase fete. Porneam pe la 12. Tot satul ne urmarea si ne incuraja, puzderie de copii, gospodari cu nostalgiile in barba. Ne faceam “numarul” la Primarie, dupa un orar riguros, pentru a nu ne intâlni cu celelalte capre. De fata cu seful de post, primeam autorizatie “de functionare” pentru doua zile, indicatii de comportament de la Militie, avertismente. O luam din capul satului, de la sonda cu sulf. Cautam mai ales casele unde erau fete de maritat, cu oameni gospodari, cunostinte, rude, prieteni. Jucam Capra, Nunta, Hora, invitam si gospodarii la joc, fetele, mamicile. Primeam bani, colaci, mere, nuci. Tot satul huia de uratori, buhaie, clopotei, muzici, tobe, pocnet de bice. Tot in acea noapte mergeau si trupe de ursari, Banda Jianului, obiceiul Buhaiului, Plugul cu boi al vârstnicilor, insa Capra era vedeta satului. La miezul noptii faceam un popas mai lung la unul din ceata, mâncam, beam, ne odihneam. Capitanul cetei, care avea drepturi depline asupra noastra, putea lua decizia de excludere din alai si trimiterea acasa a celor care “au tinut cu ursul”. Aveai nevoie de rezistenta, de cumpatare, tentatiile erau mari. Ne incheiam programul a doua zi pe inserat. Casierul scotea banii adunati, aveam contabilitate paralela, plateam muzicantii, iar restul il imparteam frateste. Dar…
In anul 1969 s-a intâmplat pocinogul. Eram cu Capra pe la mijlocul satului. Sa fi fost ora trei dimineata. Mai multi mascati din ceata s-au luat la harta cu o alta ceata mai mica. Bataie in toata regula. S-au darâmat garduri, s-au spart capete. Cetateanul ramas fara gard a dat fuga la Militie, a facut reclamatie, iar dupa nici jumatate de ora ne-am trezit cu doi militieni care, dupa o cercetare sumara a stricaciunilor, ne-a somat sa ne prezentam la sediul postului. Toti. Capitanul nostru a primit o amenda serioasa, la fel si scandalagii, ne-au confiscat tot “armamentul” din dotare, ne-au retras autorizatia, am fost obligati sa ne scoatem mastile si somati sa mergem fiecare la casele noastre. A fost cea mai mare rusine pe care am patit-o. S-a vorbit multi ani de incident, Capra din Solont nu a mai primit autorizatie anul urmator, drept pedeapsa pentru “incalcarea ordinii si linistii publice”, iar frumosii nebuni care au provocat scandalul, impreuna cu parintii, a doua zi, au refacut gardul cetateanului. Din banii adunati am platit amenda, iar muzicantii i-au platit parintii tuturor celor care au fost in ceata. A fost ultimul an in care m-am dus cu Capra. Pentru mine a murit in acea noapte.
Cum a murit capra de la Solont
