La 57 de ani împliniți săptămâna trecută, secretarul general al Asociației Județene de Fotbal Bacău nici nu se gândește să pună fluierul în cui. E decis să arbitreze până la cel puțin 70 de ani
Câte kile peste sută?
Arbitrează… fluierând. Este un fapt dublat de o metaforă. Îl ajută deopotrivă experiența celor 37 de ani de arbitraj și fotbalul modest care se joacă azi în campionatul județean. Prin urmare, deși a ajuns la vârsta de 57 de ani, Cristi Ariton nici nu concepe să pună fluierul în cui. „Dacă mă ajută sănătatea, mai arbitrez vreo 15 ani. Sănătatea să-mi permită, că la ce fotbal avem azi, nu-i în niciun caz vreo problemă. Serios că o duc până pe la 70 de ani, dacă nu chiar și mai mult”, mărturisește „centralul” băcăuan. Pe bune acum, ce l-ar putea trage în jos pe Ariton? Poate doar cele peste o sută de kilograme care-i amenință, pe la cusături, echipamentul de joc: chiar, câte să fie peste sută? Decanul arbitrajului din Bacău zâmbește hâtru pe sub mustață: „Nu-s mai mult de zece”. E clar că dom arbitru vrea să „fure” la cântar. Dar cum ne aflăm în biroul său de secretar general al Asociației Județene de Fotbal Bacău, calitatea de musafiri ne împiedică să ne contrăm pe această temă. Așa că, facem ca în… arbitraj: dăm cinci la sută gazdei. Ba, în cazul de față, chiar zece: zece kile peste cele o sută. „Dar să știți că surplusul de kilograme nu mă împiedică să alerg la meciuri. Când e de alergat, îi dau pedale”, susține greul-greilor din arbitrajul băcăuan.
Cu zgura în nas
Înainte să dea pedale, Cristi Ariton dă timpul și… cântarul înapoi: „Când m-am apucat de arbitraj, în 1986, kilogramele nici nu intrau în discuție”. Poate doar cele de carne, din portbagaj? Ariton pufnește în râs: „Ce portbagaj, ce carne? Băgam la meciuri de copii și juniori de nu-mi vedeam capul. Cred că mai am și acum zgură în nas la câte jocuri am arbitrat pe terenul de zgură din spatele stadionului mare”. Începutul a fost, așadar, în 1986. Cu meciuri de copii și juniori. „Nea Radu- Dumnezeu să-l ierte!- m-a împins spre arbitraj. Aveam 19 ani și eram stagiar. Visul meu era să prind lotul divizionar, dar nu era deloc ușor, că atunci nu erau decât 12 arbitri de A, B și C. Mi-am făcut ucenicia la juniori, am confirmat și așa am făcut pasul mai sus”, povestește Ariton, care-și amintește perfect primul său meci important la seniori: „Partizanul- Aripile Bacău, în 1989. La Partizanul era antrenor nea Gogu Munteanu, la Aripile, nea Mircea Nedelcu. Rivalitate mare, nu era ușor să ții în frâu orgoliile. A câștigat Partizanul, cu 1-0, iar după meci m-a felicitat și observatorul Alexandru Ioniță, și arbitrul internațional Dan Petrescu, care urma să conducă în aceeași zi meciul de A Sport Club Bacău- Oțelul”.
Baricadați în vestiar
Nu toate meciurile se încheiau însă cu felicitări și strângeri de mână. La unele se lăsa cu amenințări grele. Ba, în unele cazuri, și cu bătaie! Uneori, nici nu era nevoie să intri pe teren. Scandalul se declanșa încă dinaintea fluierului de start, așa cum s-a întâmplat la un Textila Buhuși- Gloria Zemeș din urmă cu vreo trei decenii, în campionatul județean. Cum gazdele aveau cinci jucători pe „fals”, arbitrul de centru Cristi Ariton nu a vrut să dea drumul la joc. A ieșit iureș mare din partea buhușenilor, iar unul dintre conducătorii gazdelor (Ariton evită să dea nume, dar indiciile creează portretul-robot al lui Purică-senior) și-a amintit că bătaia e ruptă din Rai și că „diavolii” de arbitri merită și ei să afle cam cum e în Paradisul buhușean. „A înșfăcat un harpon, din ăla care servea la așezarea plaselor la porți, și s-a năpustit asupra noastră, a arbitrilor. Ne-am baricadat în vestiar, unde ne-am înghesuit toată brigada sub o masă, în speranța că ușa va rezista. Au intervenit forțele de ordine și spiritele s-au calmat, dar a fost groasă rău. Cei din jur își făceau cruce:<Ce tupeu, ai Aritoane! Tocmai aici ți-ai găsit să aplici regulamentul? >”.
O poșetă în cap
Deși a arbitrat sute și sute de meciuri în campionatul județean, Cristi Ariton a cam știut să se ferească de incidente. De câteva ori, însă, a „furat-o” și el. Sau, cum obișnuiește să spună, a luat-o „pe cocoașă”. O dată, chiar în Bacău. Și- culmea- din partea unei doamne! „Arbitram Pambac- CSM Borzești, pe Proletarul, iar soția unuia din teren m-a așteptat la final pentru a-mi arde peste cap o sfântă lovitură cu poșeta! Da, da, cu poșeta! Am văzut stele verzi: Dumnezeu știe ce avea în poșetă…”. Altă dată, omul nostru de la centru a scăpat la mustață, grație condiției fizice; în arbitraj, fuga e sănătoasă și pe teren, și în afara lui: „Era un Oituz- Căiuți care se juca pe teren neutru, la Cașin. Echipele se înțeleseseră între ele pentru un 0-0. Toate bune și frumoase, meciul se îndrepta spre 0-0, care ar fi dat drumul apoi unei serbări câmpenești, când, prin minutul 88, Costel Munteanu, de la Căiuți prinde o știucă de la vreo 25 de metri și se face 0-1. Nu a mai fost timp să se egaleze și nici eu nu am mai prelungit jocul. Când am fluierat finalul, cei de la Oituz au tăbârât pe mine, de parcă eu eram vinovat și eu dădusem golul. Am luat-o la goană și m-am ascuns în lanul de porumb din spatele terenului. Era și o poartă pe care am… zăvorât-o cu un știulete. Așa am scăpat”.
„Ia mai du-te-n… la mulți ani!”
Și azi când ajunge la Cașin, câte un chibiț hâtru îi mai spune, în glumă, lui Cristi Ariton: „Nea Cristi, ai grijă că în spatele terenului nu s-a mai cultivat porumb anul ăsta, așa că…”. Dar în unele cazuri, rezolvarea nu o găsești în porumb. „În arbitraj îți trebuie tact. Uneori trebuie să te faci că nu auzi anumite lucruri. Alteori, nu-i suficient doar să-ți astupi urechile”, spune Ariton, care exemplifică: „Undeva în a doua jumătate a anilor 90, arbitram, pe Proletarul, un FCM Bacău- Oțelul Galați, la un turneu semifinal de juniori. În tribune, toată conducerea lui FCM Bacău. Pe banca FCM, ca antrenor, Doru Botez, la Oțelul, în teren, Florin Cernat, care arăta încă de pe atunci câ va deveni jucătorul de mare calitate de mai târziu. Fiind un joc strâns, Doru Botez protesta la fiecare decizie luată de mine. Iar de la un anumit moment, protestele au fost înlocuite cu înjurături. Am oprit jocul, m-am apropiat de marginea terenului și i-am spus: <Dom profesor, înțeleg că tensiunea e mare, dar așa nu mai putem continua, mai ales că dă urât să mă tot înjurați. Uite ce vă propun, ca să nu fiu nevoit să vă elimin: de câte ori nu vă convine vreo decizie, în loc să înjurați, urați-mi la mulți ani>. Din acel moment, a început să plouă cu <Aritoane, La mulți ani! > de se întrebau cei din tribune dacă este, într-adevăr, ziua mea”.
Pe urmele unui record
Cristi Ariton putea să ajungă mai sus în arbitraj. O spune chiar el: „Din nefericire, am avut ghinionul să fac parte dintr-o generație de fii de foști arbitri: Salomir, Crăciunescu și așa mai departe Dacă aș fi avut și eu spate, lucrurile ar fi stat, cu siguranță, altfel. Chiar și așa, am avut parte de multe satisfacții, iar unul din meciurile aflate cele mai aproape de inima mea rămâne amicalul FCM Bacău- Baia Mare, din 2001, când s-a inaugurat nocturna de pe Municipal”. În paralel cu activitatea de arbitru, de aproape zece ani, Ariton este secretar general al Asociației Județene de Fotbal Bacău. Președintele AJF Bacău, Cristian Sava îl consideră un ajutor neprețuit: „E mâna mea dreaptă”. Sava este convins că „mâna sa dreaptă” poate activa ca arbitru încă mulți ani de acum încolo: „La 57 de ani, Cristi Ariton este unul dintre recordmenii naționali în materie. Nu cred că sunt mulți ca el în România. În Germania, recordul este deținut de un arbitru de peste 70 de ani, care a fost și premiat, recent, de FLVW. Cristi Ariton are toate șansele de a-i călca pe urme, mai ales că este unul dintre arbitrii foarte apreciați, ce impun respect”. Îi dorim și noi lui Cristi Ariton o carieră cât mai lungă în arbitraj. Și, având în vedere că la mijlocul săptămânii trecute, pe data 22 noiembrie, a împlinit 57 de ani, îi urăm un sincer „La mulți ani!”. De data aceasta, fără nicio legătură cu… Doru Botez!
