13 mai 2024
ActualitateComplexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” a vândut aproape 55.000 de...

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” a vândut aproape 55.000 de bilete anul trecut

Complexul Muzeal de Științele Naturii „Ion Borcea” din Bacău reprezintă un important centru cultural și științific ce se situează la intersecția mai multor domenii legate de natură și patrimoniu cultural. Instituția, care deține o impresionantă colecție de 220.000 de piese și o bibliotecă de specialitate cu 22.000 de volume și publicații, desfășoară o gamă variată de activități, incluzând expoziții, cercetare științifică, proiecte educaționale și evenimente culturale.

Anul 2023 a marcat un moment de creștere și dezvoltare pentru Complexul Muzeal, cu implementarea a 301 de proiecte, dintre care 123 au fost parte a planului cultural minimal propus pentru acel an. Aceste proiecte au cuprins activități culturale precum cercetare științifică, expoziții, educație muzeală, promovarea culturii și proiecte editoriale.

Printre realizările notabile se numără proiectul „Muzeul prin simțuri”, care a făcut expozițiile muzeului accesibile persoanelor cu deficiențe de vedere sau auz. De asemenea, s-au îmbunătățit condițiile de colectare a datelor privind vizitatorii, ceea ce a permis o mai bună înțelegere a profilului acestora și a necesităților lor.



Veniturile proprii realizate în anul 2023 au fost 473.321 lei, iar din activitatea de bază, specifică instituţiei, pe categorii de bilete/tarife practicate, au fost 254.562 lei, numărul de bilete vândute fiind 54.116.

Analizând categoriile de vizitatori ai Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, rezultă următoarele grupuri ţintă: Preşcolari: 12,28%; Învăţământ primar 28,95%, gimnazial 20,34% şi liceal: 9,38%; studenţi 2,1%; adulţi: 24,22%; pensionari 2,73%.

Dintre vizitatorii Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii în anul 2023, 83,05% locuiesc în judeţul Bacău; 16,52% în alte oraşe ale ţării, iar 0,43% în alte ţări.

Analizând provenienţa grupurilor ţintă ale Complexului Muzeal de Ştiinţele Naturii, dacă în anul 2022 beneficiarii serviciilor instituţiei au provenit din 13 ţări, 31 judeţe (inclusiv judeţul Bacău) 6 oraşe şi 7 oraşe şi 43 comune ale judeţului nostru, în anul 2023 aceştia au provenit din 17 ţări, 36 judeţe (inclusiv judeţul Bacău), 7 oraşe şi 49 comune din judeţul Bacău. Sintetizând datele obţinute de la toate subunităţile instituţiei, se constată că 55784 beneficiari provin din judeţul Bacău şi sunt împărţiţi astfel: mediul urban (90,07%) – 50244 beneficiari (2573 dintre beneficiarii serviciilor instituţiei provin din oraşele judeţului Bacău, la care se adaugă 47671 beneficiari din municipiul Bacău) şi mediul rural (9,93%): 5540 beneficiari din comunele judeţului Bacău.

Analizând provenienţa beneficiarilor serviciilor culturale oferite de Complexul Muzeal de Ştiinţele Naturii pe comune/orașe din judeţul Bacău în anul 2023, se constată că, numărul cel mai mare de beneficiari (457) este din comuna Sascut, iar oraşul (dintre oraşele judeţului Bacău) cu numărul cel mai mare de vizitatori este oraşul Târgu Ocna (679). Exceptând judeţul Bacău dintre celelalte judeţe, numărul cel mai mare de beneficiari a fost înregistrat pentru beneficiarii care provin din judeţul Neamţ (4110), urmat de judeţul Iaşi (3029) şi judeţul Vrancea (1854).

Pe lângă activitățile desfășurate la sediul instituției, Complexul Muzeal s-a implicat și în evenimente culturale și proiecte internaționale, ceea ce a contribuit la creșterea vizibilității și atracției publicului.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri