La 76 de ani de la ultimul zbor al celor mai strălucitoare aripi care au apărat cerul patriei, colectivul Bazei 95 Aeriană a organizat un ceremonial militar şi religios în semn de recunoştinţă faţă de cavalerul cerului şi asul aşilor.
Cu o inimă cât să cuprindă cerul ţării, astăzi, suntem mai mândri ca niciodată pentru onoarea de a purta numele de legendă al şoimului din Coloneşti, erou căpitan aviator Alexandru Şerbănescu, un apărător al prestigiului aviaţiei naţionale pentru care zborul reprezenta sublimul absolut.
Alexandru Şerbănescu a căzut la datorie la Ruşavăţu-Vipereşti, Buzău, la 18 august 1944. As al aviaţiei române, a avut 590 de misiuni de luptă, 237 de lupte aeriene şi 53 de victorii, postament de nezdruncinat care l-a situat în vârful piramidei zburătorilor români.
Alexandru Șerbănescu s-a născut la 16 mai 1912, în satul Vlaici, comuna Coloneşti, judeţul Olt. A făcut şcoala primară în satul natal, gimnaziul la Iaşi şi Liceul Militar “Nicolae Filipescu” de la Mănăstirea Dealu, în fiecare an de studii clasându-se printre primii. A urmat apoi Şcoala Militară de Ofiţeri de Infanterie, Sibiu. În 1931 a fost avansat sublocotenent şi încadrat la Batalionul 3 Vânători de Munte din Braşov. Timp de trei ani s-a numărat printre studenţii Institutului Militar de Educaţie Fizică.
Adevărata sa chemare era însă aviaţia. Şi n-a pregetat să-i răspundă cu patos, cu har, cu devotament. După ce a absolvit Şcoala de observatori aerieni s-a înscris la Şcoala de pilotaj de la Ghimbav, faza I, pe avionul Fleet-10 G, pe care a terminat-o în 1940. În aprilie 1941, a continuat cursurile Şcolii de pilotaj faza a II-a, pe avioane IAR-27. Deşi şi-a început cariera de pilot la 28 de ani, când alţii erau deja în plină afirmare, în decurs de numai patru ani a atins strălucirea zburând avioanele cele mai performante din acea vreme.
După intrarea României în război, la 22 iunie 1941, a făcut specializarea pe Nardi-305, apoi pe avionul de vânătoare IAR-80 şi, ulterior, pe Me-109E.
Brevetat pilot de război, Şerbănescu a cerut să plece pe front. Calităţile sale de excepţie în domeniul organizării, ca şi în arta pilotajului, unde era un neîntrecut acrobat, spritul de vitejie l-au impus ca un veritabil comandant. Mai întâi comandant al unei escadrile şi, după aceea, al unui grup de aviaţie de vânătoare, şi-a condus cu măiestrie subordonaţii.
Din septembrie 1941, până la fatidica zi de 18 august 1944, a participat la peste 600 de misiuni, obţinând 53 de victorii aeriene omologate.
Deşi i s-a propus de către conducătorul statului să fie numit comandantul Şcolii Militare de Aviaţie, Şerbănescu nu a acceptat, cerând să rămână pe front. Se avânta în luptă cu un curaj nemaipomenit, angajând bătălia aeriană cu mai multe avioane inamice deodată.
S-a remarcat atât în luptele de pe Frontul de Est avându-i adversari pe aviatorii sovietici, cât şi în luptele din ţară împotriva celei mai puternice aviaţii din lume, cea americană.
Pe 18 august 1944, într-o confruntare inegală, angajând lupta cu mai multe avioane Mustang ce însoţeau puternicele bombardiere americane, Şerbănescu a fost doborât în zona muntoasă a judeţului Buzău. I s-au făcut funeralii naţionale.
Pentru faptele sale de vitejie, Alexandru Şerbănescu a fost decorat cu ordinele “Virtutea Aeronautică”, “Steaua României”, “Crucea de Fier”, “Coroana României”, şi cu cea mai înaltă distincţie – Ordinul Militar “Mihai Viteazul”.
