Giurgiuveanul naţional…
Istoria fotbalului din urbea lui Alecsandri şi Bacovia este obligată să înregistreze numele lui Constantin Teaşcă (25 sept. 1922, Giurgiu – 30 iul. 1996, Bucureşti) printre artizanii cei mai importanţi ai sportului cu balonul rotund. Iată un CV ultrascurt, alcătuit după datele prinse de Ştefan Olteanu în „Enciclopedia judeţului Bacău” („Agora”, 2008, s.v.): antrenor emerit; a antrenat echipa naţională de juniori (1954-1957), formaţiile Dinamo Bacău (1958-1960), Dinamo Obor (1960-1961), Dinamo Bucureşti (1961-1962), Universitatea Cluj, Politehnica Iaşi ş.a. La cârma echipei băcăuane revine în 1965, promovând-o în prima divizie la sfârşitul campionatului 1966-1967. Reţeta aplicată: rigoare spartană, înlocuirea vechilor jucători (Iosif Lazăr, Gram, Anton Publik, Eftimie, Gross, portarul Bucur) cu tineri, adoptarea unei tactici de joc rămase active şi după încheierea mandatului băcăuan.
Scriitorul
Nu e o exagerare: Constantin Teaşcă a scris şase cărţi cu subiect sportiv, convins, pe de o parte, că o călătorie în străinătate este neîncheiată dacă nu e consemnată la cald, pentru ceilalţi, şi, pe de altă parte, că fotbalul românesc se poate dezvolta doar privind la marile modele de peste mări şi ţări. Aşa s-au născut „Fotbal şi fotbalişti pe diferite meridiane” (1962), „Fotbal la poalele Cordilierilor” (1965), „Din nou pe meridianele fotbalului” (1967), cu câte un cuvânt-înainte de Eugen Barbu şi unul de încheiere de Eftimie Ionescu. Lotul acesta a fost girat de Editura Uniunii de Cultură Fizică şi Sport. Au urmat romanul autobiografic „Ce rău v-am făcut?” (Iaşi, Ed. „Junimea”, 1975), „Păpuşarii” (Buc., Ed. „Cartea Românească”, 1984; cuvânt-înainte de Dan-Claudiu Tănăsescu; lector, Mircea Ciobanu) şi „Competiţii de neuitat” (Buc., Ed. Sport-Turism, 1989), ultimele două, din sfera beletristicii sportive.
Toate cărţile lui C. Teaşcă sunt citibile. O spun tirajele (şi de 35.000 de ex.) şi starea exemplarelor pe care le-am împrumutat de la Biblioteca Judeţeană „C. Sturdza” Bacău. Portretul realizat de Eugen Barbu în deschiderea scrierii din 1975 este edificator: „Viaţa lui Teaşcă e mai pasionantă decât romanul furtului secolului, se citeşte mai bine decât Rocambole şi Contele de Monte Cristo la un loc, pasionează mai rău decât istoria lui Sharon Tate şi a lui Marilyne Monroe! Piticul a făcut de toate. A băut cu popa Dicu la Giurgiu. A sta în dreapta reginei Angliei, la campionatele mondiale, a îngropat echipa naţională la Madrid, fără să descalece în Bucureşti, fiind «înălţat» ca Isus Cristos şi readus la cârma tricolorilor, ca s-o mai îngroape o dată la Budapesta. […] Inamic al cârciumii, al culcatului la ore mici, sever propovăduitor la laptelui, ceaiului de mentă şi apei minerale, micul Napoleon vrea să vă povestească în acest serial toate Waterloo-urile sale”.
Jurnalistul sportiv
Condeiul gazetăresc şi l-a exersat în coloanele Revistei „Ateneu”, unde într-un singur an, 1966, a publicat zece fragmente din cărţile aflate în pregătire, cu articole de istorie a jocului (termenul „fotbal” a apărut după secolul al XIV-lea), încheiate cu un titlu valabil mereu: „O echipă naţională trebuie să reprezinte temperamentul ţării sale” (dec. 1966, p. 18). Prestaţia sa la timona lui Dinamo Bacău a fost evaluată în paginile aceleiaşi publicaţii de Constantin Cincu şi Sorin Cristea, sub titlul „Trei decenii de fotbal la Bacău” (iul.-oct. 1983).
Decalogul fotbalistic al lui Titi Teaşcă
L-am recompus din interviul pe care i l-a acordat în numărul din iunie 1965 al Revistei „Ateneu” cronicarului sportiv şi scriitorului Mircea-Radu Iacoban, cu credinţa că multe dintre idealuri sunt valabile şi azi: 1. Fotbal în şcoli; 2. Terenuri de diferite dimensiuni, pretutindeni, la îndemâna oricui; 3. Continuu contact cu fotbalul cel mai avansat; 4. Schimb de experienţă permanent (antrenori, jucători, conducători de cluburi, arbitri); 5. Autonomie: federaţie separată, cluburi cu profil de fotbal (obligatoriu să ruleze în fiecare duminică circa 100 de jucători); 6. Regim special jucătorilor: studiile să fie studii, armata – armată şi fotbalul… fotbal; 7. Presă de specialitate cu cronicari scriitori care să-şi însuşească tehnica şi tactica la sursa marilor şcoli; 8. Răbdare. Nu de azi pe mâine, şi cu analiză temeinică a fiecărui antrenament, joc etc.; 9. Echipe mari, cu jucători legaţi şi sufleteşte de oraşele respective; 10. Tehnicieni de mâna întâi. O şcoală bună are nevoie de profesori buni.
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
