Interviu cu preotul Cristinel ALECU, paroh la Parohia Romano- Catolică ,,Inima Neprihănită a Mariei” din Bacău
- Ce valoare are pentru dumneavoastră cuvântul pe care-l investiți în predică?
- Cuvântul pentru mine este ,,Totul”, ,,și Cuvântul era Dumnezeu”; el este cel care creează, fără el nu poate exista nimic. Prin el au fost făcute toate, prin el avem viață și prin el am fost reînnoiți. Acest Cuvânt s-a întrupat și ne-a răscumpărat. ,,Cuvântul era lumina adevărată… luminează pe orice om.” La lumina Cuvântului care a venit în lume, noi ne putem da seama cine suntem cu adevărat. Prin el ne descoperim și redobândim în primul rând identitatea pe care am pierdut-o prin păcat.
Prin el descopăr că sunt acel Zaheu care se considera mic și fără valoare în ochii lui Dumnezeu, dar care în realitate era iubit și cunoscut pe nume de Domnul. Prin acest Cuvânt descopăr că sunt oița pierdută pe care Păstorul cel Bun o caută îngândurat prin munții orgoliului, prăpastia necurăției, prin spinii vorbirii de rău și prin pustiul aducător de moarte al invidiei și mândriei. Putem continua, astfel, cu multe alte exemple cu ajutorul cărora să demonstrăm că fără acest Cuvânt nu putem să găsim sensul vieții și al existenței noastre.
Și, ca să închei într-un ton mai puțin ecleziastic, fără cuvânt nu putem să fim oameni; prin el ne exprimăm deseori sentimentele, dorințele, ideile și chiar neînțelegerile.
– Cine vă este lipit de suflet: Fiul Risipitor sau Fratele său?
- E foarte simplu să ne dăm seama. Clar: e Fiul Risipitor. De ce el? Răspunsul e la fel de simplu, pentru că nu cred că este cineva care să nu se fi îndepărtat de casa ,,Tatălui” și să nu fi simțit așteptarea, îmbrățișarea și reprimirea în casa Sa. Dar mai ales pentru faptul că este un grăitor exemplu că, ori cât de jos am fi ajuns (în lumea iudaică, porcul este considerat un animal necurat, iar cel care îl păzea era considerat și el necurat; apoi știm cu toții că porcul se bagă chiar și în cea mai mizerabilă mocirlă și asta mă face să înțeleg că Fiul Risipitor era într-o stare de neimaginat), putem primi iertarea, dar pentru acest lucru este necesar curajul acestuia și dorința de a schimba viața.
– Stați uneori de vorbă cu Dumnezeu?
- Pentru un preot este esențial acest lucru: nu poți să vorbești altora despre Dumnezeu, dacă nu îl cunoști mai întâi. Noi suntem tentați să vorbim despre cei din jurul nostru, dar de multe ori nu-i cunoaștem, însă ne permitem să vorbim despre ei.
Pentru a vorbi despre Dumnezeu este necesar să ai o legătură profundă. Mă gândesc la un Moise, cel căruia, după ce dialoga cu Dumnezeu, fața îi strălucea. Astfel, putea apoi să le vorbească celor din poporul lui Isarel, despre Dumnezeu și să le transmită cuvântul Său.
Dar exemplul cel mai grăitor este cel al Domnului Isus Christos, care se retrăgea des pentru a vorbi cu Tatăl. Asemenea Lui, și noi, ca slujitori ai Domnului, este necesar să dialogăm cu El, de fapt cu întreaga Sfântă Treime. Din această întreținere cu Domnul, fiecare slujitor își găsește izvorul slujirii sale. De aceea, cel care nu dialoghează cu Dumnezeu este lipsit de prezența Lui sau chiar riscă să-L prezinte altora în mod eronat și să îi nege existența.
– Raiul și Iadul sunt utopii sau variantele doldora de real ale viitorului nostru habitat?
- Da, cele două realități există, chiar dacă unii încercă să nege existența lor. Da, nu e invenția mea și nici a bisericii ca instituție; de Cer și Iad ne vorbește chiar Domnul în Evanghelie. Ne place sau nu, Cerul și Iadul există. Într-una din zile, Domnul Christos le spune celor care îl ascultă: ,,Nu oricine îmi zice Doamne, Doamne! va intra în împărăția cerurilor, ci acela care împlinește voința Tatălui meu, care este în ceruri”. De aceea, ascultând aceste vorbe, ne putem întreba: este posibil să spui ,,Doamne, Doamne!” și în același timp să nu faci voința Tatălui ceresc? Din păcate, da, este foarte posibil! Și de multe ori Domnul Christos leagă mântuirea noastră de punerea în practică a Evangheliei. Acei care reduc existența Cerului și a Iadului doar la o reprezentare pur artistică făcută de religie, se înșală pe ei înșiși și poate că și pe cei care cred spusele lor. Însă cei care cred cu adevărat caută să trăiască cât mai autentic cerințele Evangheliei. De multe ori am auzit expresii ca: ,,De ce îi speriați pe creștini cu existența Iadului?”. Nu îi speriem, însă nici nu putem să negăm realitatea.
– Când ați trădat, uneori, ce-ați simțit: satisfacție, ură, eliberare, regrete?
– Da, orice păcat săvârșit este o trădare a iubirii lui Dumnezeu, este spatele întors Domnului. Păcatul este un gest de nerecunoștință față de iubirea gratuită a lui Dumnezeu față de noi. Păcatul îmbracă mai întâi o haină plăcută, care te atrage spre el, însă, după ce l-ai săvârșit, te dezbracă pe tine de haina divină a copiilor lui Dumnezeu și rămâi gol (,,sunt gol și m-am ascuns”), un gol profund, nu al lipsei hainelor cu care ne îmbrăcăm zilnic, ci al hainelor sufletului nostru. Iar lipsa hainelor divine provoacă în noi, pe lângă senzația goliciunii, și acel regret sau remușcare. Dar, cred că e mai mult un regret, căci am pierdut ceva care umple ființa noastră, ne împlinește. Apoi, pentru un slujitor al Domnului, pe lângă regret, mai este și rușinea că a trădat iubirea prin excelență. Atunci când poate din neatenție păcătuiești, te simți asemenea lui Petru, care, după ce s-a lepădat de Christos, și-a dat seama de ce a făcut. Ești cuprins de acea rușine profundă, că nu ai putut să rămâi puternic și ai cedat în fața unei simple ,,servitoare”, tu care, asemenea lui Petru, i-ai jurat iubire până la moarte.
– Dac-ați putea cârpi esențial ceva din zămislirea ,,Facerii”, ce ar viza acest petic?
- Nu știu dacă sunt în măsură să schimb ceva în ceea ce a creat Dumnezeu. Sunt o creatură și cred că ar trebui să mă mulțumesc cu ceea ce Domnul mi-a oferit. Da, trebuie să spun că mă gândesc de multe ori de ce i-a dat omului posibilitatea de a-și întinde mâna spre pomul oprit. Apoi mă gândesc la vestirea solemnă a Învierii, atunci când preotul ajuns cu lumânarea pascală la altar și cântă, printre altele, și aceste cuvinte: ,,O, păcat al lui Adam, datorită ție a murit Christos, care te-a nimicit și ne-a adus mântuirea. Fericită vină pentru că ai avut parte de un răscumpărător atât de mare”. Dacă am scoate din cursul istoriei omului acest păcat al lui Adam, l-am lipsi pe om de un Răscumpărător. De aceea nu pot să am pretenția să cârpesc Cred că Dumnezeu, în iubirea sa nemărginită, a dorit să ne arate că, și așa nerecunoscători cum suntem de la Adam și până astăzi, El continuă să ne iubească, să ne ridice și să ne salveze, chiar dacă e necesar de multe ori să se murdărească de mocirla în care ne afundăm, spălându-ne chiar cu sângele propriului său Fiu.
– Versul, fraza care v-au tulburat cel mai mult?…
- Ceea ce m-a tulburat sunt aceste cuvinte: ,,Mulți vor spune în ziua aceea: Oare nu în numele tău am profețit? Și nu în numele tău am alungat diavoli și nu în numele tău am făcut atâtea minuni? Atunci le voi declara: Niciodată nu v-am cunoscut!”. Chiar este posibil ca după ce ai profețit, ai scos diavolii și ai făcut minuni în numele lui Isus, la judecată să ți se spună că niciodată nu te-a cunoscut? Din nefericire este posibil. De ce? Pentru că darul preoției, puterea de a-i alunga pe diavoli și darul de a face minuni nu sunt rezultatul muncii mele; nu sunt rezultatul sacrificiilor mele. Toate aceste sunt daruri absolut gratuite și sunt date pentru marea slavă a lui Dumnezeu, pentru mântuirea lumii și, bineînțeles, pentru mântuirea celui care le-a primit, nu pentru mândria sa. De aceea toate darurile pe care le primim trebuie să le punem în slujirea lui Dumnezeu, adică să ne îndeplinim misiunea care ne-a fost încredințată. Sfânta preoție, darul de a colabora cu Dumnezeu în crearea noii vieți (căsătoria), vocea frumoasă, inteligența, puterea fizică, frumusețea fizică etc., toate sunt daruri. Dacă le vom folosi bine, atunci îl vom auzi pe Christos care ne va spune: ,,Veniți, binecuvântații Tatălui meu, și primiți ca moștenire împărăția pregătită pentru voi de la întemeierea lumii”.
