Intreaga tara onoreaza, saptamâna aceasta, asistenta sociala si pe cei care muncesc in bransa organizând dezbateri despre rolul asistentei sociale in perioadele de criza, despre problemele beneficiarilor dar si despre cele cu care se confrunta institutiile si organizatiile care presteaza astfel de servicii.
Asta pentru ca in intervalul 18 – 24 martie sunt Zilele Asistentei Sociale. Si in Bacau va avea loc un seminar si ar fi trebuit sa ma bucur când am primit invitatia, dar nu am facut-o. Mi-am amintit brusc ca in Occident serviciile sociale sunt considerate foarte importante pentru comunitate si ca nimeni nu priveste lucrurile din punct de vedere cantitativ, ci numai din perspectiva calitatii, a binelui pe care il aduc persoanei cu handicap sau batrânului ramas singur.
Asistenta sociala inseamna in tarile civilizate sa oferi sprijin psihologic, iubire, incurajare, sa ajuti beneficiarul sa-si gestioneze problemele, sa previi situatiile de risc. Noi ne amintim de importanta muncii asistentului social o data pe an si asta pentru ca exista o “zi mondiala” dedicata acestui domeniu.
Pentru occidentali, servicii sociale inseamna batrâni ingrijiti acasa, la noi, cozi pentru caminele de batrâni. La ei, o asistenta care are masina de teren, la noi, una care e ingropata in hârtii. La ei, o persoana care te saluta zâmbitoare si face o munca bine platita, la noi, o angajata obosita, macinata de grija zilei de mâine si hartuita de “foruri” care ii cer statistici, rapoarte, apoi o cearta ca nu viziteaza familiile care locuiesc in sate risipite, aflate la 7-8 km distanta de primarie.
Ce poate face un singur asistent social intr-o comunitate rurala cu mii de locuitori? Doar dosare. Nici dupa ce primarii au fost invitati sa vada cum functioneaza serviciile din Anglia sau Norvegia, lucrurile nu s-au schimbat. E frumos, au spus edilii oftând, la intoarcere, dar noi nu avem bani nici de benzina. De sus pâna jos, de la ministri pâna la alesii locali, toti vad in asistenta sociala o povara, un sector care consuma bani.
“Persoanele cu dizabilitati nu voteaza” imi spunea, indurerat, un parinte. E adevarat, dar rolul statului de drept nu e sa asigure voturi. Prin urmare, ce sarbatorim in România? Gravele probleme din sistem? Listele de asteptare pentru caminele de batrâni? Fuga angajatilor care aleg sa fie nurses in strainatate? Subfinanatarea?
