La degustarea vinurilor de soi. Janică Axente, Eugen Burcă, Constantin Tudor

(IV- continuare Traian)

Urcăm printre dealuri spre Domeniile Burcilor. „În zona asta, unde toată lumea avea vie hibridă, numai bunicul meu cultiva vie nobilă. Eram copil, până în zece ani. Îl ajutam cu plăcere. Nu mi se părea o muncă, mai ales la cules. Toamna o îngropam la hârleț, s-o ferim de ger”. De ce au dispărut viile? Ne explică simplu, Eugen Burcă: „Au început să se fure unul pe altul. A dispărut de la unul un șpalier, ăla păgubit a furat și el doi. Întăi se fura sârma.

Când era via tăiată. E greu să smulgi un stâlp din ăla când este ancorat. Mie mi-au furat butași când i-am plantat. Aproape jumătate de hectar. Noaptea! I-au mutat prin curți. Acum am permanent pază. Am pus atunci Fetească Albă și Fetească regală. (Feteasca Regală este rezultatul hibridării naturale între Feteasca Albă și Grasa de Cotnari). Știu că am dat aproape 2 euro pe fir. Nu mai zic de teren. L-am adunat greu. Am pornit pe cel deținut de familie. De la an la an am mai cumpărat bucăți mici. Este greu să îl ai comasat. Nu mai zic! Când au văzut că plantez, toți au crescut prețul!”

Odată ajunși pe culmea dealului de la Bogdănești, în perspectiva care se deschide, vezi ce poate face voința unui om pe o suprafață aparent mică, de 25 hectare. Butucii de vie nobilă, numai soiuri albe, pretabili pentru clima de aici, stau rânduiți. Caut un termen de comparație. Par ca niște ostași tăcuți, perfect aliniați, pregătiți pentru lupta cu nestatornicia vremii și a vremurilor. Așa cum se vedeau probabil, Legiunile Române de pe Capitoliu, când porneau în bătălii dorite cu sorți de izbândă. Pe scut sau sub scut, la final?!

Omul care sfințește locul

Via trebuie lucrată, îngrijită. Forța de muncă, fie ea și necalificată, este din ce în ce mai greu de găsit pe plan local. Sunt probleme și cu desfacerea. „Un vin bun îl vinzi din ce în ce mai greu. Sunt mulți cei care îl apreciază la adevărata lui valoare, dar puțini cei care să îți ofere prețul corect.” La întoarcere, suntem invitați să vedem investițiile făcute în procesul tehnologic. Un adevărat gospodar știe să îmbine vechiul cu noul, invenția inginerului Erimicioiu, „ERDU 100”, fiind viabilă și astăzi, în prima etapă de procesare a strugurilor.

Facem o trecere prin halele de producție, urmând drumul firesc al strugurilor, din momentul în care sunt descărcați până la produsul finit, linia de îmbuteliere. S-au făcut multe investiții, modificări, adaptări. În locul vechii linii de vinificație și a celor 66 de budane din stejar – mai mult de jumătate erau de 6000 de litri, celelalte, de 2500-3000 litri stând suprapuse – au apărut cisterne înălțate pe verticală, din inox alimentar. Tot cam atâtea la număr și cantitate.

Pentru a face loc noii secții a trebuit să demoleze câteva din rezervoarele construite din beton. Și câtă muncă până a reușit să le pună la pământ. Au fost ridicate cu simț de răspundere, la sfârșitul anilor ’60. „Linia de îmbuteliere am achiziționat-o în 2007. Are o capacitate de 2500 litri pe oră. Bine! Trebuie să ai și ce pune în sticle.” Nu o spune pe un ton de laudă. În exterior, vedem cele necesare unei gospodării îngrijite. Solar, parcele pentru legumicultură, iaz cu pește – amenajat în anul 2000, în locul unei mlaștini. Nu puteau să lipsească, în spatele centrului de vinificație, câțiva șpalieri pe care se ridică, așa – de suflet – un soi hibrid, timpuriu, specific zonei. Căpșunica. ,,Rezistă bine iarna!”

Vinu-i născut, sau făcut?

Nu l-am întrebat pe Eugen Burcă dacă și-a manifestat interesul, vreo clasă de elevi sau o grupă de studenți, care văd un viitor în agricultură, să vină în vizită. După ce a constatat cum dintr-un tubuleț din plastic iese ditamai petul, ca specialist, enologul Jănică Axente a vrut să testeze lăudatele sortimente de vin, aflate la păstrare, direct la cisternă. Intrăm iar în depozitul menținut la o temperatură constantă, destul de rece față de vremea de afară. „Vinurile sunt lăsate la liniștit cel puțin un an, pentru a le asigura stabilizarea și prin răcire. Odată ajunse la temperatura camerei, să-și poată pune în valoare toate calitățile. În ziua de astăzi nu poți să nu respecți tehnologia. Te descalifici singur de pe piață.”

Pentru început ni se propune o Fetească Albă, din 2016. Ne servește ca un profesionist, Constantin Tudor. „E băcăuan!” îl recomandă domnul Burcă. „A venit la noi acum 7 ani. Ca student la Universitatea «Vasile Alecsandri» Bacău, a făcut practică la Bere. A venit la noi după ce și-a terminat studiile. Aici a învățat de fapt practic, cum se face vinul. Acum vrea să urmeze cursurile de enologie.” Toți stăm cu ochii pe domn’ Jănică, care ne supune unui ritual. Vede în reflexia paharului ridicat în lumină, nuanțe pe care, ca fotograf, le transform în grade kelvin. Rotind ușor paharul, căută acel parfum, rod al pământului și soarelui, care-ți gădilă nările și-ți zgândără papilele gustative. Plescăie puțin. Apropie. Miroase. Rotește. Iar înalță. Soarbe un strop. Concluzie!

„Un vin din ăsta îl jignești dacă nu-l bei!” Fetească Regală, Sauvignon Blanc, Muscat Ottonel… Le-a apreciat pe toate, gustând cât de-o împărtășanie, plimbându-le pe rând, fără zgomot spre cerul guri. Dându-le palme dintr-un obraz în tr-altul. Dacă ar fi fost posibilă o transpunere holografică a reacțiilor irisului și a mușchilor feței, ar fi afișat din prima, pe un grafic tridimensional, gradul de tărie, durata de maturare, mediul de conservare, anul, tipul de învechire al soiului. Degustarea se încheie cu ce se caută acum pe piață. Un rozaliu sec, jumătate Băbească, jumătate Cabernet, din struguri preluați de la alți producători. Am tratat procedeul amintit cu un creștinesc „piei ispită!”. Damful de după ,,parfum” face destule victime pe șosele. Ne luăm rămas bun. Mă uit la domn’ director Axente când plecăm. Îl simt mulțumit. Parcă nici umărul nu-l mai doare. „Face treabă bună băiatul ăsta aici. Chiar mă gândesc să cumpăr… niște vin!”
Va urma!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here