Câte ceva despre drag şi chef de muncă

Plec să caut de lucru, dă Doamne să nu găsesc! Cam ăsta era îndemnul adresat, mai în glumă, mai în serios, unui cunoscut cam fără chef de muncă de pe la ţară. Cum vorbele repetate tind să intre în folclor, şi această butadă a făcut carieră şi a ajuns până astăzi, nealterată şi, surprinzător, a prins conţinut şi extindere. Mai ales printre tineri, nu foarte mulţi, dar suficienţi pentru a intra în statistici.

Apelez doar la câteva date pentru a-mi susţine afirmaţia: mai mult de 18.000 de tineri sub 25 de ani sunt în şomaj de peste şase luni, 150.000 de adulţi se găseau tot în şomaj de peste 1 an, ceea ce reprezintă 40 la sută din totalul persoanelor ca nu au un loc de muncă.

Suntem pe locul doi în Europa la statul degeaba, clasament dublat şi de o explicaţie: majoritatea tinerilor din România preferă să trăiască pe banii părinţilor (cu acordul acestora, care-i încurajează să mai copilărească), în loc să ia viaţa în piept, să-şi facă planuri de viitor. Mulţi, spune iar statistica, nici nu vor să audă de slujbă în sectorul economiei private, unde, nu spun o noutate, se găseşte berechet de lucru.

În fiecare an, în Bacău, dar şi în alte oraşe, se organizează burse ale locurilor de muncă, câte două-trei pe an, inclusiv pentru absolvenţii de liceu şi facultăţi. În fiecare an, la acest gen de bursă, numărul ofertelor a depăşit cu mult numărul tinerilor înscrişi la AJOFM, cu toate acestea, am văzut anul trecut, tinerii, dar nu numai ei, vin doar în vizită la Bursă, se uită, bifează prezenţa, îşi fac de lucru cu ofertanţii, ba îi mai şi persiflează, după care se retrag, pentru refacere, la vreun băruleţ. Nimic nu-i de nasul şi pretenţiile multora.

Pentru conformitate, mergem vineri să vedem ce s-a schimbat faţă de anul trecut.