2 mai 2024
ContrasensCât a fost libertate, economia județului a crescut

Cât a fost libertate, economia județului a crescut

Cifrele furnizate de Direcția Județeană de Statistică ne arată că, în perioada de vară, cât nu au existat nici un fel de restricții iar lumea a putut și să muncească, dar și să se distreze, economia județului a cunoscut un ritm de creștere important, atât față de anul 2020, cât și față de fiecare din lunile anterioare. Producția industrială a crescut, exporturile au crescut (dar și importurile) iar investițiile au avut o evoluție destul de interesantă, în sensul că domeniul construcțiilor, care explodase în 2020, s-a mai temperat, dar au crescut achizițiile de utilaje și mijloace de transport.

În domeniul creșterii de animale a continuat evoluția ciudata a ultimilor ani: scade numărul porcilor și al vitelor, crește numărul oilor și al păsărilor. Per ansamblu, însă, în primele șapte luni s-au obținut cu 3.150 de tone de carne mai mult față de perioada similara a anului trecut, o creștere de 7,2 la sută. Până si animalele au dat mai mult lapte iar găinile s-au ouat, în medie, mai mult decât în primele șapte luni din 2020. Și nu este o glumă.

În ceea ce privește turismul, găsim o creștere semnificativă atât a ofertei, cât și a cererii. Numărul turiștilor din județ aproape s-a dublat față de primele luni ale lui 2020, în principal pe seama băcăuanilor care au redescoperit libertatea de a călători. Pe cifre, creșterea numărului de turiști a fost de 90%, din care 92 la sută au fost turiștii băcăuani.

Cu toate aceste creșteri, în continuare, salariul mediu este mai mic decât media pe țară cu aproape 300 de lei. Rata șomajului este una dintre cele mai mari din țară: 5,6 la sută, la numai vreo patru poziții distanță de primul loc în topul șomajului – Vaslui (7,2 la sută). Aproape 80 la suta din șomeri sunt în mediul rural iar 86 la sută din totalul șomerilor nu mai primesc indemnizația.

Ca o concluzie: economia a demonstrat că are posibilitatea să-și revină pe baza creșterii consumului. În 2021, băcăuanii au mai avut rezerve financiare pe care le-au cheltuit cu disperare, pentru a uita de lunile de restricții. Să nu uităm, însă, că s-au impus deja alte restricții și se vor mai impune. Costul vieții începe să crească, cresc facturile, crește inflația, economiile se duc.

O repornire a economiei la vară începe să devină problematică, pentru că psihologia ne spune ca în astfel de vremuri incerte, omul preferă să adune bani albi pentru zile negre decât să cheltuiască.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri