8 mai 2024
OpiniiPledoarie pentru trecutCartierul CFR, un secol de istorie

Cartierul CFR, un secol de istorie

În mod paradoxal, calamităţile naturale şi cele antropogene au stimulat procesul de modernizare și de expansiune urbană. În cazul Bacăului, numeroasele inundații și incendiile catastrofale au oferit de fiecare dată ocazia unor oportunități regenerative neașteptate, dovadă fiind atât reorganizarea centrului orașului, după incendiul de la jumătatea secolului al XIX-lea, cât și modernizarea infrastructurii industriale din zona de nord, după marele incendiu din mai 1926, cu sprijinul consistent al firmelor de asigurare din țară și din străinătate.

La rândul lor, războaiele regionale și mondiale au sprijinit acest proces prin intermediul legislației ce recompensa curajul eroilor și alina durerea supraviețuitorilor; cele mai cunoscute exemple sunt cele oferite de înființarea în anul 1890 a localității Satul Nou – Domnița Maria, ca efect al împroprietăririi însurățeilor, după războiul de Independență, și de extinderea orașului Bacău prin parcelarea dirijată a terenurilor rezultate în urma exproprierii Ţarinei oraşului în anul 1923 – cazul cartierului C.F.R., primul cartier al Bacăului ridicat pe baza unui plan de sistematizare, care împlinește în curând 100 de ani de la inaugurare. 



Cartierul CFR – scurt istoric (1923-2023) 

La finalul anului 1923, primarul Leon Sakellary a iniţiat demersurile privind realizarea planului de sistematizare al Bacăului – primul de acest fel din întreaga sa istorie. Finalizat în vara anului 1924, planul viza înfiinţarea a două noi cartiere de locuinţe, ce aveau suportul juridic asigurat de legea Invalizilor, Orfanilor şi Veteranilor de Război (I.O.V.R.): cartierul de S-V – cartierul funcţionarilor, demobilizaţilor şi I.O.V.R.-iştilor – şi cartierul de N-V – cartierul ceferiştilor, cunoscut sub denumirea de cartierul „Al. Constantinescu”. Criza spaţiului locativ, prezentă la nivelul anilor ’20 pe întregul teritoriu al României, explică suficient de bine entuziasmul cu care băcăuanii au primit această veste, numeroși posesori de teren din cartierul CFR demarând lucrările de construcţie a caselor încă din anul 1923, înainte de a primi autorizaţiile necesare.

Proiectul cartierului de S-V (cunoscut şi sub denumirea de cartierul Eroilor) a rămas până la sfârşitul perioadei interbelice doar la stadiul de deziderat. Astfel, Bacăul va rămâne în istorie drept unul din puţinele oraşe din România în care foştii combatanţi din Primul Război Mondial nu au fost împroprietăriţi cu loturi pentru construcţia caselor; până în noiembrie 1941, singurul militar băcăuan ce a beneficiat de acest drept legal a fost locotenent-colonelul Iosif Ciobanu, decorat cu Ordinul „Mihai Viteazul”. La acea dată, în Bacău mai trăiau „42 de ofiţeri şi urmaşi decoraţi cu «Steaua» sau «Coroana României» şi 15 subofiţeri şi alte grade inferioare decoraţi cu «Virtutea Militară» şi «Bărbăţie şi Credinţă»”.

În schimb, proiectul cartierului C.F.R. avea să cunoască o evoluţie diferită. Primul pas a fost făcut în data de 22 mai 1922, atunci când Obştea ceferiştilor a reuşit să achiziţioneze de la M. Fodor, contra sumei de 900.000 lei, 45 de hectare din moşia Izvoarele-Valea Seacă; o lună mai târziu, Primăria Bacău a acceptat să ofere ceferiştilor, în schimbul terenului de 45 hectare, o suprafaţă de 30 hectare din Ţarina oraşului, aflată în imediata apropiere a gării.

Lucrările de construcţie a caselor au fost executate de către arhitectul băcăuan Leon Vulcănescu, acesta reuşind să construiască aici patru tipuri de locuinţe: case cu două camere şi cerdac, case cu trei sau patru camere plus antreu şi un tip de casă pentru colţ de stradă – cu prăvălie şi trei camere. Între 1924 și 1926, întregul cartier a fost construit cu apa de la o singură fântână, lucrările fiind finanțate din fondurile proprii ale proprietarilor și executate de o echipă condusă de antreprenorul italian Paveglio Sante (septembrie-noiembrie 1924).

 Inaugurarea cartierului CFR a avut loc în data de 12 octombrie 1924 și, după cum aflăm din cotidianul local „Bacăul”, la eveniment au participat „deputaţi, comandantul garnizoanei, preoţi, cu muzica în frunte, dar numai patru sau cinci membri din cei peste 400 câţi numără obştea IOVR. S-au rostit cuvinte pompoase, aducându-se laude celor trei mandatari – avizierului, ciocănitorului de vagoane şi magazionerului”. Pentru reprezentanţii IOVR, ziua de 12 octombrie a fost una plină de tristeţe şi amărăciune; deşi „au fost şi ei înscrişi în obşte de trei ani şi au plătit şi ei câte un lot – Dumnezeu ştie cum l-au plătit – (…) după tragerea la sorţi, cei trei mandatari, i-au exclus fără niciun motiv din obşte şi de la pământ, dând aceste loturi, după cum se zice, unor noi veniţi, care au plătit de patru, cinci şi şase ori preţul stabilit” („Bacăul”, An I, Nr. 24, din 20 octombrie 1924).

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri