Părinte, slujiți într-un sfânt locaș cu multă încărcătură spirituală și istorică, Biserica Precista. Cum ați putea descrie trăirile, timpurile și vremurile actuale?
Trăim cu toții o perioadă dificilă, oamenii sunt confuzi, sunt speriați, stau acasă și avem cu toții nevoie de sprijin, avem nevoie unii de alții, avem nevoie de iubire, pentru că în iubire nu suntem singuri, ci suntem împreună cu Dumnezeu.
Din punct de vedere creștin, vindecarea de rău, de păcat, de întuneric, care generează atâta haos în lume, vine numai de la Hristos – Lumina lumii. El ne dăruiește stabilitate și confort sufletesc și ne oferă siguranța mântuirii.
Tulburarea, îndoiala, frica în aceste vremuri au cuprins sufletele multora și este bine să înțelegem că pentru un om, aceste stări nu sunt cele mai potrivite, cele mai firești. Dacă îl punem pe Dumnezeu, care este iubire, în centrul vieții noastre atunci, putem scăpa de toate aceste frici și stări nefirești.
Lumina Învierii așteptată an de an, din veac în veac, este raza de speranță pentru toți creștinii. Anul acesta avem o nouă provocare. Cum se poate ea păstra mereu aprinsă?
Pentru a ne îmbrăca cu „lumina ca și cu o haină” trebuie să ne pregătim mereu din punct de vedere spiritual. „Privegheați și vă rugați ca să nu cădeți în ispită” sunt cuvintele lui Hristos care ne atenționează că în viață sunt multe pericole, obstacole care ne pot deturna de la drumul cel drept, calea spre înviere.
De aceea, înaintea Învierii Domnului, cea mai importantă sărbătoare a Bisericii, creștinii se pregătesc cu post, înmulțesc rugăciunea și milostenia, transfigurându-și viața și putând deveni astfel temple ale Duhului Sfânt, fiii învierii.
La această întrebare ne răspunde și Domnul Iisus astfel: „Dacă Mă iubește cineva, va păzi cuvântul Meu și Tatăl Meu îl va iubi și vom veni la el și vom face locaș la el” (Ioan 14, 23). Deci dacă vrem să rămânem în lumina Învierii trebuie să împlinim și să păzim cuvântul Lui Hristos.
Când Învierea va străluci permanent în noi, atunci vom fi oameni adevărați, pentru că Învierea este revenirea noastră.
Voluntarii care au ajutat la împărțirea luminii de Înviere aduse de la Ierusalim, cu siguranță au adus bucurie în sufletele și casele enoriașilor. Ce ați simțit anul acesta când ați adresat îndemnul “Veniți de luați lumină!” către o biserică în care nu erau oameni? Chipurile și trăirile surprinse la enoriașii dvs. în timpul misiunii voluntarilor, ce sentimente, ecouri și emoții v-au adus?
Așa este, am văzut multă bucurie și lumină pe chipurile celor care au așteptat la casele lor, în miez de noapte Sfânta Lumină. Erau plini de emoție și au trăit foarte intens acel moment pentru că de fapt ei s-au împărtășit cu acele picături de har care vin din Lumina Învierii. 
Știu că sentimentul a fost reciproc și pentru voluntarii care au distribuit anafura și Sf. Lumină și pe această cale țin să le mulțumesc, pentru toată dăruirea și dragostea lor.
De aproape o lună bisericile au fost lipsite de prezența credincioșilor. Nimeni nu s-ar fi gândit cu câteva săptămâni în urmă la această situație. Am încercat să respectăm toate restricțiile impuse de autorități și ne-am adaptat repede la această stare de criză, reușind prin mijloace mass-media să ajungem în casele creștinilor.
Dar totuși, în aceste zile de sărbătoare am fost cuprinși și de tristețe, pentru că sfintele slujbe le-am săvârșit singuri, fără participarea credincioșilor.
Biserica este locașul mântuirii și de aici Hristos cel Înviat, Cuvântul lui Dumnezeu continuă să vorbească cu noi prin glasul evangheliei Sale.
Pr. prof. John Breack spunea că în biserică „credința crește și se adâncește în măsura în care este hrănită și de cuvântul liturgic”, deci credincioșii au nevoie pentru a se întări în credință să participe și la Sfintele Slujbe.
Din acest punct de vedere am fost și suntem îngrijorați, pentru că biserica suferă pentru fii ei ca o mamă, plânge și se roagă pentru cei bolnavi și pentru cadrele medicale care sunt în prima linie, dar dacă Dumnezeu ne-a pus în fața acestui fapt, tot cu ajutorul Lui vom reuși.
Am văzut că oamenii s-au pregătit pentru Învierea Domnului, așa cum au știut cel mai bine. La împărtășirea Luminii Sfinte, care și anul acesta a ajuns la noi prin purtarea de grijă a ÎPS Ioachim Arhiepiscopul Romanului și Bacăului, ei au arătat optimism și încredere și de aceea am convingerea că pentru credința lor, Dumnezeu ne va izbăvi de această molimă care bântuie astăzi.
În istorie nu este un precedent al practicilor creștine legate de sărbătoarea Paștilor așa cum am trăit-o NOI acum. Pe lângă răbdare, dragoste și darul smereniei, care credeți că ar fi leacul potrivit și la îndemâna oricui pentru sufletele și trupurile oamenilor?
Știm că în primele veacuri, Biserica lui Hristos a fost scăldată în sângele martirilor și creștinii erau persecutați, neputând să-și manifeste în mod liber credința. Ei se rugau adesea în catacombe. Cei mai mulți sfinți, cea mai puternică credință, cele mai multe minuni au fost în acele vremuri de prigoană.
Deci, au mai fost în istorie momente când creștinii nu puteau să vină la biserică, să participe la sfintele slujbe. Nu numai în primele veacuri ci chiar și-n timpurile noastre credința creștină a fost și este cea mai persecutată dintre toate religiile, însă acest lucru i-a întărit pe oameni și i-au făcut mai puternici. Acum nu este vorba de o persecuție politică, ci de o pandemie care poate fi învinsă dacă suntem responsabili și mai apropiați de suferința oamenilor.
Cred că în vremurile actuale pentru a putea rămâne cu Hristos avem nevoie de multă dragoste, de răbdare, credință. Mai este nevoie și de acea interiorizare, care te ajută să te vezi pe tine însuți așa cum ești și mai ales să vezi ce mai ai de îndreptat în viața ta. Adică trebuie să facem o introspecție în viața noastră și să-i vedem pe cei din jurul nostru cu bunele și relele lor, să încercăm să ajutăm acolo unde este nevoie.
Acum, mai mult ca oricând trebuie să fim solidari cu legile, receptivi la cerințele lor și mai ales responsabili. Care este responsabilitatea cea mai actuală a tuturor creștinilor?
În aceste momente de cumpănă nu putem face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu. Sigur că trebuie să fim mai atenți și să îi protejăm din iubire pe semenii noștri, ascultând și respectând prevederile ordonanțelor în vigoare.
Dar, să avem grijă să cultivăm și credința în viața noastră. Ar fi un lucru bun ca în cadrul familiei să ne rugăm și în comun, pentru că adesea am uitat să o facem. În familie nu avem același program. Soția vine la o oră, soțul la altă oră, copiii la fel au un program diferit, fiecare are programul lui determinat de alte și alte obligații pe care le avem ca cetățeni, adică uităm să ne oprim. Și soluția este rezistența prin credință, care atrage harul lui Dumnezeu în viața noastră.
Suntem chemați să primim în aceste zile sfinte mai multă lumină duhovnicească, care vine de la Hristos, și ar trebui să prețuim mai mult viața noastră, care este cel mai mare dar de la Dumnezeu.
A consemnat
Nicoleta Lăpușneanu, voluntar
