Blăgeștiul are trecut, deoarece are viitor – VIDEO

    Când se vorbește despre destinul unei comunități, se pune mare accent pe cunoașterea trecutului. Iar asta pentru că ceea ce a fost, trebuie să fie un fundament solid pentru ceea ce va fi. Așa a fost de când lumea. Dar iată că, uneori, realitatea obiectivă inversează condiționările cu care ne-am obișnuit. În satul Buda, din comuna Blăgești, doi minori au realizat un muzeu etnografic! Altfel spus, viitorul a făcut ca satul să aibă un trecut palpabil.

    Cu gândul la copilăria în desfășurare

    În urmă cu patru ani, Alin Mihai Mihăilă, pe atunci în vârstă de 14 ani, și vărul său David Dumitru, cu doi ani mai mic, au avut ideea hazardată de a realiza un muzeu, prin forțe proprii. „Umblând, am tot văzzut în sat obiecte vechi. Și, vrând să-mi promovez satul, m-am gândit să le adun, iar apoi să le expun undeva. Împreună cu familia mea, am decis să realizez aceste muzeu etnografic în casa străbunicilor”, ne-a dezvăluit Alin. “A fost destul de muncă, pentru că nu ne ieșea din prima. Noi nu ne pricepeam la așa ceva. Prima dată am luat-o în joacă, dar apoi a devenit ceva serios și cred c-a ieșit o treabă bună”, a spus și David.



    Doi copii, care au primit de la familie o ruină de casă – cea a străbunicilor lor, pe care s-au apucat s-o repare și s-o retrezească la viață așa cum a fost înainte să apară acolo electricitatea, telefonul, mașinile, gecile, blugii și cola. Doi copii care au strâns exponate de peste tot din comună, umblând, discutând cu adulții, convingându-i, unindu-i în jurul acestui proiect. Doi copii care, la fel ca meșterul Manole, au greșit și au fost nevoiți să-și repare erorile în repetate rânduri și care au învățat multe și s-au maturizat continuu luând-o mereu de la capăt. De 1 Decembrie, au ținut ca totul să fie gata, iar eforturile lor s-au triplat. Dar reușita a depășit toate așteptările, iar recunoașterea consătenilor a meritat toată truda.

    Muzeul, oglinda obștii

    Dintre sutele de obiecte ale Muzeului Etnografic Buda, unele nu și-ar mai găsi utilitatea în prezent. Cei mai mulți dintre tineri nici nu știu cum ar trebui folosite. Sunt lucruri care ajutau la muncile câmpului și ale gospodăriei țărănești clasice. Toate, meșterite, cândva, de un fierar, un lăcătus, un olar, ori cioplite, pictate, țesute sau toarse în casă. Un astfel de obiect, cândva banal, este o capsulă a timpului, înmagazinând în ea mândria de a munci și a produce, de a fi priceput și de a te prezenta demn în rândul lumii. O ie, un suman țesut cu sobre motive naționale, un țol, o unealtă sau o oală înseamnă istorie și tradiție.

    Multora dintre bătrâni li s-au umezit ochii, redescoperind lucruri familiare ale copilăriei lor, amintindu-și că părinții sau bunicii lor i-au învătat să le folosească. Câte valuri de amintiri, câte sentimente amestecate! În holul muzeului a fost amenajat un colț bisericesc – să-i spunem astfel -, cu straie preoțești, Biblie veche, cădelniță, colac, sfeșnic și alte obiecte de ritual. Iar asta deoarece Biserica a fost dintotdeuna stâlpul obștii românești, iar religia liantul spiritual care i-a unit pe țărani. În orice gospodărie, acoperită de un văl meșteșugit lucrat, odihnea o icoană, iar din pereții de humă și din ramele tablourilor vechi strămoșii își vegheau urmașii la lumina unei candele aprinse.

    Printre atâtea exponate din altă epocă, și-au mai găsit loc și unul “avangardist” la vremea lui: o mașină de scris.

    În loc de defilarea armatei

    Primăria Blăgești a susținut cu multă convingere proiectul celor doi tineri, dând, în această privință, un exemplu urmat de întreaga comunitate. „Aș vrea, din partea Consiliului Local Blăgeșți, să înmânez o diplomă de merit domnului Alin Mihăilă, în semn de apreciere pentru conservarea și promovarea valorilor satului românesc. O altă diplomă, pentru aceleași merite, dlui. David Dumitru”, a spus la festivitatea de deschidere primarul Laurențiu Munteanu. Și pentru că era 1 Decembrie, această minunată inaugurare a Muzeului Etnografic s-a completat fericit cu un spectacol ținut de elevii școlii locale și cu depunerea de coroane, de către primar, la mormintele eroilor din comună.

    A fost un 1 Decembrie de ținut minte!

    Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"