Bătaie la Târgu Ocna, cu implicarea elevilor de la Școala Națională a Agenților de Penitenciare – VIDEO

În seara zilei de 12 iunie 2021, în jurul orei 20.05, un grup de 5 elevi ai Școlii Naționale a Agenților de Penitenciare Târgu Ocna, școlarizați pentru Administrația Națională din Republica Moldova, au fost implicați într-o altercație cu câțiva localnici, la un punct comercial din apropierea școlii.

Pentru gestionarea incidentului a fost apelat Serviciul 112, iar organele abilitate s-au prezentat la fața locului și, în prezent, desfășoară procedurile specifice cu privire la cercetarea incidentului.

Starea de sănătate a elevilor implicati este bună, urmând ca la nivelul școlii să fie demarată procedura de cercetare disciplinară cu privire la comportamentul elevilor în comunitate.



Menționăm faptul că, în cadrul școlii naționale, sunt scolarizați 260 elevi, din care 20 pentru Administrația Natională a Penitenciarelor din Republica Moldova. În functie de evolutia cercetărilor, vom reveni cu detalii privind situatia mentionată. Precizăm faptul că instituția noastră de învățământ dezaprobă orice comportament contrar normelor de conduită socială din partea elevilor, drept pentru care va trata cu maximă seriozitate orice comportament necorespunzător din partea elevilor școlarizati de către instituția noastră.
Comunicat al Școlii Naționale a Agenților de Penitenciare

Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității"