19 mai 2024
ActualitateBacăul, la coada clasamentului în ceea ce privește autorecenzarea

Bacăul, la coada clasamentului în ceea ce privește autorecenzarea

S-a încheiat prima fază a recenzării populației și locuințelor, după 75 de zile de autorecenzare. Institutul Național de Statistică a comunicat la 30 mai că au fost completate 11 milioane de chestionare de recensământ. Din acestea, numai 8,9 milioane sunt valide la nivel de persoană.

Vasile Ghețău, profesor asociat la Facultatea de Sociologie și Asistență Socială a Universității București, spune că, la nivel național, rata de recenzare a depășit 55 de persoane la 100 locuitori, mai mult de jumătate din populația rezidentă a țării.

“Coborând la nivelul recenzării pe județe se poate remarca anumită omogenitate dacă excludem primele 3 județe, cu performanțele cele mai bune- Brașov, Harghita, Covasna și ultimele 7 județe, cu performanțele cele mai slabe – Iași, Dolj, Giurgiu, Bacău, Mehedinți, Caraș-Severin și Suceava.



Surprinde poziția județului Iași. Surprinde și poziția privilegiată a județelor Harghita și Covasna. Merită a fi evidențiată ascensiunea rapidă a recenzării în județele Covasna și Harghita în a doua parte a perioadei de recenzare, îndeosebi prin recenzare asistată, atât în mediul urban, cât și în cel rural”, spune profesorul Ghețău.

În ceea ce privește plasarea județelor după nivelul recenzării pe medii, în clasamentul din urban în partea superioară se regăsesc doar unele dintre județele cele mai urbanizate – Brașov, Cluj, Sibiu, Arad, București dar nu și Constanța, Timiș, Brăila, aflate în jumătatea inferioară a clasamentului. Ratele mai mici de recenzare din rural pot explica situația. Nu și la București.

“Se plasează însă în poziții privilegiate județe cu grad mai scăzut de urbanizare dar unde recenzarea a decurs cu mai mult succes în urban: Covasna, Harghita, Argeș, Teleorman, Ilfov, Olt, Sălaj. Este vorba de proporțiile ridicate ale recenzării asistate. În partea de jos a clasamentelor se află județele Vrancea, Iași, Suceava, Caraș-Severin, Dolj, Vaslui, Bacău, Ialomița, județe cu proporții mari ale populației rurale și unde recenzarea a fost inferioară și în urban și în rural”, explică profesorul Vasile Ghețău.

În ceea ce privește zona rurală, în partea superioară se plasează județe cu grad de urbanizare mai scăzut – Harghita, Botoșani, Teleorman, Covasna, Ilfov, Galați, Buzău, Gorj, dar și județe cu grad mai mare de urbanizare – Brașov, Cluj, Timiș, unde recenzarea individuală are valori ridicate în ambele medii.

Se pot remarca proporțiile asemănătoare ale ratelor recenzării în urban și rural în prima jumătate a clasamentului și dezechilibre, defavorabile ruralului, în partea inferioară a clasamentului. Cu valori mai mici de 40 persoane la 100 locuitori se plasează județele Hunedoara, Mehedinți, Dolj, Tulcea, Bacău.

“Este surprinzător să constați că județe vecine, asemănătoare economic, social, cultural, demografic pot avea diferențe de recenzare atât de mari cum pot fi întâlnite în județele Teleorman și Ialomița, în urban, ori Teleorman și Giurgiu, în rural. Și alte mari discrepanțe atrag atenția, cazul județelor Iași, Bacău, Suceava, Dolj și nu ne rămân decât a reflecta la înțeleptele cuvinte «Omul sfințește locul»”, a concluzionat profesorul Vasile Ghețău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri