Schimbări radicale
Tehnica digitală îmi permite astăzi să reconstitui, din imagini disparate, o panoramă conformă cu realitatea acelor vremuri.
Punctul de întâlnire a celor două mari străzi ale orașului, în dreptul vechii autogări din fața bisericii Sf. Neculai.
Este locul unde avea să se ridice Hotelul Moldova. La începutul anilor ‘60, Bacăul începea să-și manifeste vitalitatea și nevoia de schimbare.
Erau și ultimele zvâcniri ale ,,mentalității” burgheze, înfierate cu „abnegație și patriotism” de ideologia noii clase muncitoare, condusă în apriga-i luptă de Partidul Muncitoresc Român.
Îl citez iar pe Paul Anghel, preluând un scurt fragment din volumul „Arpegii la Siret”, în care face referire la centrul vechi:
„Existau aici două artere foarte circulate, cu orar diferit: Centrul și Strada Mare. Strada Mare, din Piața Catedralei, până la fosta drogherie Florescu, la colț cu Lecca și Vasile Alecsandri, era marea arteră comercială a târgului, cu prăvălii sugrumate una într-alta și aspect de bazar.
Se vindeau fierărie, coloniale, opinci de cauciuc, var nestins și stofe englezești, porțelan Rosenthal, olărie neagră de Solonț, articole bisericești, necesaruri de baie.
Țăranii, contrar programului comercial, animau ulița încă de cu noapte cu zdravene izbituri de pumni în obloane, prelungind tratativele în jurul unei coase sau al unui kil de cuie, până pe sub seară, dar respectând cuviincioși sâmbetele.
Spre seară, mișcarea înceta aici, transportându-se, în schimb, dincolo, pe cealaltă arteră, între fosta cofetărie Tudose și Prefectură (exista și o cafenea cu biliard), în centru adică, unde ruralul nu mai avea acces.
Pe aici se mișcau liceele, fetele de la Menaj, subofițerii și trupa de 27 sau 61 , tinerele de la fabrica de casânci Gloria, sau de la croitorii, funcționarii necăsătoriți de la tribunal.”
În acei ani infracționalitatea era destul de redusă, dacă nu luăm în calcul micile găinării.
Exodul tinerilor de la țară, veniți să învețe la oraș, cel de mai târziu – al navetiștilor , aveau să tulbure liniștea vechilor mahalale.
„Marii angrosiști puteau fi socotiți doar cei câțiva birjari, cu număr de circulație înregistrat, mișcându-se grav, somnolent, cu viteza unui cal putere.
Mai erau și prăvălii de alviță, mere murate, mărunțișuri și vechituri, unde numai ochiul ager și încăpățânat al țăranului reușea să descopere, când nu te așteptai, niscavai pantaloni ferfeniți cu vipușcă sau o curea cu cataramă. (…)
Maghernițele au dispărut, ca luate de vânt, într-o singură noapte. Se construiesc și aici blocuri. Din ungherele odată sumbre, vine un ecou proaspăt de șantier, ecoul construcției.”
Forța de muncă
Aminteam în reportajele precedente că au existat, etatizat, mai multe planuri urbanistice. Forța de muncă, necesară punerii lor în aplicare, era recrutată în mare parte din localitățile învecinate orașului.
Vasile Porumb are 68 de ani. Rememorează acele timpuri fără prea multă nostalgie, ca pe un lucru normal, ce trebuia făcut. Și-a început ucenicia la sfârșitul anilor ‘60, ca mecanic pe utilaje grele.
A lucrat toată viața în construcții, pe buldozere, autogredere, excavatoare. Nu a avut permis de conducere. I-a plăcut meseria și ar mai lucra și acum, dacă vreun privat ar avea nevoie de experiența lui.
„Strada Mare nu s-a demolat deodată. S-a început dinspre Casa de Cultură, cu clădirile vechi din spatele Hotelului Bistrița și de pe strada Iernii.
Pornind din Piața Florescu au fost evacuați toți cei din casele de pe partea stângă. Se dărâma aici și se construiau în aceleași timp blocurile pe Strada Centrală, alea de după Magazinul Bacăul.
Pe urmă, după ce s-a ridicat Luceafărul, în 1975, au început și în Piața Veche. Mi-aduc aminte de grilajele acelea din lemn, cu ornamente, cum erau încărcate cu tot cu moloz în camioane. Unii ar fi vrut să le strângă ca lemne pentru foc, dar nu era voie. Abia în 79-80, când s-a construit Hotelul Moldova, s-a demolat tot, până pe Strada 9 Mai, și a început construirea noii piețe.”
Vasile Porumb a continuat să-și conducă buldozerul , făcând loc altor zeci, poate sute de blocuri, din cartierele Mioriței, Cremenea, Bistrița Lac. Nu a simțit niciodată vreun regret că a trecut cu lama, în uitare, locuințele atâtor familii și amintirile lor.
Când toate blocurile au prins viață, în fața Hotelului Moldova (actuala parcare), avea să apară un ceas floral, în formă de tetraedu, având pe un soclu, în mijloc, planetele din sistemul solar, și un soare cu țepi de arici. Totul înconjurat de o zonă plină de verdeață, frumos întreținută.
Au fost trei orologii care și-au ales singure ora la care să se oprească. Va urma!
