26 aprilie 2024
ActualitateBăcăuanii pot ajuta la menținerea ordinii în oraș. Voluntari pentru Poliția Locală

Băcăuanii pot ajuta la menținerea ordinii în oraș. Voluntari pentru Poliția Locală

Consiliul Local Bacău a aprobat, la ședința de luni, un document care reglementează activitatea celor care doresc să devină voluntari și să ajute Poliția Locală în acțiunile sale de păstrare a ordinii publice în oraș.

În principiu, voluntarii vor ajuta la informarea cetăţenilor cu privire la actele normative şi procedurile legale aplicabile pe raza municipiului, însă, prin includerea cetăţenilor în activități de menţinere a ordinii şi liniştii publice se acoperă mai bine zonele lăturalnice care sunt greu de cercetat de către patrulele pedestre, în condițiile actualei scheme de personal a Poliției Locale.

Practic, voluntarii vor trebui să raporteze polițiștilor locali neregulile din zona lor. Voluntarul mai poate acționa în sprijinul Poliţiei Locale, în cazul scandalurilor şi al încăierărilor în locuri şi localuri publice.



Instruirea voluntarilor se va realiza prin parcurgerea unor cursuri de a căror promovare este condiţionată dobândirea calităţii de voluntar al Poliţiei Locale. Selecţia şi recrutarea candidaţilor de voluntari se va face în urma unui interviu, având la bază cererea scrisă a acestora şi documentele care să ateste îndeplinirea cerinţelor menţionate.

Supravegherea adunărilor publice

Voluntarii de la Poliția Locală pot primi și atribuțiuni de supraveghere a adunărilor publice, fie că este vorba de manifestații organizate sau spontane. Voluntarii nu au voie să facă vreun comentariu care poate incita participanţii la aceste întruniri, fiind obligat să respecte consemnul sau indicațiile date de poliţistul local pentru desfăşurarea activităţii.

Voluntarii trebuie să supravegheze cu atenție mulţimea, pentru identificarea oricăror situaţii ce pot afecta ordinea şi liniştea publică, siguranţa cetăţenilor sau a bunurilor; orice situaţie deosebită este anunțată imediat Poliţiei Locale. În cazul manifestaţiilor spontane, voluntarul trebuie să se informeze despre caracterul acesteia, numărul aproximativ de participanţi, intenţiile acestora şi încearcă identificarea iniţiatorilor acţiunii.

Ce condiții trebuie să îndeplinească un voluntar:
– să fie major, fără cazier sau antecedente penale;
– consimte benevol să acţioneze ca voluntar;
– are cetăţenia română şi domiciliul pe rază municipiului Bacău;
– este cunoscut cu o comportare civilizată, este discret şi nu are vicii care să atragă comentarii negative din partea comunităţii, ori afecţiuni psihice;
– are o stare de sănătate corespunzătoare atestată pe bază de examen medical de specialitate;
– promovează cursurile de instruire organizate de Poliţia Locală a Municipiului Bacău.

Ce pot face voluntarii

– popularizarea unor acte normative, distribuirea unor pliante şi difuzarea unor publicaţii şi afişe privind unele măsuri preventive şi de autoapărare;

– participarea la desfăşurarea activităţilor locale ce vizează prevenirea actelor antisociale;

– organizarea unor activităţi ce vizează ordinea şi liniştea publică în parcări, în zona localurilor publice, parcuri, unităţi de învăţământ sau alte locuri;

– sprijinirea personalului local ce acţionează pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice pe raza municipiului Bacău, cu diferite ocazii;

– patrulare şi supraveghere în anumite zone, în scopul prevenirii comiterii de contravenţii sau infracţiuni. Voluntarii vor patrula, de regulă, având peste ţinută o vestă reflectorizantă cu inscripţia „Voluntar – Locală” şi obligatoriu asupra lor legitimaţia de voluntar;

– voluntarii vor patrula atât în patrule mixte însoţind poliţiştii locali, cât şi în patrule formate din minim doi voluntari, situaţie în care unul dintre aceştia, desemnat de şeful de schimb, este „şef de patrulă”;

– va supraveghea cu atenţie persoanele şi zona unde are loc intervenţia.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri