S-a născut la 21 decembrie 1722 în Poltava (Ucraina) şi este revendicat deopotrivă de Biserica Ortodoxă, care îl prăznuieşte la 15 noiembrie pe „Sf. Cuv. Paisie de la Neamţ”, şi de literatura română.
Proba o dau lucrările de informare: Dicţionarul general al literaturii române (2006) îi acordă o coloană şi jumătate, enumerând cinci scrieri şi circa douăzeci de repere bibliografice, recunoscându-l drept „scriitor bisericesc şi traducător”, iar Istoria Bisericii Ortodoxe Române (2018) îl găseşte „un adevărat înnoitor al monahismului românesc” (Mircea Păcurariu). Fiu de preot, studiază la Academia din Kiev şi apoi (1746-1763) la muntele Athos.
Se afirmă în viaţa monahală de la mănăstirile Dragomirna, Secu şi Neamţ, celei din urmă fiindu-i stareţ 15 ani, până la decesul din 1794. Un alt argument al puternicei sale personalităţi este dat de naşterea adjectivului din numele său: se vorbeşte despre şcoala paisiană de traducere din greceşte (în limba română şi în slavonă), dar şi de viaţa monahală paisiană, caracterizată de norme tradiţionale.
A încurajat copierea de manuscrise (s-au păstrat circa 300) şi comparaţia critică a traducerilor existente în epocă şi corectarea lor. „Despre rugăciunea minţii” este una dintre scrierile sale. Urmaşii au continuat munca de punere în circulaţie a operei religioase, unul dintre ei fiind Ştefan, cel ce a tradus „Vieţile sfinţilor”.
La Biserica „Învierea Domnului” din Bacău se găseşte o icoană de la Poltava, localitatea natală a celui omagiat azi, la 300 de ani.
