1984, Elysium, Equilibrium, Fahrenheit 451, Freejack, The Hunger Games, Idiocracy, Matrix, Minority Report, They Live. Sunt doar câteva filme care ar fi trebuit să ne pregătească pentru această realitate. Sau măcar să ne facă să gândim.
Pentru generația mea, născută în ultimii ani ai regimului comunist, nu a fost și nu este o problema să interpreteze faptele. Avem baza teoretică necesară. Putem face extrapolări. Ne-am dat seama că viitorul evoluează spre una din distopiile descrise de aceste filme. Că viitorul va fi unul totalitar.
Ce nu am prevăzut a fost că dictatura nu va fi impusă cu forța, ci va fi rezultatul prostiei milioanelor de oameni deveniți prea comozi ca să mai gândească. Că nu armatele lumii, forțele de poliție, trupele paramilitare ne vor pune jugul, ci, pur și simplu, chiar cetățenii își vor băga capul de bună voie în laț și-și vor îndesa botnițele pe gură.
Din acest punct de vedere sunt perfect de acord cu cei care susțin că Idiocracy a devenit deja documentar. Știți filmul: doi din cei mai proști oameni de pe Pământ sunt uitați într-o unitate de criogenizare și, 500 de ani mai târziu, când se trezesc, descoperă că sunt cele mai inteligente persoane de pe planetă.
Revenind la discuție, marele tsunami care a cuprins Pamântul, în care se demolează statui, se spală și se sărută picioare, albii își cer iertare pentru că s-au născut albi nu a apărut așa, din spuma marii. Să nu avem discuții! Face parte din aceeași specie care a mai nășit acea mișcare “metoo” în care bărbații bogați sunt acuzați că, în urmă cu decenii, ar fi pus mâna pe genunchiul unor femei sau le-ar fi făcut propuneri.
Aceeași specie care a mai creat doctrina corectitudinii politice, pe cea a epurării cărților din biblioteci, sau teoria identității de gen care susține că genul unei persoane este doar un construct social, fără nici o legătură cu biologia.
Teze care au bulversat societatea contemporană pe fondul unei prăbușiri educaționale care a transformat oamenii în simpli roboți, incapabili să gândească în afara programării primite.
Unii ar spune că asta înseamnă pur și simplu decadență. O decadență care a cuprins Occidentul, precum, acum 1500 de ani, cuprinsese Imperiul Roman de Apus. Iar decadența este, se știe, unul din semnele sfârșitului unui imperiu. Occidentul, așa cum se comportă, astăzi, pare să-și fi atins limitele și să regreseze, in ciuda faptului că pare mai puternic ca niciodată. Dar bogăția unei țări nu este dată de aurul pe care-l deține, ci de resursa umană.
Dacă oamenii săi nu reușesc să înțeleagă consecințele acțiunilor lor, țara respectivă nu mai are nici un viitor.
Poate ați auzit vuietul. Dar ați ascultat ce spune?
