1 mai 2024
AdvertorialAURaș, nume predestinat pentru AUR!

AURaș, nume predestinat pentru AUR!

Noi succese ale SCM Bacău în boxul național! Antrenorul Relu Auraș și elevii săi s-au întors de la Brăila cu o medalie de aur și două medalii de argint, de la Cupa României pentru Cadeți, o competiție care a adunat la start sute de pugiliști.

Tradiție de familie

Medalia de aur a fost cucerită de Adrian Mititelu (cat. 75 kg), într-o manieră impresionantă. El a câștigat trei dintre meciurile sale înainte de limită, de fapt în prima repriză, adversarii săi fiind numărați de câte două ori. Cu seriile sale năprasnice de lovituri, Adrian Mititelu ne amintește de fratele său mai mare, Lucian, fost multiplu campion  național de juniori, tineret și seniori, sportiv dus spre aceste performanțe tot de Relu Auraș. Familia Mititelu, inclusiv Lucian, și-a susținut mezinul din tribună, la Brăila!

Argint ce putea fi aur!

Medaliile de argint ale SCM Bacău au fost cucerite de Gabriel Nicolae (cat. 50 kg) și de Constantin Ștrulea (cat. 54 kg).

Merită poposit asupra finalei dintre Ștrulea și Mihai Așchiopoae (Iași), medaliat cu bronz la CE de Cadeți. Anul trecut, având aceiași oponenți, finala fusese câștigată de Ștrulea. Acum, după trei reprize foarte disputate, decizia a fost în favoarea ieșeanului. Dar se anunță o rivalitate lungă!

„Dacă tot am vorbit de o finală la limită, vreau să amintesc și de finala altui băcăuan, Robert Gîlea (cat. 52 kg), de la CSM, pregătit de colegul Ionuț Patriche. A boxat contra unui brăilean de la centrul olimpic de acolo, fiind  puternic susținut de public. Dar Gîlea a luptat de la egal la egal și multă lume crede că, de fapt, a fost un pic mai bun, el trimițându-și la podea adversarul în repriza a doua. Dar nu i s-a dat decât argintul. Gîlea are potențial de mare boxer. Cu pugiliștii de la CSM facem multe meciuri de antrenament, de aceea ne bucură această medalie. La fel, ne  antrenăm mult alături de CSM Onești și ne bucură medalia de aur  cucerită de Emanuel Anton, la cat. 48 kg, care și-a însușit stilul „mașină de pumni” pe care i l-a predat antrenorul său Vasile Pradaiș și pe care îl practică din prima până în ultima secundă a unui meci”, ne-a transmis antrenorul Relu Auraș. „De la Pradaiș am deja doi sportivi la CNOPJ Bacău și, posibil, voi  mai avea un al treilea.”

Importanții oameni care nu boxează

„Nu e nimic  ușor, nici măcar participarea la competiții, în actualele condiții financiare, la nivelul întregii țări. De aceea, ținem să subliniem meritele conducerii SCM Bacău, ale dlui. director Ion Șarban, care nu doar că a asigurat prezența noastră la Brăila, dar s-a și interest permanent de evoluția boxerilor noștri acolo. Și e bine că am adăugat și noi alte medalii la zestrea clubului”.

De menționat că a existat un al treilea cel mai bun băcăuan în ring, dar care nu a fost medaliat. Este vorba despre arbitrul Dănuț Anisei, care a fost apreciat pentru toate deciziile sale, atât cele din finale, cât și din reuniunile anterioare.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri