Evolutia evenimentelor mondiale aduce in actualitate concluziile unui articol din Foreign Policy, aparut acum doi ani, la aniversarea unui secol de la izbucnirea Primului Razboi Mondial. Articolul “The Age of Frustration” este extras din carte “Cinci mituri despre armele nucleare” scrisa de Ward Wilson, membru al British American Security Information Council. Wilson este un rebel care nu accepta versiunea oficiala si, scotocind prin cotloanele istoriei, da peste informatii care pun evenimentele in alt context.
De exemplu, el a indraznit sa contrazica teza conform careia Japonia a cerut capitularea dupa ce a fost atacata cu arme atomice de SUA si pune decizia autoritatilor nipone pe seama intrarii URSS in conflictul din Asia.
Revenind la articol, teza principala a lui Wilson este ca anii dinaintea inceperii Primului Razboi Mondial seamana izbitor cu perioada actuala; si atunci au izbucnit crize majore in politicile externe ale statelor, grave decalaje economice si, mai ales, o prapastie permanenta intre bogati si saraci. Politicile interne ale statelor se remarca prin tendinte autodistructive: Afacerea Dreyfus care zguduie Franta intre 1894 si 1906 sau Afacerea Harden-Eulenburg – un scandal cu procese pentru acuzatii de relatii homosexuale intre un print si un general – care ameninta Germania cu o grava criza politica intre 1907 si 1909.
Infrângerea lui Napoleon a determinat natiunile europene sa creeze un mecanism complicat de prevenire a razboaielor care a generat un secol de pace caracterizat de prosperitate si crestere economica. In acelasi timp, insa, acest sistem care a mentinut stabilitatea Europei, a mentinut si monarhiile si sistemele lor economice, sociale si politice inapoiate.
Iar natiunile voiau o schimbare. Razboiul izbucnit la 1914 a fost vazut ca “o eliberare, o purificare, o enorma speranta”, dupa cum scria Thomas Mann. “Ne pare familiara aceasta frustrare” – se intreaba Wilson. “Fiecare problema – relatiile internationale, politica, economia, violenta, moravurile – are ecouri in zilele noastre”. Si da ca exemplu disputele dintre China si Japonia pentru controlul unor insulite, luptele din Gaza, tulburarile din Ucraina, razboiul civil din Siria, aparitia brusca a ISIS. Daca unele cazuri au la baza probleme reale, majoritatea efectul mâniei si emotiilor.
Din punct de vedere economic, a reaparut enormul decalaj dintre bogati si saraci, asistam la o crestere a intolerantei in ciuda campaniilor pentru promovarea multiculturalismului, iar guvernarile severe nu doar ca sunt tolerate dar exista tot mai multe locuri in lume unde se doreste introducerea unor reguli sociale mai dure.
La fel ca si in cei 100 de ani de pace dintre 1815 si 1914, exista o ordine care a fost stabilita pentru mai mult de 70 de ani. NATO si alte aliante au mentinut o ordine mondiala care a adus pace si prosperitate pentru o mare parte a Occidentului dar care a inabusit schimbarile. SUA si aliatii sai au sprijinit monarhiile si regimurile represive care au rezistat, astfel, schimbarilor politice.
Iar in vreme ce liderii occidentali se intreaba ce-i motiveaza pe cei care se alatura gruparilor extremiste islamice, ISIS le pare unora ca o lumina a schimbarilor si a puritatii. Cultura “corupta” de lacomie a Occidentului pare o tinta buna pentru o reforma violenta.
“Antidotul la frustrare este si simplu si dificil: posibilitatea realizarii unor schimbari reale. Revolutiile sunt o cale in aceasta directie dar acestea se termina prea des ca Revolutia Franceza: cu teroare, anarhie si, in cele din urma, dictatura” – scrie Wilson.
Razboiul poate fi o alta supapa de presiune dar sa nu uitam ca razboaiele mondiale ale secolului trecut au facut 90 de milioane de morti…
