28 mai 2024
ActualitateAmenzi de 24.000 de lei în două zile pentru lipsa măștilor. Cât...

Amenzi de 24.000 de lei în două zile pentru lipsa măștilor. Cât de legale sunt amenzile?

În perioada 14-16 decembrie a.c., sub autoritatea Instituției Prefectului, structurile teritoriale ale M.A.I. au continuat să acţioneze, pe raza judeţului Bacău, pentru siguranţa şi sănătatea cetăţenilor.

Verificările respectării măsurilor impuse în contextul stării de alertă au avut loc în sistem integrat şi au vizat, în special, zonele aglomerate, centre comerciale, piețe, dar şi mijloacele de transport în comun, scopul vizat fiind prevenirea răspândirii virusului Covid 19.

Astfel, în ultimele 48 de ore, au fost legitimate peste 3000 de persoane şi au fost controlate 401 obiective/locaţii cu privire la respectarea prevederilor Legii nr. 55 din 2020.



Totodată, pentru siguranţa cetăţenilor, poliţiştii de la rutieră au acţionat pentru verificarea mijlocelor de transport persoane, fiind oprite pentru control 648 de astfel de autovehicule.
Pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală, forţele de ordine au aplicat 174 de sancţiuni contravenţionale în valoare de 24.000 de lei.

În continuare, polițiștii, împreună cu celelalte structuri ale M.A.I. și instituții cu atribuții de control, vor acționa, pentru verificarea respectării prevederilor Legii 55/2020, privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de Covid-19.

Avocatul Piperea: Guvernul interimar nu poate prelungi starea de alertă

Conform articolului 110 din Constituție, un guvern este considerat demis atunci când prim-ministrul demisionează. Guvernul al cărui mandat a încetat îndeplineşte numai actele necesare pentru administrarea treburilor publice, până la depunerea jurământului de către membrii noului Guvern.

“Potrivit art.37 alin.3 din Codul administrativ, un guvern demisionar poate continua să emită (până la instalarea unui nou guvern) numai actele cu caracter individual sau normativ, necesare pentru administrarea treburilor publice, fără a promova politici noi”, spune avocatul Gheorghe Piperea.

Acesta spune că, chiar dacă termenul utilizat de HG nr.1065/2020 („prelungirea stării de altertă”) sugerează o continuitate cu celelalte (nenumărate) hotărâri de prelungire, orice astfel de hotărâre este o „politică nouă”, interzisă unui guvern demisionar, întrucât este de natură a impune restricții de drepturi ale omului și limitări ale libertăților civile și economice, care pot fi doar temporare și proporționale cu starea de pericol pe care intenționează să o prevină/combată.

“Potrivit unei jurisprudențe constante a CCR, restricțiile de drepturi și limitările de libertăți pot fi impuse, temporar, doar prin legea ca act juridica al Parlamentului (soluție care rezultă clar, de altfel, din art. 53 din Constituție). Dacă un guvern plin nu poate emite astfel de acte normative (rezervate Parlamentului), cu atât mai puțin nu le poate emite un guvern demisionar”, a mai precizat avocatul.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri