La vârsta de 14 ani l-am descoperit pe Ennio Morricone. Bine-bine, și până atunci fusesem topit după coloana sonoră din „Pentru un pumn de dolari” sau „Numele meu e nimeni”, dar nu legasem motivele muzicale de un autor anume.
Le îndrăgeam și atât. Pe Morricone l-am descoperit, în mod conștient, la 14 ani. L-am descoperit, logic, la cinematograf. Iar la finalul filmului de-a lungul căruia le ținusem pumnii, pe rând, lui Delon, Gabin și Lino Ventura, am plecat acasă fredonând muzica din „Clanul Sicilienilor” .
De data aceasta, știind precis cui aparținea. Zece ani mai târziu, pe durata unui concediu flower-power de neuitat, am retrăit western-urile-spaghetti ale lui Sergio Leone zilnic, vreme de un ceas- un ceas jumătate, cu o cafea și o bere în față.
Le-am retrăit cu ochii minții grație unui „Greatest hits”- Ennio Morricone difuzat, în buclă, de un negustor ambulant de casete audio. La finalul concediului, am cumpărat caseta. O mai am și acum în mașină, alături de Guns, Pistols, Zappa sau Timpuri Noi.
Zilele trecute, Ennio Morricone a părăsit această lume. La 91 de ani, victimă a unui incident care i-a grăbit sfârșitul, și-a scris singur necrologul: „Eu, Ennio Morricone, am murit”. Maestrul a avut o explicație, dublată de o rugăminte: „Există un singur motiv pentru care am ales această modalitate de salut și dorința de a avea o înmormântare în formă privată: nu vreau să deranjez”.
De-a lungul vieții sale, Ennio Morricone nu a deranjat pe nimeni. Asta cu excepția vecinilor de dedesubt ai locuinței sale romane; zilnic, la 4.40 dimineața, Morricone își începea reprizele de alergare prin apartament, dând ture ce însumau vreo patru kilometric. A alergat astfel până pe la 87 de ani:
„Când nu am mai putut alerga, mi-am dat seama că am îmbătrânit”. Muzica sa va rămâne însă fără vârstă. Și totuși, dincolo de testamentul său muzical, ceea ce surprinde cu adevărat este faptul că un geniu de anvergura lui Ennio Morricone a plecat așa cum a trăit: ca un domn. Și ce domn! Iar asta ajunge să te miște chiar mai mult și decât notele inconfundabile din „A fost odată in America”.
