30 aprilie 2024
ActualitateSe scumpesc polițele RCA

Se scumpesc polițele RCA

Primăvara vine cu vești mai puțin bune în domeniul asigurărilor. Astfel, de luna viitoare, prețurile asigurărilor de răspundere civilă auto (RCA) vor înregistra o creștere de peste 10%. Scumpirile intervin după ce, de la 1 martie, va deveni oficială decontarea directă obligatorie.

Decontarea directă este o facilitate prin care, în caz de accident, șoferul păgubit poate să se adreseze asigurătorului unde acesta are încheiată polița RCA, și nu companiei care a asigurat mașina celui vinovat de accident. De luna viitoare, acest serviciu ar urma să fie introdus, obligatoriu, în polițele de răspundere civilă auto (la fel ca și asigurările de accidente ale persoanelor, atașate, în prezent, de RCA). Pentru moment, firmele din piața de asigurări se arată rezervate, în privința nivelului de creștere a tarifelor RCA, așteptând să fie aprobată mai întâi norma legală privind decontarea directă obligatorie. În schimb, specialiștii din asigurări cred că introducerea decontării directe nu ar trebui să producă scumpiri mai mari de 2-3 procente. De reținut că instrumentul decontării directe exista și până acum, dar putea fi achiziționat, doar la alegere, de către posesorii de mașini.

„Era o diferență de 100-200 de lei, în funcție de firma emitentă, care se adăuga la costul normal al poliței RCA. Valorile astea nu sunt fixe, putând crește tot timpul, de la o lună la alta. Până acum, au fost foarte puțini clienți care doreau să atașeze și decontarea directă la polița RCA. Vă dau un caz: un posesor de mașină a fost acroșat în parcarea unui supermarket de către alt șofer. Cel păgubit avea RCA cu decontare directă și nu s-a mai dus la asigurătorul șoferului vinovat ca să-i facă dosar de daună, să-i evalueze paguba etc. S-a adresat firmei unde era asigurat”, explică un broker de asigurări local.



Scumpiri, cam tot timpul

Interesant este că polițele RCA se scumpesc mai tot timpul, fără ca lumea să sesizeze acest lucru, cu execpția celor care vând aceste servicii. „Lumea nu bagă de seamă, dar ca și pâinea sau alte bunuri, RCA-urile se scumpesc în fiecare zi. Pentru noi, asta nu este o noutate. În funcție de valoarea despăgubirilor acordate sau de cât de mult au încasat, dacă și-au făcut sau nu planul, la fiecare început de lună, firmele de asigurări mai adaugă un procent”, spun brokerii de asigurare. Lucru perfect adevărat. Am luat un exemplu real, al unei asigurări RCA încheiate pe jumătate de an, pentru un autoturism relativ nou, de doar doi ani, cu motor pe benzină, norma de poluare 6, cu o cilindree de 998 cmc.

Mașina aparține unui șofer de peste 50 de ani, deținător de permis cu o vechime de peste 10 ani, care nu a produs niciun accident în ultimii ani. Dacă în urmă cu șase luni, pentru o asigurare RCA, acest proprietar plătea 194,81 de lei, la reînnoire (cu aceeași companie de asigurări – care deține cota cea mai mare în piață) proprietarul a scos din buzunar 216 lei, mai mult cu 21 de lei față de prețul vechii polițe. Altfel, spus, în șase luni, asigurarea RCA s-a scumpit cu aproape 11 %. În mod evident, diferențele de preț sunt mult mai mari, de 15-30 de procente, dacă discutăm despre autoturisme cu motoare pe motorină, având capacitate cilindrică la 2.000 cmc în sus, conduse de șoferi mai tineri. În cazul conducătorilor auto care au avut și accidente (soldate inclusiv cu rănirea sau decesul persoanelor), aceste diferențe de preț s-ar traduce în 40 % în plus la prețul poliței RCA nou încheiate.

Ca afară

Decontarea directă obligatorie a produs rumoare în rândul șoferilor băcăuani. Mulți dintre ei văd în această decizie mai mult ca pe un un instrument prin care polițele RCA pot fi scumpite, ajungând aproape de nivelul asigurărilor auto din restul statelor UE.

„Te întrebi: pentru ce mai este RCA-ul, dacă ei te vor obliga să cumperi «decontare directă». Când, de fapt, o poliță auto obligatorie tocmai asta acoperă – riscul unui accident produs mașinii tale de un alt șofer. E problema firmelor cum își reglează treburile cu banii. Părerea mea că povestea asta cu decontarea este o mare gogoriță și va fi introdusă exclusiv în avantajul firmelor de asigurare. Cred că, de fapt, asta se și urmărește: alinierea prețurilor RCA de la noi la nivelul celor din afară. Fiul meu, de exemplu, plătește pe an pentru RCA, în Anglia, unde este plecat, 1.200 de lire, pentru că e foarte tânăr. În condițiile în care salariul lui este de 1.000 de lire”, spune Andrei Zagarciuc, un proprietar de mașină din Bacău.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri