30 aprilie 2024
CulturăSfânta Maria, mare sărbătoare a creştinătăţii. Tradiţii şi obiceiuri

Sfânta Maria, mare sărbătoare a creştinătăţii. Tradiţii şi obiceiuri

An de an, pe 15 august, creştin-ortodocşii şi cei catolici serbează una dintre cele mai mari sărbători ale bisericii creştine, Adormirea Maicii Domnului, cunoscută în popor ca Sfânta Maria Mare sau Sântămăria Mare.

Popular, Adormirea Maicii Domnului este considerată ziua în care se despart lunile călduroase de cele reci. Tot pe 15 august este sărbătorită Ziua Marinei, Maica Domnului fiind ocrotitoarea marinarilor.

Despre Adormirea Maicii Domnului, adică moartea şi înălţarea ei cu trupul la Cer, nu găsim date în Sfintele Evanghelii, ci numai în tradiţia Bisericii. Maica Domnului ocupă un loc deosebit de important în Biserica Ortodoxă, datorită faptului că ea este cea care l-a născut după trup pe Fiul lui Dumnezeu şi, totodată, „prima fiinţă umană care a realizat scopul întrupării – îndumnezeirea omului”. Ei, care este „mai cinstită decât heruvimii şi mai mărită fără de asemănare decât serafimii”, Biserica i-a rezervat un cult de supra- venerare şi a proclamat-o încă de timpuriu – la Sinodul III Ecumenic, Efes, 431 – Theotokos, „Născătoare de Dumnezeu”. Cinstirea excepţională de care s-a bucurat încă din epoca apostolică a făcut şi ca icoana sa să ocupe primul loc după cea a Mântuitorului Hristos, scrie crestinortodox.ro.



O „fotografie” a Sfintei Marii

Desigur că ne întrebăm de unde ştim cum arăta Maica Domnului, de unde ştiu pictorii să o zugrăvească la loc de cinste în bisericile creştine.
Reprezentările Maicii Domnului se disting de cele ale tuturor celorlalte categorii de sfinţi, atât prin diversitatea tipurilor iconografice, cât şi prin evlavia cu care sunt cinstite de către credincioşi. Trăsăturile fizice ale Născătoarei de Dumnezeu au fost transmise de-a lungul timpului atât prin intermediul reprezentărilor iconografice, cât şi cu ajutorul unor mărturii scrise, de dată târzie însă.
Cea mai cunoscută descriere a chipului său îi aparţine istoricului bizantin Nichifor Calist (secolul 14), fiind ulterior preluată şi de către Erminia picturii bizantine a lui Dionisie din Furna: „Iar Preasfânta de Dumnezeu Născătoare a fost cu statură mijlocie, deşi unii zic a fi fost de trei coţi. (Cotul, ca unitate de măsură a lungimii, nu are peste tot acelaşi corespondent în metri. În Biblie avem cotul împărătesc = 52 de cm, cotul normal = 45cm. Cotul este distanţa de la cot până la degetul arătător, întins. s.n.). Faţa o avea nici rotundă, nici ascuţită, dar întrucâtva prelungă; chipul îi era de culoarea grâului, cu părul ascuns gălbui; cu ochii vioi şi curaţi având în ei vederi (pupile) gălbui tocmai de culoarea olivelor (măslinelor), cu sprâncenele încovoiate, lungi şi puţin negre; nasul ceva cam lung, cu nările mijlocii, iar buzele trandafirii; cu mîinile lungăreţe şi cu degetele asemenea.”

Maica Domnului s-a urcat la Cer, alături de Fiul ei

Adormirea Maicii Domnului, Uspenia sau Sfântă Maria Mare, cum este numit praznicul în popor, este sărbătoarea care prăznuieşte Adormirea Sfintei Fecioare Maria, adică mutarea ei din viaţa aceasta trecătoare, la cea veşnică şi neîmbătrânitoare, în Împărăţia Fiului ei.
Sfânta Tradiţie a Bisericii învaţă că simţindu-şi apropierea sfârşitului vieţii ei pământeşti, Maica Domnului s-a aşezat în casa ei din Grădina Ghetsimani, pe un pat, aşteptând mutarea către Împărăţia Fiului ei, Mântuitorul Iisus Hristos. Maica Domnului primeşte moartea, însă o moarte „dătătoare-de-viaţă”, de vreme ce se mută la viaţă cerească şi veşnică. Aşa reiese şi din troparul sărbătorii Adormirii Maicii Domnului: „Mutatu-te-ai la viaţă ceea ce eşti Maica Vieţii”.
Se pare că generalizarea Praznicului Adormirii Maicii Domnului în Răsărit se datorează împăratului bizantin Mauriciu (528-603), care a rezidit Biserica Maicii Domnului din Ghetsimani şi care a fixat definitiv şi data sărbătoririi ei la 15 august.
În Apus, sărbătoarea a fost generalizată puţin mai târziu de către Papa Teodor I (642-649), originar din Ierusalim, care a impus data de 15 august ca dată a sărbătoririi Adormirii Maicii Preacurate, ca şi în Răsărit.

Tradiţii, obiceiuri şi superstiţii

Ca la fiecare sărbătoare din calendarul creştin, biserica, viaţa, mii de ani de îngemănare între sacru şi profan, au sedimentat ceea ce astăzi numim tradiţii, obiceiuri, dar, mai ales, superstiţii. Toate au un înţeles, un subînţeles, o morală, dar şi un corespondent în natură, în Cosmos. Nu fac excepţie nici tradiţiile, obicieiurile şi superstiţiile legate de comemorarea Adormirii Maicii Domnului. Pe unele le-am găsit şi le-am extras din frumoasa carte „Timpul sacru. Sărbătorile de altădată”, autor fiind cercetătorul, etnograful Marcel Lutic, de la Muzeul de Etnografie al Moldovei, Iaşi.
Mai întâi, autorul ne introduce în semnificaţia acestei mari sărbători a creştinătăţii, după care, metodic, aduce în faţa cititorului tot ritualul moştenit: „După cum se ştie, de la 1 august suntem în Postul Sântămăriei. Pe vremuri, în acest post nu se mânca nimic prăjit cu untdelemn, dezlegare fiind numai pentru Probajeniile de pe 6 august. Ziua Ajunului, ca şi cea de pe 16 august, era numită a Cercurilor Sfintei Marii. Acum, oamenii se adunau pe lângă casă şi, mai ales femeile, începeau să povestească despre bunătatea şi minunile Maicii Domnului. Astfel, nu e de mirare că mai toţi românii ştiau când să o invoce pe Maica Precista, adică în momentele de cumpănă ale vieţii (…) Măicuţa Domnului fiind socotită apărătoarea tuturor celor năpăstuiţi de soartă, dar şi aceea care se roagă neîncetat pentru iertarea păcatelor celor adormiţi, adică a celor morţi”, scrie Marcel Lutic.
Unele acţiuni şi gesturi umane erau interzise acum, crezându-se, în caz contrar, că Maica Domnului va plânge, iar dracul va râde: nu se mergea cu spatele înapoi, nu se şedea cu fundul pe masă, nu se mânca pe drum, nu se arunca aiurea părul tuns ş.a.
În dimineaţa Sântămăriei, femeile mergeau la biserică, aici împărţind „colivă” de struguri, prune şi faguri de miere celor săraci, apoi plecau la cimitir şi tămâiau mormintele neamurilor. La această sărbătoare, mai arată Marcel Lutic, prin unele locuri, oile erau coborâte de la munte. Tot acum, bărbaţii schimbau pălăria cu căciula, cei care mai erau văzuţi cu pălărie după 15 august fiind ironizaţi prin versuri sugestive. Nici natura nu era exclusă din credinţe, înfloritul trandafirilor acum era semn că toamna va fi lungă. Pe de altă parte, de pe 15 august se deschidea sezonul nunţilor, care ţinea până la intrarea în Postul Crăciunului. În multe locuri, şi la noi, nu se serbează ca o zi onomastică, deoarece pe 15 august este Adormirea Maicii Domnului, româncele care-şi doresc să celebreze ziua numelui o pot face fie de Sântămăria Mică, pe 8 septembrie, fie de Maria Magdalena, o sărbătoare populară minoră de pe 22 iulie, chiar de Foca!

În unele zone, ne mai spun unele izvoare, fetele nemăritate culeg flori din grădină, pe care le duc la biserică, aşezându-le la icoane. În modul acesta, se crede că familiile acestora vor fi protejate de boli şi de necazuri. Tot în această zi de sărbătoare, de Sfânta Maria Mare, femeile însărcinate se roagă la Maica Domnului, pentru ca aceasta să le protejeze pe toată durata sarcinii şi să le ajute să nască prunci sănătoşi. Această perioadă, 15 august – 8 septembrie, spune tradiţia, este considerată a fi potrivită pentru semănăturile de toamnă.

Printre superstiţiile legate de Sfânta Maria Mare se regăsesc şi cele legate de foc. În multe sate româneşti, nu se aprinde focul cu două zile înainte de această sărbătoare şi nu se mănâncă gătit. Sărbatoarea de Sfânta Maria se ţine mai ales pentru sănătate, căsătorie, naştere uşoară şi vindecări, cine se roagă, ţinând post negru, la Sfânta Fecioară, scapă de necazuri grele, de boli, de pagube şi capătă în schimb alinare şi împlinire. Fetele de măritat se roagă pentru un „ursit” bun, femeile pentru temeiul gospodăriei, iar bărbaţii pentru recolte bogate.

În această zi, se oficiază slujbe importante, se organizează hramuri şi pelerinaje. Se spune că în această zi rugăciunile către Sfânta Marie sunt cele mai ascultate din tot anul, aşa că dacă ai probleme grave, nu ezita să spui o rugăciune către ea. Schimbările de anotimp au fost interpretare în popor că fiind semne ale tristeţii naturii, care regretă plecarea Sfintei Fecioare. Din acest motiv, iarba nu mai crește, iar frunzele încep să se îngălbenească.
„Sperăm că şi prin reamintirea cultului pe care românii i l-au închinat veacuri la rând, vom avea parte în continuare de mila şi îndurarea Măicuţei Domnului!”, îşi încheie Marcel Lutic capitolul despre Sărbătoarea Maicii Domnului, din cartea care l-a făcut cunoscut, ea fiiind publicată în mai mute ediţii.

De ce o iubim pe Maica Domnului?

Maica Domnului este mijlocitoarea noastră, blândeţea însăşi, pururea rugătoare, apărătoarea celor mâhniţi, singuri, a celor pe care nu are cine să-i iubească, să-i miluiască şi să le surâdă. Maica Domnului se află permanent în apropierea celor năpăstuiţi, lângă mamele şi copiii agresaţi şi alungaţi, lângă cei care suferă pe pat de spital sau se află în temniţă (din nicio celulă nu lipseşte icoana Maicii Domnului), lângă cei neputincioşi. Maica Domnului este ocrotitoarea şi ajutătoarea familiei creştine, a unităţii şi armoniei dintre soţi şi dintre părinţi şi copii. De aceea, pentru noi, creştinii, Maica Domnului este ca o mamă mereu pregătită să se roage, să iubească, să ierte şi să ne mijlocească rugăciunile către Dumnezeu.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri