O tânără stă în faţa judecătorului păgân. Se anunţă acuza: mi s-a adus la cunoştinţă că şi tu eşti creştină.” Margareta dă din cap afirmativ. Judecătorul continuă: „Nu ţi-e ruşine să cinsteşti ca Dumnezeu un om de rând?” Margareta, la întrebările judecătorului furios, răspunde tot cu o întrebare: „De unde ştii dumneata toate acestea?”, „De unde aş putea şti? Din cărţile voastre aşa-zis sfinte, din Evanghelii!”, „Ei bine, dacă acolo ai citit despre moartea lui Isus, atunci tot acolo ai putea citi şi despre Învierea lui.
Dacă viaţa lui s-ar fi sfârşit odată cu moartea, nici eu nu aş crede şi nu mi-aş da viaţa pentru El. dar, deoarece El a învins moartea în timpul său, eu cred că şi în mine va duce la bun sfârşit această victorie. El a spus: «Eu sunt învierea şi viaţa. Cel care crede în mine nu va muri în veci» (Lc 11,25-26).”
În Vinerea Mare, când Isus atârna pe cruce, mulţimea a strigat: „Dacă eşti Fiul lui Dumnezeu, coboară de pe cruce!” (Mt 24,40). Isus le-ar fi putut împlini cererea, ar fi putut face o minune. Dar el a voit să facă o minune mult mai mare decât aceasta. Nu se coboară de pe cruce, dar merge în mormânt şi după aceasta va face o minune mult mai mare: învinge moartea şi iese din mormânt prin învierea sa din morţi.
Mărire în cer lui Dumnezeu au cântat îngerii în noaptea de Crăciun. Acum, în atmosfera Învierii, ei au un alt rol prin faptul că Învierea sa a fost mult mai măreaţă decât naşterea. Acum îngerii cântă ALELUIA, adică VICTORIE!
Vederea lui Isus înviat este totdeauna răsplata credinţei şi a dragostei. E drept că şi apostolii au dubitat, dar focul credinţei lor nu s-a stins, ci mocnea ca focul sub cenuşă. Pe Maria, mama lui Isus, nu o vedem printre femeile care aleargă la mormânt. Ea era acolo, sub cruce şi l-a văzut pe Fiul ei murind, dar nimeni nu a văzut murind credinţa ei. Pentru aceasta ea nu merge la mormânt, pentru aceasta ea nu-l caută pe Cel viu printre cei morţi.
Cu siguranţă, învierea lui Isus este o teză de credinţă care nu poate fi argumentată cu mijloacele ştiinţei sau dacă credem în dumnezeirea lui Isus, nu ne putem îndoi nici de învierea sa. La Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă.
Ce este mai frumos, mai plin de viaţă şi de speranţă? Să spui cu omul necredincios: cred în nimicire, în neant, în moarte veşnică? Sau să spui cu cel credincios: cred în înviere, cred în viaţa veşnică! Aşa sună vestea cea bună a Paştelui! Ce fel de ecou găseşte în viaţa noastră? Strălucirea Paştelui găseşte oare în noi credinţa Mariei sau a femeilor pioase sau a apostolilor? Sau ne asemănăm cu acel catolic olandez, pe care, într-o zi, ministrului îl cheamă la sine dorind să-i dea o funcţie de încredere. Îl examinează, şi-i pune mai multe întrebări, iar el răspunde excelent. Mai rămâne de pus o singură întrebare: „Ce religie aveţi?” Şi el a răspuns: „Sunt catolic, dar acest lucru pentru mine nu înseamnă nimic.” Şi-a tăgăduit credinţa şi acest lucru nu i-a plăcut deloc ministrului care i-a spus: „Cine se manifestă aşa faţă de credinţa sa, de acela mă îndoiesc şi eu”. Şi nu i-a dat funcţia pe care i-o desemnase.
Din păcate acesta nu e un caz singular. În timpurile noastre, câţi nu dau acelaşi răspuns: „Sunt catolic, dar acest lucru nu înseamnă nimic pentru mine! Sunt catolic, dar îmi părăsesc religia pentru un avantaj material, îmi părăsesc religia pentru o căsătorie în altă religie, etc.”. Îşi neagă credinţa catolică şi trăiesc ca nişte duşmani ai credinţei adevărate, ai crucii lui Cristos!
În sărbătoarea Paştelui şi în tot timpul pascal noi cântăm triumfător:
Ai înviat din morţi, Isuse,
Călcând pe moarte învingător
Şi tuturor ne-ai dat dovadă
Că eşti atotstăpânitor.
Să-i cântăm şi noi cu vocea şi cu viaţa noastră bucuria învierii lui Cristos şi speranţa învierii noastre: Aleluia, victorie!
Vă doresc tuturor să fiţi martori curajoşi ai Învierii Domnului şi sărbători binecuvântate!
Pr. Isidor Dâscă,
paroh şi decan de Bacău
