De o perioadă bună de timp, termeni precum teatru, actor, spectacol, regie nu mai pot fi pronunțați cu energia, încărcătura emoțională a vremurilor trecute. Astăzi, capitalismul, oricum prost înțeles, oricum prost distribuit în societatea românească, aplicat pe ici, pe colo, ne impune o altă „viziune” acestor termeni: eficientizare, programare, identificare, adaptare, optimizare… sau multiculturalism, multilingvism, arte performative etc. Simt, cum, de mai bine de un an, pe nesimțite, gândirii mele i se transformă visele, idealurile. M-au învăluit termenii din urmă și cumva, mă simt obligată să acționez în baza acestor termeni.
M-am zbătut să mă conving că spectacolul de teatru este un produs. Că trebuie să existe un raport clar între cerere și ofertă, că spectacolul necesită un ambalaj, că e vandabil, că are nevoie de un preț corect și de o piață de desfacere. Dar eu mă încăpățânez să cred că spectacolul de teatru nu este un produs oarecare, situat pe orice raft, ci o creație. Un spectacol este un produs artistic. Dar un teatru nu produce, un teatru creează. Spectacole umane. Cu oameni vii. Diferiți.
Ca sensibilitate, înțelegere a lucrurilor, credințe. Pe scenă, plânsul este real, râsul este real, ura este reală, trădarea este reală, fericirea este scurtă, dar reală.
Spectacolul de teatru poate ieși foarte bine, foarte prost, extraordinar, fabulos, execrabil. Ca viața! Vinde-o pe asta! Cumpăr-o pe asta (aș spune într-un acces de… nemulțumire)! Ce este spectacolul de teatru? Un produs (îl vom numi, în continuare, artistic) sau o Creație…? Dar actorii? Sunt ei creatori sau doar niște meseriași ai produsului teatral? Li se mai „cere” lor, astăzi, arta sau doar producții bine executate, bine finisate, punct ochit – punct lovit? Mai are cineva răbdarea să (le) sesizeze… arta actorului? Ce așteptăm astăzi de la actori: eficiență, adaptare (la ce?), meserie, repetitivitate, execuție, performanță? Adică… pierderea inefabilului? Ei nu sunt parte din spectacol.
Ei sunt spectacolul însuși. Ei nu sunt mașini care se (re)produc în serie. Spectacol după spectacol. Ei (re)prezintă posibilitățile voastre de-a exista. Ei vă recreează în fiecare seară. Ca să puteți respira mai departe. Pentru că fiecăruia dintre voi i se cere, în afara teatrului, performanță, adaptare, optimizare, eficientizare, economie. Nu ați obosit? Actorul nu mai joacă. Actorul nu se joacă. Actorul nu vă joacă. Nu mai e timp pentru această artă. Actorul, azi, vă face respirație suflet la suflet. Operație pe suflet deschis. Ca să mai vreți să deschideți ochii a doua zi. Ca să puteți să realizați performanța, adaptarea, optimizarea, eficientizarea. Ca să nu uitați că sunteți vii.
Nu, de ceva vreme, nu mai privesc teatrul ca pe vremea debutului. Îl iau din ce în ce mai serios, îl iau și-l reconsider ca fiind singura formă de existență reală, singura formă prin care tu poți să-ți ții ochii deschiși, inima caldă, visele vii, gândurile curate. Desigur, la rândul meu, voi adapta, optimiza, eficientiza… Da, vindem suflete! Cumpărați!
P.S: În această rubrică, dedicată în exclusivitate instituției noastre, săptămână de săptămână veți putea afla visele, speranțele, regretele, bucuriile artistice ale celor care au slujit și slujesc scena băcăuană.
Eliza Noemi Judeu,
Manager Teatrul Municipal Bacovia
 | Abonați-vă la canalul Telegram Deșteptarea pentru a primi știri necenzurate de "standardele comunității" |
