Știm cu toții că la 1812 rușii ne iau Basarabia și de aici discuții… Contextul în care s-a petrecut cedarea acestui teritoriu este, însă, mult mai complicat. Totul a început în 1806. Franța și Anglia sunt interesate de Chestiunea orientală și nici Rusia nu e mai puțin curioasă. Anglia era aliata Rusiei iar Franța condusă de Napoleon face o mișcare surprinzătoare determinând sultanul, prin intermediul căpeteniei ienicerilor, să-i demită pe domnii Țărilor Românești Constantin Ipsilanti și Alexandru Moruzi, numiți la 1802 prin intermediul ambasadorului rus. Locul lor este luat de Alexandru N Șuțu și Scarlat Al. Calimachi, fanarioți de orientare francofilă. Rusia se vede obligată să declare război Imperiului Otoman. Turcii rup relațiile cu Anglia, aliata Rusiei.
În 1807, însă, Rusia e aliată cu Franța, iar Anglia încearcă să reinnoade relațiile cu otomanii. Alianțele se schimbă din nou iar britanicii sunt iar aliați cu rușii și încearcă să pună capăt războiului ruso-otoman, pentru ca Rusia să se poată pregăti de înfruntarea cu Napoleon. Eforturile ambasadorului britanic de reluare a relațiilor anglo-turce par să dea roade pe lângă ministrul de externe otoman, dar marele dragoman Dimitrie Moruzi manevrează în așa fel încât să pună piedici acestei înțiative. Au loc tratativele din 1812 și, deși era constrânsă de timp să încheie o pace cât mai grabnică, Marea Armata a lui Napoleon pregătindu-se să între în lupta, Rusia câștigă Basarabia!
Să recapitulăm: rușii se pregătesc să-i înfrunte francezii care-i invadează și au nevoie urgentă să încheie războiul pe frontul din Moldova cu turcii. Teoretic, ei trebuiau să acorde concesii, dar, ce să vezi?! Obțin teritoriu! Explicația este la marele dragoman Dimitrie Moruzi, om al țarului. Moruzi, care se visa domnitor într-una dintre Țările Românești, s-a împotrivit, la început, cedarilor teritoriale, dar a sfârșit prin a ceda Basarabia, “silit să-și respecte unele tainice angajamente anterioare”, după cum notează consulul britanic la București, William Wilkinson, într-o carte tipărita la 1820. Agenții francezi alcătuiesc un dosar cu informațiile despre Moruzi și-l predau turcilor care dispun decapitarea acestuia.
Ca să nu mai existe discuții, sultanul cere numirea unor domni în Țările Române care să nu fie bănuiți de nici un partizanat. În Muntenia ajunge Gheorghe Caragea, care a strâns o avere impresionantă în cei șase ani de domnie, și care a fugit în Austria când sultanul a dat ordin să-l aresteze. Caragea, se știe, a avut o corespondență secretă cu prințul Metternich, ministrul de externe al Imperiului Austriac, iar la graniță a fost întâmpinat de Friedrich von Gentz, secretarul acestuia.
