In partea de rasarit a Ierusalimului lânga Poarta Oilor, se gasea o scaldatoare în care multime de bolnavi se faceau sanatosi, caci “un înger al Domnului se cobora în scaldatoare si tulbura apa si cine intra întâi, dupa tulburarea apei, se facea sanatos, ori de ce boala era tinut” (Ioan 1, 4). Apa aceasta primise puteri tamaduitoare; de minunea vindecarii însa, nu se putea împartasi decât acela care intra primul dupa tulburarea ei. Aici zacea de 38 de ani un slabanog ce astepta sa se vindece… dar mereu altcineva i-o lua înainte… dar el nu-si pierdea rabdarea. Minunata rabdarea sa! Rabdarea adevarata nu e o virtute pasiva, o capitulare, ci asteptarea unei rezolvari, a unei izbaviri venite de undeva.
Binecuvântat este omul care nu cleveteste când se afla în suferinta, ci cerceteaza cauzele suferintei cu rabdare si nadejde în Dumnezeu. Acest paralitic a petrecut ceea ce ar însemna un veac întreg pentru omul sanatos, zacând în patul sau si împingând mai degraba timpul înaintea lui decât sa fie el împins de timp. Ce rabdare biruitoare avea acest om! Ce osteneli peste puterile omului ca sa se târasca pâna la scaldatoare atunci când îngerul Domnului tulbura apa! Ce nadejde neclintita în tamaduirea lui – de la zi la zi, de la an la an; dar si de la deceniu la deceniu! Acest slabanog, pe care ni-l înfatiseaza Sf. Evanghelie de astazi, ne pune în fata suferinta, pacatul si singuratatea. Si iata ca rabdarea lui a fost rasplatita când, într-o zi, venind Mântuitorul si vazându-l, I se facu mila de el si apropiindu-se, îi zise: „Vrei sa fii sanatos?” Raspunsul veni clar si convingator: „Doamne, n-am om sa ma arunce în scaldatoare. Caci pâna sa ma duc eu, altul se coboara.” Si atunci Mântuitorul, nu i-a spus ca nu e nevoie sa-l mai arunce cineva în scaldatoare, ci i-a spus: „Scoala-te, ia-ti patul tau si mergi.” Si în clipa aceea, bolnavul s-a ridicat, si-a luat patul si a plecat.
Precum boala grabeste moartea trupului, tot astfel pacatul grabeste moartea sufletului, moarte manifestata prin ura fata de oameni si necredinta fata de Dumnezeu. Sa nu uitam ca lumea de azi este asemenea unui mare spital, plin de bolnavi de tot felul: orbi, schiopi, paralitici etc. Ceea ce este boala pentru trup, este pacatul pentru suflet.
Tulburarea mistica a apei se permanentizeaza în mod tainic, duminica de duminica, sarbatoare de sarbatoare, pe altarele Bisericii în clipa solemna si sfânta a prefacerii elementelor euharistice de la Sf. Liturghie. Toti slabanogii trupesti si sufletesti au astfel posibilitatea sa se arunce în aceasta Vitezda a Harului în care Duhul Sfânt se coboara, în chip tainic spre a-i vindeca. Aceasta sa învatam din Sf. Evanghelie de astazi si sa punem în practica aceasta chemare sfânta facuta noua de Domnul nostru Iisus Hristos prin Biserica Sa. Din clipa aceea, probabil pentru totdeauna, îngerul lui Dumnezeu a încetat sa coboare în Scaldatoarea Oilor si sa tulbure apa; ca iata, Mesia se aratase, Domnul Îngerilor, care tamaduieste fara niciun mijlocitor. În vreme ce oamenii se aflau sub Lege, fiind slujitori ai Legii, Domnul S-a folosit de slujitorii Lui. Dar acum ca Harul s-a pogorât si Legea a fost data la o parte, atunci Domnul Însusi se apropie de oameni, precum tatal de fiii sai, si chiar El, cu mâinile Sale, le daruieste lor daruri în chip nemijlocit.
„Binecuvântat este omul care nu cleveteste când se afla în suferinta.”
Pr.Liviu Burlacu, Centrul „Izvorul Tamaduirii” Bacau
