VIDEO: Circ gratuit in Consiliul local Bacău

18

Mai mult de un sfert de oră consilierul independent Cristian Ghingheș s-a oțărât la primarul Cosmin Necula și la consilieră Ionela Breahnă-Pravăt.

Ședința extraordinară a Consiliului local Bacău de astăzi era pe punctul să se încheie fără nimic deosebit, toate punctele de pe ordinea de zi fiind votate în unanimitate, chiar și cele la care a fost nevoie de vot secret.

Ultimul punct, însă, cel în care consilierilor li s-a propus să delege un coleg pentru a negocia cu sindicatul din Compania Regională de Apa, a transformat, însă, ședința în circ complet.

Mai întâi, liberalul Mircea Fechet a spus că dorește să facă un amendament prin care primarul Necula să fie obligat să negocieze cu sindicaliștii, și nu un consilier local. Primarul tocmai anunțase că sindicatul a decis să amâne pe termen nederminat greva pentru a negocia noul Contract Colectiv de Muncă.

Fechet l-a acuzat pe Necula că a refuzat cererile sindicaliștilor de a discuta față în față, lucru pe care edilul Bacaului l-a negat, spunând că sindicaliștii l-au invitat la emisiuni televizate, nu la negocieri.

„Până în momentul actual negocierile se purtau așa: sindicatul venea la domnul Găina (fostul director CRAB), se ajungea la primar, primarul se băga sub masă și-i spunea lui Găina să rezolve situația. Dar s-a ajuns într-un punct în care nu mai e nici o legătură între salarii și situația economică a companiei. În calitate de primar, am spus că nu mi se pare normal că aceste negocieri să aibă ca rezultat ca acei angajați cu salarii mari să le aibă și mai mari. Cred că aceia care muncesc efectiv și care stau în apă și repară conductele trebuie să beneficieze de creșteri salariale”-a spus primarul Cosmin Necula.

El a mai spus că la CRAB sunt prea multe persoane care plimbă hârtii prin birouri pe salarii foarte mari, lucru care se întâmplă de prea mulți ani.

Mircea Fechet a spus că renunță la amendament dacă primarul promite că va lua și el parte la negocierile dintre sindicat și patronat. Ceea ce s-a și întâmplat.

Momentul culminant al ședinței s-a petrecut în clipă în care a luat cuvântul consilierul independent Cristian Ghingheș. Acesta, pe un ton extrem de agresiv, a luat-o la rost pe consiliera Ionela Breahnă-Pravăț pe motiv că indemnizațiile de ședință ale membrilor Consiliului de Administrație de la CRAB sunt prea mari. Ionela Breahnă-Pravăț l-a rugat să precizeze când a fost mărită ultima oară indemnizația celor din CA, Ghingheș a refuzat iar până la urmă consiliera a spus că de când este ea în consiliul de administrație nu s-au mai făcut majorări, deci nu i se pot imputa ei aceste aspecte.

Discuția a degenerat, Ghingheș atacându-l pe primarul Necula pentru că nu a luat atitudine față de membrii CA de la CRAB, unde ar avea prieteni. Consilierul independent i-a atacat și pe liberali, care au oameni în CA. Necula i-a răspuns că, deși a cerut demisia membrilor CĂ, nu-i poate schimba până la terminarea mandatului din cauza legii.

Disputa, de o violentă nemaintalnita până acum, în care vorbelor grele ale lui Ghingheș, li s-a răspuns cu ironii acide, a durat mai bine de 15 minute, sub privirile împietrite ale consilierilor locali și ale personalului din aparatul tehnic al Primăriei.

Propunerea de delagare a consilieri Ionela Breahnă-Pravăt a fost aprobată, în final, cu 13 voturi pentru și șase abțineri.


Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

18 COMENTARII

  1. Exagerati, mie nu mi se pare “violent” acest tanar consilier ci doar putin acid. Dar are dreptate in ceea ce spune vizavi de neregulile de la CRAB si felul in care Necula ii tine in brate pe cei din CA, responsabili de situatia in care a ajuns CRAB.

    Daca Necula era cu adevarat un lider al acestui oras, nu s-ar fi ratoit public la sindicalisti si ar fi purtat discutii separat cu ei, nu prin consilierii personali de la Primarie.

    • :)))) Negocierea se poarta intre patronat si sindicat; patronatul CRAB este reprezentat de AGA, prin urmare, la negocieri trebuie sa fie membrii AGA, nu primarul care nu are mandat legal pentru a negocia.

  2. Din ce inteleg iarasi primarul da dovada de un curaj nebun.
    Pe FB este foarte bataios dar cand este vorba de actiune se ascunde dupa fustele unei doamne.
    In ceea ce-l priveste pe consilierul respectiv nu mi-as permite sa-l jignesc (dar eu nu lucrez la primarie, nu am carnet de partid si nu sunt prieten cu primarul nici pe FB).

    • Aham…Soros. Bai, frate, mai schimbati placa, voi astia de la PSD. Dl Ghinghes e consilier local si are tot dreptul sa ridice aceste probleme. Ce legatura are activitatea ong-ista cu situatia prezentata in articol? Ce naiba va fac aia la partid, va trepaneaza?

  3. Deci dl Primar e foarte viteaz atunci cand se ratoieste la consilierul respectiv, ca de altfel si atunci cand posteaza pe FB. Mai putin atunci cand ar trebui sa faca treaba prin urbe. A.trecut 1an de cand a fost ales si parerea majoritatii este ca orasul arata mai rau ca niciodata: am avut 2 avarii majore la apa rece, 1 luna fara apa calda pentru cei bransati la sistemul centralizat, o intreaga artera comerciala inchisa, cainii maidanezi misuna in voie prin oras, strazile arata ca dupa bombardament, vegetatia neingrijita inghite orice spatiu verde, in parc s-a pictat o pista pentru biciclete fara nicio utilitate, stadionul e o ruina, centrul e pe jumatate inchis si fantomatic, la insula s-au amanat iar termenele pentru sfarsitul lui 2018 si o luam de la capat cu studiile de fezabilitate, proiectare, licitatie si executie, fonduri europene absorbtie zero, orasul se depopuleaza accelerat, traficul paralizeaza orasul la ore de varf. Ce-avem, in schimb? O lupta cu hidre, o administratie pe FB si ii luam la misto pe biciclisti…

    • 🙂 amuzant. Avariile la apa rece si la aia calda le-a facut special Necula, ca sa se bage in seama. Ba, 12 ani i-ati suflat in fund lui Stavarache si nu l-ati intrebat o data de sanatate. 12 ani in care si-a batut joc de voi si in care nu a facut decat sa inalte cateva hardughii, unele din ele neterminate nici azi. In loc sa inlocuiasca tevile de apa, a facut o groapa in cartierul CFR, sala polivalenta, cica.

      Strazile sigur ca-s dupa bombardament, dar, ia zi, s-au stricat in ultimul an? Ca sunt strazi o multime care n-au mai vazut asfalt de cel putin zece ani.

      Stadionul cine l-a lasat, ma, in ruina? Nu Stavarache?

      Insula de ce nu e terminata, desi trebuia finalizata in mandatul lu’ nen’tu Romica?

      Ai tu impresia ca orasul se depopuleaza de anul trecut si pana in 2016 se muta poporul in Bacau?

      Ba, baieti, hai sa ne amintim de aventurile lui Stavarache, ca nu umblau cainii cu colaci in coada pe atunci si nici nu a fost vreun sfintisor. Ca nu de bun ce a fost a defilat cu bratari de otel pe la Beciul Domnesc…

  4. Va îndepărtați de la subiect: cei din C.A.-ul de la CRAB participă la sedinte in timpul programului de lucru de la firmele unde sunt angajați…salariul merge…indemnizația la fel…problemele raman. Capuse pe umerii salariaților. Unii nici nu cunosc ce discuta in acele sedinte.

  5. Primarul si cei doi adjuncti nu au mai venit prin cartiere, sa umble pe strazi asa cum faceau inainte de alegeri cand cerseau voturi, ca sa vada realitatea bacauana, problemele si necazurile noastre. Sigur vor mai veni la urmatoarele alegeri cu mana intinsa si cu promisiuni catre noi.
    Oare de ce? Nu au timp? Nu vor? Nu-i intereseaza soarta noastra? Au afaceri personale de rezolvat in timpul serviciului? Cred ca toate astea si multe altele la un loc.
    In fond cine suntem noi fata de ei, alesii si mai marii orasului:NIMIC.
    Nu va mai plangeti de ce a fost inaintea voastra si de greaua mostenire, ca atunci cand ati candidat la primarie, trebuia sa va ganditi ca nu veti prelua un oras fara probleme.Dati dovada ca sunteti OAMENI in primul rand si asumati-va totul, iar cand nu puteti cereti ajutor, nu va ascundeti sub tot felul de scuze ieftine si aratand cu degetul spre altii.
    In fine, FACETI-VA DATORIA SI RECUNOASTETI-VA NEPUTINTA CAND E CAZUL! ca de aceea v-am ales.
    Ne-am saturat de promisiuni si scuze.

  6. Bravo Cristian! Într-adevăr un ales care efectiv se lupta pentru nedreptățile din acest municipiu. Sunt sigur ca in final câteva progenituri vor spune ca sunt nu știu ce și nu știu cum dar nu îl cunosc personal, pot doar sa ii împărtășesc spiritul și faptul ca suntem cam de aceeași vârsta! Bravo din nou!

    • Bravo pentru ce? Pentru ca e penibil? Pentru ca, in lipsa de argumente, foloseste limbajul de mahala? Pentru ca urla intr-o sedinta de consiliu? Pentru ca nu stie cu ce se mananca politica? Pentru ca il imita pe Becali? Politica nu se face nici cu invective, nici cu urlete.

LĂSAȚI UN MESAJ