Urmărit internațional de autoritățile italiene, prins de polițiștii băcăuani

0


Un bărbat pe numele căruia autoritățile din Italia au emis un mandat european de arestare pentru săvârșirea mai multor infracțiuni, a fost depistat de polițiștii din județul Bacău.

La data de 26 august a.c., în urma investigațiilor efectuate, polițiștii au depistat, în comuna Dămienești, un bărbat de 41 de ani, din județul Neamț, care era urmărit internațional.

Pe numele acestuia, autotritățile italiene au emis un mandat european de arestare, pentru săvârșirea, pe teritoriul Italiei, a infracțiunilor de amenințare, șantaj, exploatare, tăinuire și complicitate la prostituție.

Bărbatul a fost reținut și a fost prezentat Curții de Apel Bacău, care a emis mandate de arestare pentru 15 zile, urmând a fi demarate procedurile de predare către autoritățile judiciare din Italia.



Raspunderea juridica a comentariilor revine in totalitate autorilor. Inainte de a comenta, cititi Standardele comunitatii! Nu vom accepta comentariile rasiste, xenofobe, care indeamna la ura sau care incita la violenta. In cazul in care considerati ca un comentariu deja aprobat ar trebui eliminat, va rugam sa ne instiintati folosind acest formular.

LĂSAȚI UN MESAJ