18 martie 2024
Să ne cunoaștem primarii“Trebuie sa reinvatam sa muncim”,

“Trebuie sa reinvatam sa muncim”,

afirma Cristina Ciuraru – Pal, primar al comunei Faraoani

– Sunteti, dupa informatiile mele, prima femeie primar al comunei Faraoani. Care a fost prima reactie dupa anuntarea rezultatelor? Cine sunt primii care v-au felicitat?

– Da, Faraoani are acum primar o femeie. Mi-am dorit acest lucru, pot sa va spun ca m-am pregatit pentru aceasta functie. O prima etapa, foarte buna, a fost functia de tehnician cu urbanismul, apoi cea de administrator public, pe care am obtinut-o in urma unui concurs. Intre timp am terminat Stiinte Administrative, dupa care, la indemnul sotului, mi-am dat Masterul in Managementul Institutiilor din Administratia Publica Locala. Prima reactie? M-am bucurat ca oamenii au apreciat munca, perseverenta, daruirea, seriozitatea si responsabilitatea mea in toti anii in care am lucrat in primarie si mi-au acordat votul lor. M-au felicitat foarte multi, insa prima a fost fiica mea, de 17 ani, apoi sotul și toata echipa mea de lucru.



– Câti candidati au râvnit la functia de primar, la alegerile din iunie? Ati avut complexe in fata barbatilor?

– Am fost doar trei candidati. A fost o campanie frumoasa, ne-am batut, daca pot sa spun asa, pe idei, pe proiecte. Nu am avut complexe, de ce as fi avut? Am avut sprijinul oamenilor, al unui partid mare, puternic, cum este PSD. Avem majoritate in CL, consilierii l-au ales pe Anton Benchea viceprimar, un om gospodar, destoinic, a fost primar o perioada in comuna, am mare incredere in dumnealui, cum am in intreaga echipa din primarie.

– Stiu ca in Faraoani toate drumurile sunt asfaltate, localitatea are apa, canalizare, scoli frumoase. Ce le-ati mai promis cetatenilor pentru urmatorii ani?

– Aveti dreptate, 99 la suta din familii beneficiaza de sistem public de alimentare cu apa si canalizare, la fel si de drumuri modernizate si asfaltate. Mai sunt multe de facut. Cerintele cresc, vin tinerii din urma, localitatea se extinde. Avem acum incheiat un nou proiect prin PNDL, pentru modernizarea a 2,5 kilometri de drum, de interes local. Prin Administratia Fondului pentru Mediu vom receptiona, in octombrie, o alta investitie de extindere a retelei publice de alimentare cu apa si canalizare, este o extindere la extindere. Suntem prinsi la CRAB, in Programul de investitii prioritare cu apa si canal, am identificat câteva stradute pentru canalizare, pe o lungime de sase kilometri, care se va derula pâna in 2020. Acum lucrez la un nou proiect de modernizare drumuri comunale si locale, undeva la 3 km, pentru a ajunge din urma reteaua de apa si canal. Eu nu am facut promisiuni desarte, ascult, ma informez, analizez, identific programul prin care pot atrage fonduri, dupa care actionez, impreuna cu membrii Consiliului Local. Sunt proiecte pe care le-am initiat inca din perioada in care am fost administrator public. In fapt, consider ca munca de primar nu poate fi luata de la un punct zero, ci ea trebuie continuata mai ales in ceea ce priveste investitiile necesare comunitatii.

– Sunt foarte importante aceste facilitati, insa mai sunt si alte domenii care merita atentie, cultura, sanatatea, educatia. Care sunt planurile administratie in aceaste directii?

– Noi nu avem un camin cultural, insa nici nu-i vad rostul in forma clasica. Consider ca sunt necesare investitii in cultura, educatie, sport, de aici si ideea de a construi un Centru Cultural Multifunctional, care sa cuprinda o sala de educatie fizica pentru elevii de la Scoala nr. 1 Faraoani, sala care va fi folosita si pentru festivitati de orice fel. Tot acolo vom duce si biblioteca comunala, va fi amenajata o sala de lectura si auditie, o alta pentru calculatoare, un muzeu al satului, sala de conferinte. Proiectul este comandat, un proiect frumos, ambitios, la care, sper, sa inceapa lucrarile in primavara anului 2017. Investim in continuare in cultura, am preluat de la domnul Mihai Solomon Ansamblul Folcloric “Ecoul din Vale” din dorinta de a transmite generatiilor urmatoare traditiile si obiceiurile locului, am infiintat, la cererea tinerilor o echipa de fotbal. Vrem sa reabilitam doua gradinite si sa amenajam doua parculete de joaca pentru copii. Organizam in fiecare an “Zilele comunei”, o manifestare complexa, la care participa toata suflarea comunei. Oamenii au fost incântati, au participat si tinerii veniti in concediu din Italia, Germania, Spania etc. Asa am aflat ca multi doresc sa se intoarca in sat, insa isi fac inca multe probleme cu reintegrarea copiilor, dar mai ales cu privire la gasirea unui loc de munca.

– Cum ii aduceti acasa? Ce sanse are comuna Faraoani sa atraga investitii pentru crearea de locuri de munca?

– Acest aspect il discutam si noi in Consiliul local. Pe lânga ceea ce v-am spus ca exista, noi ne-am constituit intr-un GAL, “Confluente Moldave”, cu mai multe comune, si deja s-au obtinut finantari. Sunt inca bani europeni, proiecte guvernamentale. Ceea ce am facut si voi face este sa informam mai ales tinerii de aceste posibilitati. Sunt deja persoane tinere care vor sa acceseze fonduri europene prin PNDR, Programul National de Dezvoltare Rurala, prin GAL. Vom sustine demersurile in vederea atragerii a cât mai multor fonduri europene, oferind consultanta in vederea accesarii fondurilor nerambursabile. Vom acorda facilitati pentru intreprinzatori, cu scopul de a incuraja infiintarea de SC, PFA, II etc. si vom pune la dispozitia acestora spatii disponibilizate din patrimoniul comunei pentru dezvoltarea de activitati economice generatoare de locuri de munca. Crearea cadrului pentru intoarcerea familiilor din strainatate este atributul statului respectiv, a Guvernului, care trebuie sa asigure conditii economice pentru revenirea lor in tara. Noi putem sprijini prin initiative locale, venind in completare la ceea ce ofera statul.

– Cu toate acestea, mai sunt cetateni care solicita ajutoare sociale.

In principiu eu sunt impotriva ajutorului social. Vom cauta ca prin initiativele noastre sa incurajam munca. Consider ca ideea ajutorului social este aplicabila doar persoanelor care nu sunt apte de munca. Nu vrem sa devenim o comunitate de asistati sociali. Trebuie sa reinvatam sa muncim! Sa nu uit, vreau sa reabilitez centrul civic, dupa un proiect propriu, cu un monument al eroilor, alei, banci, iluminat. Va fi proiectul nostru de suflet. Pentru a realiza ce ne-am propus avem nevoie de finantari. Bani sunt, se gasesc, trebuie doar sa te zbati, sa deschizi usile ministerelor, agentiilor nationale, sa sustii cauza locuitorilor. Nu vine nimeni in primarie sa-ti ofere bani, sa te roage. Si cum deviza noastra este ca “nu exista nu se poate”, cu siguranta vom reusi, iar initiativele mele se vor bucura de sustinerea organizata a factorilor responsabili, dar si a comunitatii locale in slujba careia sunt cu mintea si cu sufletul.
 

Istorie

Comuna Faraoani se afla în zona centrala a judetului, pe terasele si dealurile de pe malul drept al Siretului. Este traversata de soseaua nationala DN2, care leaga Bacaul de Focsani. Conform recensamântului din 2011, populatia comunei Faraoani se ridica la 3.932 de locuitori, în scadere fata de recensamântul anterior, când se înregistrasera 5.176 de locuitori. O mentiune documentara certa dateaza din 4 aprilie 1474, când Stefan cel Mare acorda, printr-un act (hrisov), mosia Antelesti, din Tinutul Sucevei, unor locuitori din Faraoani. Trei obiective din comuna Faraoani sunt incluse în lista monumentelor istorice: situl de „la Siliste”, ce cuprinde urmele unor asezari din secolele VIII- IX, respectiv al XIV-lea–al XV-lea; si situl de la sud-est de satul Faraoani, unde s-au gasit urmele unei asezari si o necropola din secolele III- IV. Al treilea obiectiv, clasificat ca monument de arhitectura, este Scoala din fostul sat Valea Mare (actualmente parte a satului Faraoani), datând din 1907.

spot_img
spot_img
- Advertisement -

Ultimele știri